2010-06-10 19:09:18

Joi: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 10 iunie 2010) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Papa Benedict al XVI-lea l-a primit joi dimineaţă în Vatican pe premierul spaniol José Luis Rodríguez Zapatero: criza economică, libertatea religioasă, respectarea vieţii, educaţia sunt principalele teme în centrul convorbirilor.

- Papa încheie Anul Sfintei Preoţii, cu o Veghe de rugăciune şi binecuvântare euharistică joi seară, şi o Liturghie solemnă vineri dimineaţă în Piaţa Sfântul Petru, în solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus.

- Din reflecţiile cardinalilor Ouellet şi Bertone propuse miilor de preoţi peste 12 mii, în a doua zi a celebrărilor pentru încheierea Anului sacerdotal.

- Sfântul Ioan Maria Vianney rămâne patron al parohilor. Papa, deşi a proclamat Anul Sfintei Preoţii chiar în a 150-a aniversare a morţii Sfântului Ioan Maria Vianney - a preferat să-i păstreze Sfântului Paroh de Ars titlul specific de patron al parohilor, având în vedere că aceasta era slujirea sa, în timp ce sunt multe alte mari figuri de preoţi care pot servi ca inspiraţie şi model pentru cei care desfăşoară numeroase alte forme de slujire preoţească.
 
- Omenirea are nevoie de preoţi autentici, profeţi ai unei lumi noi: a subliniat cardinalul Tarcisio Bertone la manifestarea de miercuri seară în Aula Paul al VI-lea din Vatican, promovată de Mişcările Focolarelor şi din Schönstatt.

- Bisericile Orientale şi sfinţirea preoţilor. Joi după amiază în Biserica Santo Spirito in Sassia, a avut loc o întâlnire de rugăciune pentru sanctificarea preoţilor, animată de Colegiile Pontificale Orientale între care şi Colegiul Pontifical Pio Romeno: au participat episcopi şi preoţi de diferite rituri din Orient ca şi din Europa de Est.

- Iaşi. Seceriş bogat în Anul Sfintei Preoţii. În catedrala romano-catolică , vineri 11 iunie are loc hirotonirea a 24 noi preoţi la încheierea Anului Sfintei Preoţii prin impunerea mâinilor PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi. Din cei 24 de tineri preoţi, 16 sunt pentru dieceza de Iaşi, 7 pentru Ordinul Fraţilor Minori Conventuali şi unul pentru Ordinul Fraţilor Minori Capucini. În aceeaşi zi, primul diacon din Republica Moldova care a făcut studiile la Iaşi va fi hirotonit la Chişinău de PS Anton Coşa. Duminică 13 iunie, doi diaconi de la Institutul Teologic din Iaşi vor fi hirotoniţi preoţi la Bucureşti, de ÎPS Ioan Robu.
 
- Afghanistan. Zeci de morţi miercuri într-un atac la Kandahar.

- Roma. Cavalerii lui Columb celebrează printr-o expoziţie 90 de ani de prezenţă la Roma.

- China. Demolarea unei biserici catolice. În Mongolia Internă autorităţile a dispus demolarea bisericii catolice din Ordos. A fost demolată pe 7 iunie. Preotul şi şeful comitetului bisericesc au fost reţinuţi de poliţie. Biserica era frecventată de circa 1000 de catolici.

- Vineri 11 iunie, în calendarul liturgic bizantin român Sfinţii Bartolomeu şi Barnaba, apostoli; în calendarul roman sau latin, solemnitatea „Preasfântei Inimi a lui Isus”, cea de-a 64-a Zi mondială de rugăciune pentru sfinţirea preoţilor, încheierea Anului Sfintei Preoţii, totodată Sfântul Barnaba, apostol.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.