2010-06-07 13:33:07

Telegramă de condoleanţe a episcopilor din Grecia pentru uciderea mons. Luigi Padovese


RV 07 iun 2010. Într-o telegramă trimisă monseniorului Domenico Bertogli, vicar delegat al Vicariatului Apostolic de Anatolia, în Turcia, episcopul Francesco Papamanolis, o.f.m.cap., preşedinte al Conferinţei Episcopale a Greciei, şi-a exprimat sentimentele de participare la durerea Bisericii din Turcia pentru tragica pierdere a fratelui episcop Luigi Padovese, vicar apostolic de Anatolia şi preşedinte al Conferinţei Ierarhiei Catolice în Turcia.

"Exemplul său de Păstor curajos, care 'dulciter et fortiter' (cu blândeţe şi bărbăţie), a condus Biserica în Turcia, rămâne o rechemare constantă pentru noi, toţi Păstorii, şi insuflă o mai mare tărie credincioşilor noştri în a rămâne statornici în credinţa în Cristos şi Evanghelia sa".

"Să ne rugăm pentru ca Dumnezeu Tatăl, de la care vine tot binele, să dăruiască odihna veşnică sufletului său, celui care i-a curmat viaţa pământească, iertarea, iar credincioşilor Bisericii sale locale, sentimente de reconciliere şi de pace".

Telegrama este trimisă "în numele tuturor fraţilor în Episcopat din Conferinţa Episcopală a Greciei, a preoţilor, călugărilor, călugăriţelor, şi a tuturor credincioşilor din Bisericile noastre locale".

Mesajul de apropiere umană şi creştină a fost trimis de mons. Francesco Papamanolis, o.f.m.cap., episcop de Syros, Santorini şi Creta, preşedinte al Conferinţei Episcopale a Greciei.







All the contents on this site are copyrighted ©.