Biserica are garanţia lui Isus că „Porţile iadului nu o vor birui: non praevalebunt”; daunele cele mai mari pe care le îndură, provin de la „ceea ce poluează credinţa şi viaţa creştină”: Benedict al XVI-lea la omilia solemnităţii Sfinţilor Apostoli Petru şi Paul consemnând pallium-ul sacru la 38 arhiepiscopi mitropoliţi

(RV - 29 iunie 2010) Biserica sărbătoreşte pe 29 iunie „rădăcinile sale sfinte, Apostolii Petru şi Paul. În solemnitatea patronilor cereşti ai Romei, începând de la ora 9.30, papa Benedict al XVI-lea a prezidat în bazilica vaticană Liturghia euharistică oficiată împreună cu 38 arhiepiscopi mitropoliţi cărora în cursul concelebrării le-a consemnat, punându-l fiecăruia pe umeri, pallium-ul sacru. Aceste însemne liturgice, distinctive pentru arhiepiscopii mitropoliţi, sunt păstrate în nişa cea mai apropiată de mormântul Sfântului Petru, şi reprezintă semnul comuniunii mai strânse cu succesorul Apostolului.
Ca în fiecare an, cu ocazia sărbătorii Sfinţilor Apostoli Petru şi Paul, a fost prezentă la Sfânta Liturghie o delegaţie a Patriarhatului ecumenic de Constantinopol. Anul acesta delegaţia era condusă de ÎPS Gennadios (Limouris), mitropolit de Sassima, co-secretar al Comisiei Mixte Internaţionale pentru dialogul teologic dintre Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă în ansamblul ei, şi totodată vice-moderator al Comitetului central al Consiliului Ecumenic al Bisericilor de la Geneva. Din delegaţie mai făceau parte PS Bartholomaios (Ioannis Kessidis), episcop de Arianzós, asistent al mitropolitului ortodox al Germaniei şi diaconul Theodoros Meimaris, de la sediul patriarhal din Fanar.
• Secvenţe muzicale "Tu es Petrus":
Dar să urmăm desfăşurarea ritului sacru. După salutul liturgic iniţial papa Benedict a introdus astfel Liturghia euharistică:
• Mult iubiţi fraţi şi surori, încă din timpurile cele mai vechi Biserica Romei celebrează solemnitatea Sfinţilor Apostoli Petru şi Paul ca o singură sărbătoare, în aceeaşi zi.
Sărbătoarea de azi este deopotrivă o recunoscătoare amintire a marilor martori ai lui Isus Cristos, deveniţi fraţi întru martiraj, şi o solemnă mărturisire a Bisericii una, sfântă, catolică şi apostolică.
Semnul Rusaliilor - noua comunitate care vorbeşte în toate limbile şi uneşte toate popoarele într-un singur popor, în familia lui Dumnezeu - a devenit realitate.
Invocând mijlocirea Apostolilor Petru şi Paul, să ne dispunem pentru celebrarea sfitelor taine şi să ne recunoaştem păcatele.

După actul penitenţial, urmând melodia Misei de Angelis s-a cântat,” Kyrie şi s-a intonat Gloria. După rugăciunea zilei, au fost proclamate lecturile biblice, prima în limba spaniolă, a doua în engleză, iar Evanghelia în latină.
Terminată proclamarea Evangheliei, Papa a sărutat Evangheliarul în semn de veneraţie şi a binecuvântat cu el adunarea în timp ce corul aclama: „Ţie lauda noastră, Ţie cântarea noastră. Ţie mărirea, Dumnezeule, Tată şi Fiu şi Duh Sfânt în vecii vecilor. Amin.

Argumentul libertăţii religioase s-a aflat în centrul predicii rostite de Pontif plecând de la lecturile biblice propuse la Liturghia solemnităţii. Ministerul petrin şi legătura cu succesorul lui Petru este garanţie de libertate în sensul de deplină adeziune la adevăr, la tradiţia autentică, încât poporul lui Dumnezeu să fie ferit de erori cu privire la credinţă şi morală. La rugăciunea „Angelus”, Papa a revenit asupra figurilor luminoase ale Sfinţilor Petru şi Paul, „fundamentele Bisericii catolice”.
 
• Secvenţe muzicale din timpul Liturghiei.
Libertatea Bisericii, garantată de Cristos lui Petru, se manifestă în dubla dimensiune istorică şi spirituală: „Dumnezeu - afirmă papa Benedict - este aproape de slujitorii săi credincioşi şi îi eliberează de orice rău, şi eliberează Biserica de puteri negative”.
• Promisiunea lui Isus - „puterile iadului nu vor prevala” asupra Bisericii - non praevalebunt - cuprinde, da, experienţele istorice de prigoană îndurate de Petru şi Paul şi de alţi mărturisitori ai Evangheliei, dar merge dincolo, voind să asigure propria protecţie mai presus de toate împotriva ameninţărilor de ordin spiritual.

Lucrarea eliberatoare a lui Dumnezeu - explică Sfântul Părinte - însoţeşte vieţile Sfântului Petru şi Sfântului Paul. Îngerul Domnului - „îl dezleagă pe Petru din lanţuri şi îl conduce afară din închisoarea din Ierusalim, unde îl aruncase regele Irod, punându-l sub strictă supraveghere”. Domnul i-a fost mereu aproape şi lui Paul pe care „l-a scăpat din atâtea primejdii” introducându-l apoi „în Împărăţia sa veşnică”.

Cum spune Paul în Scrisoarea către Efeseni, a fi martori ai Evangheliei înseamnă şi a lua parte la o luptă în numele libertăţii şi Adevărului:
• Căci noi nu avem o luptă împotriva sângelui şi trupului, ci împotriva conducătorilor acestei lumi a întunericului, împotriva duhurilor răului care sunt în înălţimi” (Ef 6,12).

