Publicate modificările la „Normele asupra delictelor mai grave - delicta graviora”: notă a părintelui Lombardi

(RV - 15 iulie 2010) Congregaţia pentru Doctrina Credinţei a publicat joi 15 iulie actualizarea aşa-ziselor „Norme asupra delictelor mai grave”, adică ansamblul de măsuri care permit departamentului vatican să intervină în cazurile de delicte comise împotriva Sacramentelor Euharistiei şi Pocăinţei şi în cazurile de abuz sexual săvârşite de cler împotriva minorilor. În această notă, directorul Sălii de presă a Sfântului Scaun, părintele Federico Lombardi, descrie în amănunt modificările normativei în vigoare până acum, aprobate de Benedict al XVI-lea în data de 21 mai a.c.:

În 2001 Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea promulgase un document de mare importanţă, documentul Motu Proprio „Sacramentorum sanctitatis tutela” care atribuia Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei competenţa pentru a trata şi judeca în cadrul orânduirii canonice o serie de delicte deosebit de grave, pentru care competenţa era înainte atribuită şi altor departamente sau nu era cu totul clară. Documentul Motu Proprio (”lege” în sens strict) era însoţit de o serie de Norme aplicative şi procedurale cunoscute ca „Normae de gravioribus delictis”. În cursul celor 9 ani succesivi experienţa a sugerat, în mod firesc, integrarea şi actualizarea unor asemenea Norme, încât să poată înlesni şi simplifica procedurile pentru a le face mai eficiente, sau să ţină cont de noile problematici. Acest lucru s-a întâmplat în principal mulţumită atribuirii din partea Papei unor noi facultăţi Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, care însă nu fuseseră integrate organic în „Normele” iniţiale. Este ceea ce s-a întâmplat acum, în cadrul unei revizuiri sistematice a acestor Norme.

Delictele foarte grave la care se referea această normativă privesc realităţi centrale pentru viaţa Bisericii, adică sacramentele Euharistiei şi Pocăinţei (Spovezii), dar şi abuzurile sexuale comise de un cleric cu un minor care nu a împlinit 18 ani de viaţă. Vasta rezonanţă publică avută în anii recenţi de acest ultim tip de delicte a atras mare atenţie şi dezvoltat o intensă dezbatere asupra normelor şi procedurilor aplicate de Biserică pentru judecata şi pedepsirea lor. Este just, de aceea, să existe deplină claritate asupra normativei astăzi în vigoare în acest domeniu şi ca această normativă să se prezinte organic, încât să faciliteze orientarea celor care trebuie să se ocupe de aceste materii.

O primă contribuţie de clarificare - mai ales pentru uzul operatorilor informaţiei - fusese dată cu puţin timp în urmă prin publicarea pe Situl Internet al Sfântului Scaun a unui succint „Ghid pentru înţelegerea procedurilor de bază ale Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei cu privire la acuzaţiile de abuzuri sexuale”, dar publicarea noilor Norme este cu totul altceva, oferindu-ne un text juridic oficial actualizat, valabil pentru toată Biserica.

Pentru a-i facilita lectura din partea unui public nespecialist, interesat în principal de problematica relativă la abuzurile sexuale, încercăm să-i punem în lumină unele aspecte relevante.

Între noutăţile introduse comparativ cu Normele precedente trebuie să fie subliniate mai ales cele menite să facă procedurile mai agile, precum posibilitatea de a nu urma „calea procesuală judiciară” dar de a proceda „prin decret extrajudiciar”, sau aceea de a prezenta Sfântului Părinte în circumstanţe deosebite cazurile cel mai grave în vederea demiterii din starea clericală.

O altă normă menită să simplifice problemele precedente şi să ţină cont de evoluţia situaţiei în Biserică, priveşte posibilitatea de a avea ca membri ai personalului tribunalelor, sau ca avocaţi sau procurori, nu numai preoţi dar şi laici. În mod analog, pentru a desfăşura asemenea funcţii nu mai este strict necesar doctoratul în Drept canonic, ci competenţa cerută poate fi dovedită şi în alt mod, de exemplu cu obţinerea licenţei.

