Dragi preoţi, trăiţi viaţa ca jertfă de laudă pentru mântuirea lumii: Benedict al XVI-lea în predica sărbătorii Trupul Domnului, 2009

(RV - 3 iunie 2010) "Mă adresez în chip special vouă, dragi preoţi, pe care Cristos v-a ales pentru ca împreună cu El să puteţi trăi viaţa voastră ca jertfă de laudă pentru mântuirea lumii. Numai din uniunea cu Isus puteţi trage rodnicie spirituală care este generatoare de speranţă în slujirea voastră pastorală. Aminteşte Sfântul Leon cel Mare că „participarea noastră la trupul şi sângele lui Cristos nu tinde la nimic altceva decât să devenim ceea ce primim” (Sermo 12, De passione, 3,7, PL 54).

Dacă aceasta este adevărat pentru orice creştin, este cu atât mai mult pentru noi preoţii. A fie Euharistie! Tocmai aceasta să fie dorinţa noastră constantă şi angajarea ca oferirea trupului şi sângelui Domnului pe care o facem pe altar, să fie însoţită de sacrificiul existenţei noastre. În fiecare zi, tragem din Trupul şi Sângele Domnului acea iubire liberă şi curată care ne face demni slujitori ai lui Cristos şi martori ai bucuriei sale. Este ceea ce credincioşii aşteaptă de la preot: adică exemplul unei autentice devoţiuni faţă de Euharistie; le place să-l vadă petrecând lungi pauze de tăcere şi de adoraţie înaintea lui Isus cum făcea Sfântul Paroh de Ars, pe care îl vom aminti în mod special în timpul de acum aproape al Anului Preoţiei.

Sfântului Ioan Maria Vianney îi plăcea să le spună enoriaşilor săi: „Veniţi la împărtăşanie…E adevărat că nu sunteţi vrednici de aceasta, dar aveţi nevoie de ea” (Bernard Nodet, Le curé d’Ars. Sa pensée - Son coeur, éd. Xavier Mappus, Paris 1995, p. 119).

În conştiinţa de a nu fi apţi din cauza păcatelor, dar că avem nevoie să ne hrănim din iubirea pe care Domnul ne-o oferă în sacramentul euharistic, să reînnoim seara aceasta credinţa noastră în prezenţa reală a lui Cristos în Euharistie. Nu trebuie dat ca scontată această credinţă! Există astăzi riscul unei secularizării difuze chiar în interiorul Bisericii, ce poate să se traducă într-un cult euharistic forma şi gol, în celebrări lipsite de acea participare a inimii ce se exprimă în veneraţie şi respect faţă de liturgie.

Mereu este puternică ispita de a reduce rugăciunea la momente superficiale şi grăbite, lăsându-se copleşit de activităţi şi de preocupări pământeşti..

Când peste puţin timp vom repeta Tatăl nostru, rugăciunea prin excelenţă, vom spune: „Pâinea noastră cea de toate zilele”, gândindu-ne, evident la pâinea de fiecare zi. Această cerere însă conţine ceva mai profund. Termenul grec „epioúsios” pe care îl traducem cu „zilnic, de toate zilele” ar putea face aluzie şi la pâinea „supra-substanţială”, la pâinea „lumii care va veni”. Unii Părinţi ai bisericii au văzut aici o referinţă la Euharistie, pâinea vieţii veşnice care ne este dată în Sfânta Liturghie, pentru ca încă de acum lumea viitoare să înceapă în noi. Prin Euharistie deci cerul vine pe pământ, ziua de mâine a lui Dumnezeu coboară în prezent şi timpul este îmbrăţişat în veşnicia divină.

Dragi fraţi şi surori, ca în fiecare an, la terminarea Sfintei Liturghii, se va desfăşura tradiţionala procesiune euharistică şi vom înălţa, prin rugăciuni şi cântece, o implorare corală către Domnul prezent în hostia consacrată. Îi vom spune în numele întregului oraş: „Rămâi cu noi Isuse, dăruieşte-te nouă şi dă-ne pâinea care ne hrăneşte pentru viaţa veşnică! Eliberează lumea aceasta de veninul răului, al violenţei şi al urii care poluează conştiinţele, fă-o curată prin iubirii tale milostive. Şi tu, Marie, care ai fost femeia „euharistică” în toată viaţa ta, ajută-ne să păşim uniţi spre ţinta cerească, hrăniţi cu Trupul şi Sângele lui Cristos, pâinea de viaţă veşnică şi leacul nemurii divine. Amin!