2010-07-30 10:56:23

Canada celebrează al IV-lea centenar al Botezului primului amerindian Henri Membertou împreună cu 20 membri ai familiei sale pe 24 iunie 1610


(RV - 30 iulie 2010) Cardinalul Marc Ouellet, actualul prefect al Congregaţiei pentru Episcopi va asista ca delegat al Sfântului Părinte la celebrările celul de al IV-lea cenetnar al Botezului primului amerindian, marele cap Membertou. Anunţul a fost dat de Sfântul Scaun printr-un comunicat însoţit de scrisoarea Pontifului, în limba latină adresată cardinalului trimis al său la celebrările care vor avea loc la 1 august la Chapel Island, Nova Scoţie.

Cardinalul Ouellet, care în momentul semnării acestei scrisori - 30 iunie - era încă arhiepiscop de Québec, va fi însoţit de Robert McNeil, vicar episcopal pentru populaţia Mik'maq, de Douglas Murphy de la parohia Sfântului Rozariu şi de mons. Luca Lorosso, consilier de nunţiatură. În scrisoare Papa exprimă dorinţa ca toţi cei care vor participa la celebrare, atât îndigeni cât şi ceilalţi cetăţeni canadieni, să fie întăriţi în credinţă şi doreşte să le acorde tuturor binecuvântarea sa apostolică.

Conferinţa episcopală a Canadei, prin Consiliul său pentru indigeni, se angajează anul acesta în celebrarea celui de-al patrulea centenar al botezului marelui cap Mik'maq Henri Membertou împreună cu 20 de membri ai familiei sale, la 24 iunie 1610. Membertou a fost botezat în vechiul Port-Royal al francezilor ati Anapolis Basin. Acest gest a avut o mare importanţă, întrucât era vorba de marele cap al marelui consiliu al unei dintre cele mai imortante populaţii canadiene mik'maq. Ca şaman era un om foarte respectat şi urma şi era apreciat de francezi ajunşi cu puţină vreme pe acele locuri, şi cu care populaţia mik'maq a menţinut relaţii cordiale. Botezul său celebrat de părintele Jessé Fléché, misionar catolic francez, primul cunoscut de un ameridian. A avut o asemenea influenţă încât în următorii cinci ani alţi mik'maq au cerut să fie botezaţi în credinţa catolică.

Membertou a murit de dezinterie la Port-Royal la 18 septembrie 1611 şi a fost înmormântat de francezi cu onoruri militare iar rămăţiţele sale pământeşti se află în vechiul cimitir catolic din Port-Royal.
 
Aici versiunea completă audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.