Preasfânta Treime, Trinitatea este în centrul ultimei cărţi a teologului francez René Laurentin

(RV - 22 iunie 2010) A explica în mod clar şi convingător misterul cel mai mare, Preasfânta Treime: acesta este obiectul cărţii „Tratat despre Trinitate. Principiu, model şi termen a toată iubirea”, scris recent de teologul francez (n.1917 la Tours) părintele René Laurentin pentru Editura Art. Structurate în patru părţi, cele 400 de pagini ale volumului pleacă de la revelarea Sfintei Treimi în Biblie, reparcurgând istoria bimilenară a dogmei şi explică oamenilor de azi cum să trăiască misterul Trinităţii urmând exemplul Fecioarei Maria.

Care este însemnătatea acestei cărţi? Răspunde autorul, părintele René Laurentin:
• Semnificaţia cărţii este înţelegerea că Dumnezeu este iubire, că el îi cheamă pe toţi oamenii să iubească. Există în aceasta o unitate: este unitatea dintre toţi prin iubire. În acelaşi mod în care cele trei Persoane sunt una în iubire, el ne face pe noi toţi una prin iubire. S-ar părea foarte simplu: este toată istoria vieţii noastre, este destinul nostru că trebuie să mergem spre Dumnezeu, la Tatăl prin Fiul în Duhul Sfânt şi trebuie să se ajungă pe calea iubirii.

Ce este Trinitatea, Prea Sfânta Treime?
• Trinitatea, Sfânta Treime este Dumnezeu care e în acelaşi timp Unul şi Trei. Este Unu pentru că dacă ar fi exista trei dumnezei, nu ar fi cu putinţă; dar în acelaşi timp, el este Întreit deoarece sunt trei Persoane. Într-adevăr, dacă nu există mai multe persoane, nu există iubire şi există iubire numai dacă sunt mai multe persoane. Noi îl vedem într-o formă extrem de duală: dar el este substanţial Unul şi Trei, pentru că cele trei persoane trăiesc ’substanţial’ în unitate, trăiesc în ’substanţa’ unică a Tatălui.

Această carte este destinată doar celor care cred sau şi celor care nu cred?
• Cred că este şi pentru cei care nu cred, deoarece mă gândesc că poate duce la unitatea dintre ştiinţă şi credinţă. Între ştiinţă şi credinţă a existat o bătălie încă din timpul lui Galileo: judecătorii Sfântului Oficiu voiau să-l condamne pe Galileo pentru că susţinea că pământul se învârte altfel decât cum este afirmat în Biblie care spune că Iosue a oprit Soarele, şi, bineînţeles, pentru el soarele era considerat centrul lumii. Apoi ştiinţa a făcut progrese şi a triumfat iar în secolul al XX-lea oamenii de ştiinţă a crezut că pot condamna teologia în numele viziunii scientiste, spunând: „Dumnezeu este un mit, ştiinţa va putea să explice tot, ne îndreptăm spre o epocă în care ştiinţa va învinge sărăcia cu ajutorul bogăţiei universale”. Toate aceste promisiunii din secolul trecut s-au spulberat când oamenii şi-au dat seama aceasta era lumea celor două mari războaie mondiale, lumea unui număr incredibil de morţi, că era lumea în care au apărut noi epidemii, dintre care ultima este SIDA, şi ne-am dat seama că omul este cu adevărat foarte umil şi că chiar ştiinţa a devenit foarte umilă…Iată, aş vrea azi să se răzgândească oamenii de ştiinţă, care au o perspectivă foarte aproape de fapte, preocupată să menţină controlul; sunt un pic - cum să spun - mecanicişti, relativişti. Şi noi, noi am putea să le explicăm că - desigur nu la nivel ştiinţific, dar la un nivel superior - Dumnezeu care este iubire, El este cel care face unitatea, care fixează lumea şi fac astfel ca Dumnezeu să fie în acelaşi timp, principiul creator, modelul unităţii la care aspirăm şi termenul unităţii spre care mergem.