Thomas Morus şi primatul conştiinţei: 475 de ani de la moartea Lordului Cancelar care s-a opus lui Henric al VIII-lea

(RV – 8 iulie 2010) Pe 6 iulie 1535, după circa trei luni de închisoare, Thomas Morus a fost executat după condamnarea la moarte dispusă de Henric al VIII-lea. Acuza a fost de trădare faţă de suveran din partea celui care timp de mai mulţi ani a fost pentru rege un preţuit consilier.

În realitate, ceea ce l-a condus pe Thomas Morus pe eşafod a fost coerenţa sa cu valorile creştine, concretizată în refuzul de a aproba divorţul lui Henric al VIII-lea de soţia sa Ecaterina de Aragon şi căsătoria cu Ana Boleyn, act care l-a condus pe regele englez la ruperea de Biserica Romei.

„Dacă ai şti, Margaret, câte şi câte nopţi albe am petrecut (…) trecând în revistă toate pericolele cu care m-aş fi putut înfrunta (…) Şi în timp ce mă gândeam, copila mea, îmi simţeam sufletul apăsat de spaime. Dar îi mulţumesc lui Dumnezeu că, în ciuda tuturor acestora, nu m-am gândit vreodată să renunţ la hotărârea mea, chiar dacă ar fi trebuit să mi se întâmple cel mai mare rău pe care mi-l înfăţişa frica din mine”.
Aceste rânduri reflectă un Thomas Morus lucid, în ciuda spaimelor care-l chinuie. Scrise în închisoare şi adresate fiicei sale Margaret, rândurile citate reprezintă reflecţia acestui sfânt asupra propriului destin care nu promite nimic bun din partea regelui, cel care i-a fost un timp prieten. Din contra, în aceste rânduri salvarea apare ca o utopie imposibilă pentru acea „cetate regală” despre care a scris şi a meditat atât de mult.
O schimbare a cursului vieţii la care nu s-ar fi putut gândi mai înainte Thomas Morus, cel care a trecut de la poziţia de „Lord Cancelar” la cea de „trădător”, într-o Londră care asistă la dublul divorţ al suveranului său: de soţia care nu-i dă un moştenitor de parte bărbătească şi de Papa de la Roma care nu a recunoscut acel divorţ.

Şi totuşi, în penumbra sumbrului Turn al Londrei, Thomas Morus rămâne acel creştin care a fost mereu. El, care l-a făcut pe Henric al VIII-lea să obţină titlul de „apărător al credinţei” împotriva lui Luter şi a valului tot mai crescut al protestantismului, a fost totodată şi cel care şi-a dat demisia – pe 16 mai 1532 – din funcţia de „Lord Cancelar”, când regele Henric al VIII-lea a hotărât să se auto-numească cap al Bisericii din Anglia după ce nu a reuşit să obţină de la Papa Clement al VII-lea anularea căsătoriei.

În realitate, Thomas Morus a rămas mereu fidel afecţiunii purtate regelui, a afirmat într-o recentă conferinţă, la Roma, arhiepiscopul Jean-Louis Bruguès, secretar al Congregaţiei pentru Educaţie Catolică.
Apoi, într-o zi această fidelitate s-a aflat în opoziţie cu o fidelitate pe care Morus o considera ca fiind superioară, şi anume fidelitatea faţă de propria conştiinţă, a subliniat secretarul departamentului vatican pentru educaţie catolică.
Cuvântul „conştiinţă” apare de 17 ori în ultima sa scriere cu valoare de testament. Pentru un creştin, conştiinţa nu este doar acel loc intim unde omul discută cu el însuşi înainte de a lua o decizie morală. Aceasta este înălţarea fiinţei care permite omului să reflecte cu conştiinţa care-i aparţine lui Dumnezeu.

Acum, după 475 de ani de la acel 6 iulie, când coerenţa lui Thomas Morus a fost întreruptă de o lovitură de secure, „riscul nu este minor”, reflectă mons. Bruguès.

„În societăţile secularizate – a subliniat – unde ipoteza unei oricărei transcendenţe este exclusă din alegerile colective, există marele pericol de a se lăsa să se creadă din nou că nu există nimic deasupra legilor cetăţii. Aceasta a fost întotdeauna pretenţia Statului de a supune autorităţile morale, sau de a le face să tacă, pentru a-şi atribui sieşi autoritatea morală absolută”.

Şi a continuat amintind că sociologul Max Weber afirma că „atunci când se află în opoziţie etica convingerii (personale) trebuie întotdeauna să se închine în faţa eticii responsabilităţii (a incidenţei colective). Creştinismul crede contrariul: demnitatea omului îi impune să-şi urmeze conştiinţa până la sfârşit”.
Pentru Tomas Morus – a încheiat mons. Bruguès – există în fiecare din noi conştiinţa, un organ minunat care ne face superiori legilor politice şi care face din noi fiinţe libere”.

Vă reamintim că Sfântul Thomas Morus, martir care a tradus politica în slujire şi în cale a sfinţeniei, a trăit în Anglia între 1469 şi 1535.



Aici serviciul audio: