2010-07-09 14:06:05

Benedict al XVI-lea l-a numit pe mons. Velasio De Paolis delegat pontifical pentru congregaţia religioasă „Legionarii lui Cristos”. Nota părintelui Federico Lombardi


(RV – 9 iulie 2010) Sfântul Părinte a numit vineri un delegat pontifical pentru congregaţia religioasă „Legionarii lui Cristos”. Este vorba de arhiepiscopul Velasio De Paolis, scalabrinian, preşedinte al Prefecturii Afacerilor Economice a Sfântului Scaun.
Numirea delegatului fusese anunţată pe 1 mai, printr-un comunicat difuzat după reuniunea care a avut loc în Vatican cu cei cinci episcopi acreditaţi să efectueze vizita apostolică la congregaţia „Legionarii lui Cristos”.

Directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun, părintele Federico Lombardi, subliniază într-o notă că mons. De Paolis, în calitate de delegat pontifical este cel care va comunica congregaţiei „Legionarii lui Cristos” aspectele principale ale mandatului primit de la Sfântul Părinte, precum şi Constituţia prevăzută, a aceleiaşi congregaţii.

Spiritul acestor noi prevederi ale Sfântului Părinte, cum a fost evidenţiat în comunicatul de pe 1 mai, este de însoţitor şi de ajutor din partea Bisericii în parcursul angajant de purificare şi de reînnoire pe care-l are de făcut această congregaţie.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.