2010-06-25 15:02:04

Bolívia: încheiat primul Congres misionar al seminariştilor


(RV - 25 iunie 2010) Mons. Jesús Pérez, arhiepiscop de Sucre, comentând primul Congres misionar al seminariştilor din Bolivia, a exprimat agenţiei Fides bucuria şi entuziasmul său pentru prezenţa unor seminarişti din toată ţara care s-au reunit timp de trei zile la Cochabamba pentru a da importanţă Cuvântului lui Dumnezeu în Misiunea evanghelizatoare a Bisericii.
„Primul Congres misionar al seminariştilor Boliviei, care a reunit peste 300 seminarişti - spune mons. Pérez - manifestă vitalitatea Bisericii noastre şi dă posibilităţi mai mari unei întăriri în vocaţia lor. Prin urmare ne aşteptăm la ceva important în formarea seminariştilor noştri. Spiritul misionar este ceea ce dă identitatea ca creştin, dar în mod special ca seminarist şi ca preot. Nu vor fi preoţi misionari dacă nu sunt seminarişti misionari. Nu este vorba de a învăţa lecţii sau teme importante, actuale, dar este importantă mărturia care azi e necesară pentru toţi, şi aceasta e valabil şi pentru episcopi, pentru preoţii formatori în seminarii şi pentru proprii seminarişti. Numai în acest mod putem deveni slujitori ai Împărăţiei, cu cuvântul şi cu exemplul vieţii.

Marea sarcină a Bisericii este evanghelizarea, Biserica s-a născut pentru a purta Evanghelia iar „profesioniştii” Cuvântului trebuie să fie episcopii şi preoţii. Mai întâi este cuvântul, apoi vine sacramentul. Importanţa cuvântului este extraordinar de mare. Biserica are îndatorirea de a vesti Evanghelia, ceea ce numim „kerigma”, explică mons. Jesús Pérez.

Congresul a fost inaugurat cu o Sfântă Liturghie prezidată de cardinalul Julio Terrazas, arhiepiscop de Santa Cruz, care a amintit cuvintele Sfântului Părinte asupra credinţei şi angajării viitorilor preoţi. Între episcopii participanţi se afla şi mons. Jesús Juárez, episcop de El Alto, care a subliniat cum “Congresul nu este altceva decât rezultatul creşterii conştiinţei misionare a Bisericii noastre” şi a adăugat: “Biserica boliviană şi pus încrederea în aceste sute de seminarişti ca destinatari şi protagonişti privilegiaţi a Misiunii permanente”.








All the contents on this site are copyrighted ©.