2010-06-03 11:39:41

Comunicat al Congregaţiei pentru Bisericile Orientale după vizita în România a cardinalului prefect Leonardo Sandri: sinteză Radio Vatican


(RV - 3 iunie 2010) În perioada 6 -10 mai cardinalul Leonardo Sandri, prefect al Congregaţiei pentru Bisericile Orientale a făcut prima sa vizită în România. Se arată într-un amplu comunicat publica de respectivul dicaster pe 31 mai. Întâlnind episcopii greco-catolici la Blaj, cardinlul Sandri a subliniat ceea ce Benedict al XVI-lea amintise, încă de la începutul pontificatului: opţiunea ecumenică făcută de Conciliul al II-lea din Vatican este ireversibilă şi constituie punctul de referinţă al relaţiilor interecleziale, chiar dacă uneori comportă suferinţă. "Nu trebuie să renunţăm la nici o încercare - a afirmat cardinalul - pentru a împărtăşi rugăciunea lui Cristos către Tatăl "ut unum sint" adăugând că sfidările dialogului reprezintă o cale anevoioasă. Cu toate acestea, a se concentra asupra lui este un har şi comportă acceptarea celuilalt, convertirea reciprocă interioară.

Sfântul Părinte amintise aceasta şi cu ocazia recentei vizite ad Limina a episcopilor orientali şi latini din România, subliniind că înţelegerea urgenţelor evanghelice devine dificilă dacă este alimentată de tentativa de revanşă a unora asupra celorlalţi, aflaţi în afara spiritului bisericesc. În acest sens, a îndemnat Biserica Română Unită cu Roma, aşa cum se califică ea în mod oficial, să promoveze iniţiative ecumenice cu reînnoită încredere, mai cu seamă în cadrul celebrărilor Săptămânii de Rugăciune pentru Unitate, a celebrării sfinţilor patroni comuni şi în cadrul întregii colaborări pastorală încercând realizarea unie înţelegeri asupra chestiunilor privind proprietatea şi folosirea edificiilor de cult făcând orice pas concret posibil, de reconciliere şi de apropiere.

Cardinalul Sandri a citat apoi scrisoarea apostolică Orientale Lumen, publicată cu 15 ani în umră, la 2 mai, pentru a aminti îndemnul lui Ioan Paul al II-lea făcut Bisericii de rit latin "de a acorda tot mai multă atenţie patrimoniului Orientului Creştin considerându-l o comoară pentru întreaga Biserică.

Trecând la problemele interne ale Bisericii greco-catolice prefectul a atras atenţia asupra "situaţiei actuale a secularizării pentru a uni forţele în confruntarea cu o lume mai degrabă ostilă în practicarea valorilor creştine, comportând în primul rând un atent discernământ spiritual şi o formare adecvată a seminariştilor pentru a avea un cler responsabil, consacrat Evangheliei. Un alt aspect asupra căruia s-a oprit a fost necesitatea înbunătăţirii organizării Seminariilor Bisericii greco-catolice române şi atenţiei dedicate în mod adecvat vocaţiilor şi celibatului sacerdotal, recomandat călduros într-un context care cunoaşte antica practică a preoţilor căsătoriţi: fiecare eparhie ar putea imagina condiţii mai bune pentru formarea clerului celibatar, pentru că acesta ar constitui un mare avantaj pentru Biserica greco-catolică în patrie şi pentru pastorala credincioşilor emigraţi al căror număr este în tot mai mare creştere. Ar fi vorba - a subliniat cardinalul - de o apreciabilă şi necesară expresie a spiritului misionar aliniată ecleziologic comuniunii interecleziale, cerută de Conciliul al II-lea din Vatican.

Desigur, această reflecţie nu reprezintă un îndemn la a fugi în faţa realităţii şi a urgenţelor pastorale ale iubitei patrii române. Cardinalul Sandri participase la Divina Liturghie în catedrala din Blaj subliniind la predică cum "prin noapte apersecuţiilor a fost posibilă pregătirea şi contemplarea miracolului învierii. Vizita prefectului a avut şi alte momente semnificative: momentul de rugăciune în Bisrica Sf. Vasile cel Mare a vicariatului greco-catolic din Bucureşti; întâlnirea cu credincioşii greco-catolici la care au participat numeroşi ambasadori printre care cei ai Italiei, Franţei, Germaniei, Spaniei, Libanului, Argentinei, confirmând astfel recunoaşterea importantei contribuţii pe care comunitatea catolică o aduce vieţii sociale a ţării.

O altă etapă a călătoriei a fost vizita la Congregaţia călugăriţelor Maicii Domnului din Cluj-Napoca şi Divina Liturghie în catedrala "Schimbarea la Faţă", unde se afla şi arhiepiscopul emerit de Cluj-Gherla, Gheorghe Guţiu, salutat de cardinalul Sandri ca "martor al credinţei", înfruntând închisoarea şi persecuţiile în absolută fidelitate faţă de legământul Botezului şi Slujirii preoţeşti.

Ultima întâlnire a fost cea cu persoanele consacrate, seminariştii şi profesorii universitari la sediul episcpiei din Cluj. Însă momentul cel mai mişcător a fost la Sighetu Marmaţiei, loc sacru al memoriei martirilor persecuţiei comuniste din secolul trecut.

În cursul vizitei, cardinalul Leonardo Sandru, prefect al Congregaţiei pentru Bisericile Orientale l-a întâlnit la sediul Patriarhiei din Bucureşti pe patriarhul ortodox, Preafericirea Sa Daniel, căruia i-a purtat salutul Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea, pentru patriarh şi Biserica Ortodoxă Română, însoţit de o preţioasă medalie a pontificatului; la rândul său patriarhul a confirmat spiritul fratern şi profundul respect pentur Papa. Tot la Bucureşti a avut loc întâlnirea cordială şi utilă cu ministru de externe.
De-a lungul întregii vizite cardinalul Sandri a purtat salutul şi binecuvântarea lui Benedict al XVI-lea, primite cu deosebită bucurie d epăstori şi de credincioşi ce păstrau amintirea de neşters a vizitei lui Ioan Paul al II-lea în România şi a Liturghiei cu strigătul spontan al mulţimii "Unitate, unitate".







All the contents on this site are copyrighted ©.