Un Cuvânt de speranţă în mijlocul dificultăţilor timpului nostru: din reflecţiile lui Benedict al XVI-lea la Liturghia zilei cu parabola semănătorului

(RV - 21 iulie 2010) Liturghia zilei, cu parabola semănătorului, ne propune invitaţia să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu şi să-l punem în practică. Este totodată şi un îndemn la a păstra şi răspândi speranţa într-o lume pătrunsă de atâtea cuvinte de rău. Benedict al XVI-lea în timpul pontificatului său a putut explica evanghelia semănătorului în diferite ocazii.

„Din belşug şi gratuit - subliniază Papa - Domnul aruncă sămânţa Cuvântului lui Dumnezeu, deşi ştiind că ea va putea cădea pe un teren neadecvat, care nu-i va permite să se dezvolte din cauza pământului bătătorit şi uscat, sau care îi va stinge forţa vitală sufocând-o între spini”.
• Totuşi, semănătorul nu se descurajează, pentru că ştie că o parte din această sămânţă este menită să găsească ’teren bun’, adică inimi arzătoare şi capabile să primească Cuvântul cu disponibilitate, pentru a-l face să se dezvolte în perseverenţă şi răbdare şi să aducă rod îmbelşugat în beneficiul multora (Discurs despre pastorala vocaţională din 4 iulie 2009).

Sămânţa este mică, neglijabilă, şi aşa arată şi Cuvântul lui Dumnezeu:
• Cu toate acestea, în sămânţă este prezent viitorul deoarece sămânţa poartă în sine pâinea de mâine, viaţa de mâine. Sămânţa apare aproape nimic, şi totuşi sămânţa este prezenţa viitorului, este promisiunea deja prezentă astăzi. Şi aşa prin această parabolă spune: suntem în timpul semănatului, Cuvântul lui Dumnezeu pare doar vorbă, aproape nimic. Dar aveţi curaj, acest Cuvânt poartă în sine viaţa! Şi Aduce rod! (Întâlnirea cu clerul din Aosta pe 25 iulie 2005).

Parabola semănătorului - explică Pontiful - ne face să înţelegem, deci, că „trebuie să fim curajoşi, chiar dacă Cuvântul lui Dumnezeu…pare fără importanţă” în lume. Sămânţa, asemenea bobului de grâu, aduce rod murind. Isus însuşi este sămânţa care moare. În răstignire totul pare un faliment, dar tocmai prin această eşuare aparentă sămânţa transformă mizeriile lumii generând adevărata viaţă:
• Fără suferinţă nimic nu se transformă…Trebuie să punem la inimă aceste dificultăţi ale timpului nostru şi să le transformăm suferind cu Cristos şi astfel să ne transformăm pe noi înşine. Şi în măsura în care noi înşine suntem transformaţi, putem vedea şi prezenţa Împărăţiei lui Dumnezeu şi face ca şi alţii să o vadă (Întâlnirea cu clerul din Aosta din 25 iulie 2005).

Papa cheamă creştinii să fie mărturisitori ai Cuvântului lui Dumnezeu într-o lume adesea dezorientată, pierdută, pe care uneori suntem tentaţi să o condamnăm mai curând decât să o salvăm:
• Dragi prieteni, fiţi semănători de încredere şi de speranţă…aceasta poate fi ora lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu poate deveni cu adevărat lumină şi forţă, izvor de speranţă, poate trasa un drum care trece prin Isus ’calea’ şi ’poarta’: prin Crucea sa, care este plinătate de iubire (Discurs asupra pastoralei vocaţionale din 4 iulie 2009).

Aici serviciul audio: