2010-06-08 11:18:04

Proclamat Fericit Jerzy Popiełuszko, preot martir al Bisericii, victimă a regimului comunist polonez


(RV - 8 iunie 2010) Dacă doctrin perversă a urii şi morţii care s-a abătut peste patria voastră nu a prevalat asupra Evangheliei este şi datorită persoanelor ca părintele Jerzy Popiełuszko, care "doar cu armele spirituale ale adevărului, dreptăţii şi carităţii, a încercat să revendice libertatea conştiinţei sale de cetăţean şi de preot. Sunt câteva dintre cuvintele pronunţate de arhiepiscopul Angelo Amato, prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, duminică dimineaţă, 6 iunie, la Varşovia la Liturghia în cursul căreia a fost beatificat preotul polonez ucis de poliţia comunistă în 1984. Intervievat de programul polonez Radio Vatican, postulatorul cauzei de beatificare, părintele Tomasz Kaczmarek l-a amintit astfel pe părintele Popiełuszko:
• El a fost mai cu seamă păstor de szflete, un preot umil, marcat de suferinţe, plin de iubire care ştia să privească problemele omului cu ochii lui Cristos, să stingă durerile vieţii cu mâna lui Cristos. Cu modul său senin de trăire a Evangheliei el ştia să suscite în mijlocul oamenilor entuziasmul Evangheliei şi speranţa de a învinge răul cu ajutorul binelui. Conştient de faptul că continuând opera sa ar fi pus în pericol propria viaţă, repeta: nu pot abandona aceşti oameni care, prin glasul meu, ascultă învăţătura Bisericii şi să mă gândesc doar la mine. Trebuie să rămân cu ei până la sfârşit. Din ultimele zile ale vieţii, rămân cuvintele sale: am depăşit bariera terorii, nu mai îmi este frică. Sunt gata de orice. Am încredere în Dumnezeu. Cu acest spirit a continuat activitatea sa pastorală până la sfârşit.
Părintele Kaczmarek vorbind despre efectele morţii subliniază începutul unui proces de reînnoire spirituală a naţiunii poloneze şi în consecinţă al eliberăriiu de oprimarea puterii comuniste; iar în ceea ce priveşte semnificaţia proclamării de Fericit pentru creştini din zilele noastre capacitatea de a transmite mesajul că, tari în credinţă, creştinii sunt în măsură să devină făuritorii unei noi culturi şi deciu ai unui nou progres uman.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.