De notat şi trecerea termenului de prescripţie de la 10 ani la 20 de ani, rămânând mereu posibilitatea de derogare şi peste această perioadă. Semnificativă este echivalarea cu minorii a persoanelor cu uzul limitat al raţiunii, şi introducerea unei noi figuri delictuale : pedopornografia. Aceasta este definită astfel: „achiziţionarea, deţinerea sau divulgarea” săvârşită de un membru al clerului „în orice mod şi cu orice mijloc, de imagini pornografice având ca obiect minori sub 14 ani”. Se repropune normativa asupra caracterului confidenţial al proceselor, pentru tutelarea demnităţii tuturor persoanelor implicate.

Un punct care nu este atins, în timp ce adesea este obiect de discuţie în aceste timpuri, priveşte colaborarea cu autorităţile civile. Trebuie să se ţină cont că Normele publicate acum sunt parte a orânduirii penale canonice, în sine completă şi total distinctă de cea a Statelor. În această privinţă se poate totuşi nota cele scrise în deja menţionatul „Ghid pentru înţelegerea procedurilor…” publicat pe Situl Sfântului Scaun. În acest „Ghid - Îndrumător” indicaţia: „Trebuie dat mereu curs dispoziţiilor legii civile în ceea ce priveşte deferirea de crime autorităţilor desemnate”, a fost introdusă în Secţiunea dedicată „Procedurilor preliminare”. Asta înseamnă că în practica propusă de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei trebuie să se ia măsuri din timp pentru a se supune dispoziţiilor de lege în vigoare în diferite ţări şi nu în cursul procedurii canonice sau succesiv acesteia.

Publicarea de azi a Normelor aduce o mare contribuţie la claritatea şi certitudinea dreptului într-un domeniu în care Biserica este puternic angajată azi să procedeze cu rigoare şi cu transparenţă, încât să răspundă pe deplin justelor aşteptări de tutelă a coerenţei morale şi sfinţeniei evanghelice pe care credincioşii şi opinia publică le nutresc faţă de ea, şi pe care Sfântul Părinte le-a reafirmat continuu. Evident, e nevoie şi de multe alte măsuri şi iniţiative, din partea unor diferite instanţe bisericeşti. În ceea ce priveşte Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, aceasta studiază în prezent modul în care să ajute episcopatele lumii să formuleze şi să dezvolte în mod coerent şi eficace indicaţiile şi directivele necesare pentru a înfrunta problematica abuzurilor sexuale în dauna minorilor din partea unor membri ai clerului sau în cadrul unor activităţi sau instituţii legate de Biserică, cu privire la situaţia şi la problemele societăţii în care acţionează. Va fi un alt pas crucial pe drum pentru ca Biserica să traducă în practică permanentă şi în conştiinţă continuă roadele învăţăturilor şi reflecţiilor maturizate în decursul situaţiei dureroase a „crizei” provocate de abuzurile sexuale din partea unor membri ai clerului.

Pentru a completa această scurtă trecere în revistă a principalelor noutăţi conţinute în „Norme”, este bine de observat şi cele care se referă la delicte de altă natură. În realitate şi în aceste cazuri nu este vorba atât de determinări noi în substanţă, cât în încadrarea de normative deja în vigoare, astfel încât să se obţină o normativă în ansamblu mai ordonată şi organică asupra „delictelor mai grave”, rezervate Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei. În mod mai specific au fost introduse: delictele împotriva credinţei (adică erezia, apostazia şi schisma), pentru care în mod normal sunt competenţi Ordinarii locului, dar Congregaţia devine competentă în caz de apel; înregistrarea şi divulgarea realizate cu maliţiozitate a mărturisirilor sacramentale (a spovezilor), despre care s-a emis deja un decret de condamnare în 1988; atentarea hirotonirii femeilor, asupra căreia exista deja un decret din 2007.

Aici serviciul complet audio: