In memoriam lui Mino Damato chemat le cele veşnice; avea 72 de ani

(RV - 19 iulie 2010) A fost chemat la Domnul, vineri 16 iulie la Roma, ziaristul Mino Damato, bine cunoscut şi în România, dar nu ca ziarist: avea 72 de ani. Multiple au fost experienţele sale profesionale: corespondent de război, realizator şi om de televiziune, politician. Noi însă vrem să-l amintim acum prin acel fapt care i-a schimbat viaţa: întâlnirea cu copii români abandonaţi şi bolnavi de SIDA care l-a făcut să adopte o fetiţă infectată cu HIV şi să fondeze în 1995 Asociaţia Bambini in Emergenţa. Şi-a dedicat ultima parte a vieţii îngrijirii copiilor abandonaţi şi bolnavi, înfiinţând la Singureni, lângă Bucureşti, un centru de primire şi îngrijire a copiilor români.
Să reascultăm, în acest interviu realizat în 2000 de Eliana Astori, cum Mino Damato povesteşte la Radio Vatican faptul care i-a transformat existenţa:
• Trebuie să ne întoarcem înapoi în timp, în anul 1989: căderea unui dictator, Ceauşescu, şi descoperirea realităţilor teribile ale dictaturii. Pe lângă opresiunea exercitată împotriva tuturor religiilor şi a tuturor călugărilor, şi aceasta o plagă teribilă, această dramă a zeci şi zeci de mii de copii abandonaţi şi între aceşti copii, un număr incredibil de copii infectaţi culpabil cu HIV. Vreau să spun că toţi aceşti copii fuseseră infectaţi nu de mamă pe cale verticală, ci pe cale orizontală, prin ceea ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii a definit „unica epidemie spitalicească de SIDA din lume”. Asta vrea să spună că aceşti copii abandonaţi au fost infectaţi chiar în institutele care ar fi trebuit să-i protejeze. Eu am mers imediat să dau o mână; am întâlnit această copilă, Andreea, care apoi a devenit fiica mea, care a trăit cât un fluture. În momentul în care privirile noastre s-au întâlnit, am înţeles că ea mă alesese pentru o oportunitate, o oportunitate de găsit - sau de regăsit - un tată. Şi am făcut aceasta, cu limitele mele: am încercat să fiu un tată pentru Andreea. Atunci a luat naştere Fundaţia; s-a născut mai presus de toate în încercarea de a da la zeci sau sute de alţi copii aceleaşi posibilităţi care au fost oferite de Providenţa care mi-a dat să o întâlnesc pe fiica mea într-unul din aceste spitale - „Victor Babeş” din Bucureşti.

Cum arată structura?
• Este o fundaţie foarte agilă. Suntem puţine persoane, avem călugăriţele franciscane „Misionare de Assisi” care se îngrijesc în unul din Centrele noastre pentru educaţia copiilor; apoi avem două pavilioane spitaliceşti pe care le urmăm îndeaproape, la Bucureşti: unul pentru 50 de copii şi altul pentru 30. Este vorba tot de copii seropozitivi sau cu patologii HIV corelate, şi ne referim tot la copii care în proporţie de 99% din cazuri sunt abandonaţi.

Cum este subvenţionată această Fundaţie?
Este subvenţionată de Providenţă…

Viaţa are un sens numai dacă se dă o mână celui care are nevoie?
Cred că noi toţi ar trebui să menţinem mereu vie capacitatea de a asculta semnele vieţii, de a le înţelege, a le interpreta. Semnele care mi-au fost trimise erau clare: eu trebuiam - sau mai bine: nu puteam să nu mă ocup de aceşti copii.

Aici serviciul audio: