2010-07-08 16:57:25

Papa către părinţii Rogaţionişti: reînnoiţi modurile şi limbajele de vestire a Evangheliei


(RV - 8 iulie 2010) Noi limbaje şi modalităţi pentru a vesti Evanghelia oamenilor: urează aceasta Benedict al XVI-lea în Mesajul adresat participanţilor la Capitulul general al Rogaţioniştilor Inimii lui Isus găzduit în aceste zile la Centru de Spiritualitate „Rogate” din Morlupo în apropierea Romei. Tema de reflecţie: „Regula vieţii, garanţie a identităţii carismatice, expresie a consacrării, sprijin al comuniunii fraterne, proiect de misiune”.

Benedict al XVI-lea cele părinţilor Rogaţionişti „să vestească Evanghelia în limbaje ci modalităţii accesibile, pe înţelesul oamenilor din timpul nostru, implicaţi în procese sociale şi culturale în rapidă transformare”. Aceasta o cere astăzi marea provocare a aculturaţiei”, subliniază papa Benedict. Sunt 53 părinţii rogaţionişti reuniţi la Morlupo veniţi din Europa, Asia, Africa şi America pentru a dezbate asupra unor importante chestiune care vor putea influenţa Constituţia şi Normele Institutului pentru a le adapta la timpurile actuale, în linie cu sensibilitatea bisericească - observă Sfântul Părinte - „izvorâtă din Conciliul al II-lea din Vatican şi codificată de Codul de Drept Canonic în vigoare”. O proces de actualizare început deja de capitulul precedent, pe care părinţii rogaţionişti vor să ducă la bun sfârşit.

„Orizonturile vaste ale evanghelizării şi necesitatea urgentă de a mărturisi mesajul evanghelic tuturor, fără deosebire, constituie câmpul apostolatului vostru”, reafirmă Benedict al XVI-lea în mesajul său, subliniind că „atâţia aşteaptă încă să-l cunoască pe Isus, singurul Răscumpărător al omului, şi nu puţine situaţii de injustiţie şi de decădere morală şi materială îi interpelează pe credincioşi”. „O criză misionară atât de urgentă cere”, deci „convertire personală şi comunitară neîncetată. Numai inimi total deschise lucrării harului - scrie papa Benedict - sunt în măsură să interpreteze semnele timpurilor şi să capteze apelurile umanităţii care are nevoie de speranţă şi de pace”. Sfântul Părinte recomandă rogaţioniştilor să păstreze „cu fidelitate patrimoniul spiritual” al fondatorului lor Sfântul Hanibal Maria Di Francia, continuându-i „cu bucurie misiunea validă încă azi, deşi s-au schimbat condiţiile sociale în care trăim”. Sfântul Hanibal a ştiut să pună în practică „un providenţial apostolat vocaţional precum şi o curajoasă operă în favoarea aproapelui în nevoie”.

De aici mandatul lui Benedict al XVI-lea încredinţat călugărilor rogaţionişti din cel de-al Treilea Mileniu: „Cultivaţi o autentică pasiune educativă pentru tineri, cheltuiţi cu generozitate o activitate pastorală în favoarea celor care suferă în trup şi în spirit”.
 
Aici serviciul audio:







All the contents on this site are copyrighted ©.