Italia: nedumerire în legătură cu răspândirea incinerării

(RV - 15 iulie 2010) În faţa răspândirii practicării incinerării şi creşterii cererilor pentru aruncarea cenuşii în mare, Ordinarul militar al Italiei, arhiepiscopul Vincenzo Pelvi îşi exprimă.într-o notă preluată de agenţia Zenit, nedumerirea, ca răspuns autorităţilor Marinei militare care vor să ştie cum să se comporte. A ascunde moartea şi a uita sufletul nu face fericită viaţa, în general o face mai superificială - afirmă mons. Pelvi - explicând că sensibilitatea culturală actuală tinde la a eclipsa moartea favorizând creşterea unei mentaţăţi atenuate care disimulează atrăgând în mod deosebit tinerii într-un proces colectiv de anulare.

Conform declaraţiilor prelatului camuflarea morţii pentru ca gândul la ea să nu tulbure, înseamnă favorizarea unei abordări evazive a existenţei. Despre moarte se vorbeşte tot mai puţin - continulă mons. Pelvi - , se pronunţă puţine cuvinte, se tace; o adevărată dispreţuire a morţii devenită jenantă, pentru că ar deranja senzaţia de sănătate a celorlalţi; cultul tinereţii, frumuseţii, carierei şi plăcerii reduc atenţia faţă de realităţile spirituale şi transcendente şi reprezintă o explicaţie pentru respingerea morţii.

Această anulare explică şi regulile ce conduc la închiderea imediată a sicriului cu rămăşiţele pământeşti ale defunctului, pentru a întrerupe contactul cu corpul şi a împiedica manifestarea sentimentelor. Dacă în ultimii ani, aminrteşte prelatul, Biserica înregistrează în Italia o creştere a cererilor de incinerare din partea creştinilor, instituţia ecleziastică deşi preferă înmromântarea tradiţională, nu responge această practică cu excepţia situaţiilor când este dorită ca formă de dispreţ faţă de credinţă. repectiv când acest gest postuilează neantul spre care este condusă fiinţa omenească.

Recent, în diferite naţiuni, legislaţia civilă permite posibilitatea răspândirii cenuşii în natura sau conservarea în alte locuri decât cimitirul, ca d epildă locuinţele private. Împrăştierea cenuşii în apa mării. fluviilor sau lacurilor, sau în mod anonim în alte locuri, fac mult mai dificilă amintirea morţilor; a împiedeca posibilitatea exprimării având un punct precis de referinţă, a durerii personale şi comunitare, sărăceşte omul. În special, pentru nolile generaţii viaţa celor care le-au precedat rămâne anonimă, cu o crescândă carenţă de istorie.

Acestea sunt motivele privind incinerarea care provoacă nedumerire: cimitirele, încheie, prelatul italian - sunt şi rămân locuri sacre unde să fie depuse urnele, menţinând viaţa celor dragi, primind consolare şi ajutor, vestind sprenaţa creştină în înviere.