În istoria Bisericii, care îmbrăţişează de acum două milenii, „nu au lipsit pentru creştini încercările”. În unele perioade şi locuri aceste încercări au asumat „caracterul de adevărate persecuţii”:
• Acestea, însă, în ciuda suferinţelor pe care le provoacă, nu constituie pericolul cel mai grav pentru Biserică. Dauna cea mai mare, de fapt, ea o îndură de la ceea ce poluează credinţa şi viaţa creştină a membrilor şi comunităţilor sale, ştirbind integritatea Trupului mistic, slăbindu-i capacitatea de profeţie şi mărturie, ofuscând frumuseţea chipului său.

Referindu-se la epistolarul paulin, Pontiful a subliniat câteva pericole grave. Prima Scrisoare către Corinteni - a spus - „răspunde la unele probleme de sciziuni, de incoerenţe, de infidelităţi faţă de Evanghelie, care ameninţă serios Biserica”. A doua Scrisoare către Timotei vorbeşte despre pericolele „timpurilor din urmă”, identificându-le ca „atitudini negative ce aparţin lumii şi care pot molipsi comunitatea creştină”:
• Egoism, vanitate, orgoliu, ataşarea de bani…Concluzia Apostolului este încurajatoare: oamenii care săvârşesc răul - scrie - „nu vor ajunge prea departe pentru că nebunia lor va fi dezvăluită tuturor”. Există prin urmare o garanţie de libertate asigurată de Dumnezeu Bisericii, libertate fie de laţurile materiale care caută să-i împiedice şi să restrângă misiunea, fie de relele spirituale şi morale, care pot să-i ştirbească autenticitatea şi credibilitatea.

Tema libertăţii Bisericii are şi o legătură specifică cu ritul punerii şi consemnării palliumului, reînnoit anul acesta pentru 38 noi arhiepiscopi mitropoliţi. Fâşiile de stofă au fost binecuvântate de Papa iar mitropoliţii unul după altul în ordinea numirii s-au dus la Sfântul Părinte, care le-a pus acest însemn liturgic pe umeri. Din punct de vedere istoric, uniunea cu Sfântul Scaun apostolic - subliniază Papa - asigură Bisericilor particulare „libertatea religioasă în raport cu puteri locale, naţionale sau supranaţionale, care pot în anumite cazuri să obstacule misiunea Bisericii”.

Faptul că, în fiecare an, noii mitropoliţi vin la Roma să primească palliumul trebuie înţeles „în semnificaţia sa proprie, ca gest de comuniune”. Dar tema libertăţii Bisericii oferă, în această optică, o importantă cheie de lectură:
• Aceasta apare evident în cazul Bisericilor marcate de persecuţii, sau supuse unor ingerinţe politice sau la alte dure încercări. Dar aceasta nu este mai puţin relevant în cazul comunităţilor care suferă influenţa unor doctrine deviante sau tendinţe ideologice şi practici contrare Evangheliei. Palliumul deci devine, în acest sens, o garanţie de libertate, analogă cu „jugul” lui Isus, pe care el ne invită să-l luăm fiecare pe proprii umeri.
Promisiunea lui Cristos, şi anume că puterile iadului nu vor birui Biserica sa, are şi o importantă valoare pe plan ecumenic:
• Aceste cuvinte pot avea şi o semnificativă valenţă ecumenică din moment ce unul dintre efectele tipice ale acţiunii Celui Rău este chiar divizarea din sânul comunităţii bisericeşti. Diviziunile, de fapt, sunt simptoame ale forţei păcatului, care continuă să acţioneze în membrii Bisericii şi după răscumpărare.

 
Dar cuvântul lui Cristos pentru Biserică este clar: „Non praevalebunt - nu vor prevala, nu o vor birui”:
• Unitatea Bisericii este înrădăcinată în uniunea sa cu Cristos, şi cauza deplinei unităţi a creştinilor - mereu de căutat şi de reînnoit, din generaţie în generaţie - este de asemenea susţinută de rugăciunea şi de promisiunea sa.

La rugăciunea „Angelus”, recitată de la fereastra biroului său particular, după Liturghia din bazilică, Papa a formulat urarea ca „exemplul apostolilor Petru şi Paul să lumineze minţile şi să aprindă în inimile credincioşilor dorinţa sfântă de a împlini voinţa lui Dumnezeu, pentru ca Biserica peregrină pe pământ să fie din ce în ce mai fidelă Domnului său”. Sfântul Paul a răspândit Evanghelia „semănând cuvântul de adevăr şi de mântuire în mijlocul popoarelor păgâne”. „Simon Petru - a mai spus Pontiful - este atât de aproape de Domnul încât devine el însuşi o stâncă de credinţă şi de iubire cu care Isus a zidit Biserica sa”.
• Cei doi Sfinţi Patroni ai Romei, deşi au primit de la Dumnezeu carisme diferite şi misiuni diferite de îndeplinit, sunt amândoi temelii ale Bisericii una, sfântă, catolică şi apostolică, deschisă în mod permanent la dinamica misionară şi ecumenică, întrucât trimisă lumii să vestească şi să mărturisească, să înfăptuiască şi să răspândească misterul de comuniune care o constituie.

Primiţi, stimaţi ascultători, şi binecuvântarea apostolică invocată de succesorul lui Petru după recitarea rugăciunii Îngerul Domnului împreună cu mii de credincioşi reuniţi la amiază în Piaţa San Pietro în solemnitatea Sfinţilor Patroni ai Romei, Apostolii Petru şi Paul.
 
Aici serviciul audio: