2010-07-29 13:12:17

Scrisoare a cardinalului Ivan Dias către episcopii şi preoţii din China continentală: încurajare şi îndemn la unitate între ei şi cu credincioşii încredinţaţi lor


(RV - 29 iulie 2010) În ciuda dificultăţilor şi suferinţelor, trebuie să se continue cu curaj drumul unităţii în sânul Bisericii: se citeşte într-o scrisoare a cardinalului Ivan Dias, către episcopii şi preoţii din China continentală, la încheierea Anului Sfintei Preoţii. Prefectul Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor asigură ecleziasticii chinezi că Papa îi încurajează să continue eforturile pentru unitatea păstorilor între ei şi cu credincioşii încredinţaţi lor. Documentul a fost publicat joi 29 iulie în chineză şi în italiană pe situl Internet al agenţiei misionare Fides.

Trei sunt motivele ce se pot întrevedea în acest mic dar preţios document. Primul este „un cuvânt de încurajare în anevoioasa sarcină pastorală pe care slujitorii hirotoniţi ai Bisericii o desfăşoară. Al doilea motiv nu este atât avertismentul cât mai curând refacerea unităţii Bisericii în China amintind cu Benedict al XVI-lea în predica din 29 iunie în solemnitatea Sfinţii Petru şi Paul, că orice divizare, orice sciziune a Comunităţii ecleziale este păcat şi că unitatea cere urmarea radicală a lui Cristos care s-a rugat şi se roagă cu noi Tatălui pentru ca toţi să fie una. În fine al treilea motiv este o privire senină spre viitorul acestei istorii, care în mod cert este condusă de iubirea providenţială a lui Dumnezeu.

În document se subliniază că „fidelitatea exemplară şi curajul admirabil, demonstrate de catolici în China faţă de Sediul lui Petru sunt un dar preţios al Domnului. Prefectul dicasterului pentru misiuni se opreşte asupra temii comuniunii. „Ştim bine - scrie cardinalul - cât de mult unii dintre voi au trebuit să sufere în trecutul recent din cauza fidelităţii lor faţă de Sfântul Scaun”. Şi declară că este cert, „cum afirmă Benedict al XVI-lea” că „comuniunea cu Petru şi Succesorii săi este garanţie de libertate pentru Păstorii Bisericii şi pentru înseşi comunităţile încredinţate lor”.

În acelaşi timp, se citeşte în scrisoare, „cealaltă dimensiune a unităţii creştinilor este uniunea dintre membrii comunităţii bisericeşti”. Aceasta - continuă - este importanta provocare pe care o înfruntaţi deja, căutând să întăriţi unitatea în sânul Bisericii înseşi”. Adresându-se episcopilor şi preoţilor chinezi, cardinalul Dias destăinuieşte că ar fi dorit mult să spună „aceste lucruri personal” şi să asculte bucuriile, durerile „precum şi speranţele pe care le nutriţi şi provocările pe care le înfruntaţi în fiecare zi”. „Mărturiile voastre şi mesajele voastre”, adaugă, „ne dau multă mângâiere şi ne fac să înălţăm rugăciunii fierbinţi pentru ca Domnul să vă facă din ce în ce mai tari în credinţă şi să vă susţină în eforturile voastre” pentru a vesti Evanghelia în China. Şi îl laudă pe Domnul „pentru eforturile deja depuse sau în act pentru unitatea în sânul Bisericii”, formulând auspicii ca „unitatea Păstorilor între ei şi între turmele lor să fie tot mai trainică în Cristos şi în Biserică”. Cu această ocazie, scrie cardinalul prefect, vă asigur că Papa vă binecuvântează şi „vă invită să continuaţi a păşi cu curaj pe drumul sfinţeniei, unităţii şi comuniunii, cum au făcut generaţiile care v-au precedat”.

Amintind apoi figura Sfântului Ioan Maria Vianney, cardinalul de origine indiană Ivan Dias, prefectul Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor, reaminteşte că preotul trebuie să fie „un om al lui Dumnezeu şi om pentru alţii”. Trebuie de aceea „să se distingă ca om de rugăciune şi de viaţă austeră”. Un ecleziastic, avertizează, va trebui deci „să reziste la orice dorinţă de a se îmbogăţi cu bunuri materiale sau de a căuta favoruri pentru propria familie sau etnie”. Şi mai departe, nu va nutri „o ambiţie nesănătoasă de a face carieră în societate sau în politică”. Toate acestea, de fapt, „sunt străine de vocaţia preoţească şi îl distrag grav de la misiunea sa”. În vestirea Evangheliei, încheie cardinalul Dias, episcopii şi preoţii vor putea găsi ajutor în „exemplul luminos” al părintelui Matteo Ricci, misionar de neuitat în China, de la moartea căruia se împlinesc 400 de ani.
 
Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.