2010-06-01 11:21:22

Ştiri din viaţa Bisericilor noastre locale: Blaj, Iaşi, Oradea, Cluj-Gherla, Oradea, Bucureşti


(RV - 1 iunie 2010) Blaj. Preafericirea Sa Lucian, arhiepiscop major al Bisericii Române Unite cu Roma s-a aflat duminică 30 mai în pelerinajul de primăvară al tineretului la Bisericuţa „Fecioara Săracilor” din Cărbunari-Blaj. Tema pelerinajului a fost: „Preacurata ne invită la sfinţenie. Domnul ne spune: Fiţi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru ceresc desăvârşit este.

- Iaşi. Sărbătoarea Copiilor 2010, în dieceza de Iaşi are loc la Lespezi, jud. Bacău în ziua de 5 iunie când în parohia Lespezi se vor întâlni copii din majoritatea parohiilor diecezei de Iaşi pentru a trăi împreună sărbătoarea lor. În vederea evenimentului episcopul de Iaşi PS Petru Gherghel adresează copiilor o scrisoare intitulată ”Lângă altar, în jurul lui Isus şi al preoţilor”. „Vă doresc să fiţi flori frumoase ce împodobesc casele, bisericile, altarele şi să-i susţineţi pe preoţi să fie prietenii lui Cristos, apostolii săi, iar voi să creşteţi în iubirea voastră faţă de Dumnezeu şi de oameni”: este dorinţa Păstorului.

- Oradea. Sărbătoarea copiilor. “Fiind înrădăcinaţi şi zidiţi în El, întăriţi prin credinţă” (Col. 2,7); pornind de la aceste cuvinte PS Virgil Bercea episcop greco-catolic de Oradea lansează invitaţia la Întâlnirea Eparhială a Copiilor Greco-Catolici, organizată de către Biroul Pastoral Eparhial pentru Laici şi găzduită de către congregaţia Don Orione, în data de 5 iunie 2010 începând cu orele 10.00 la Liceul Don Orione str. Cazaban nr. 49/E, Oradea. Călăuziţi de tema acestei întâlniri şi uniţi în rugăciune după Cuvântul Mântuitorului care ne cheamă zicând: “unde doi sau trei se adună în numele meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Mt. 8,20), vă invit, dragi preoţi şi copii, să ne bucurăm împreună de această întâlnire: spune episcopul Virgil.

- Cluj-Napoca. În eparhia greco-catolică de Cluj-Gherla, Sărbătoarea Copiilor 2010 a fost anticipată. Sâmbătă 29 mai în municipiul Bistriţa s-a desfăşurat de-a IV-a ediţie a Întâlnirii Eparhiale a Copiilor, organizatorii evenimentului fiind Departamentul pentru Tineret al Episcopiei de Cluj-Gherla, Protopopiatul Bistriţa şi Asociaţia Tineretului Român Unit – ASTRU Cluj. Tema întâlnirii din acest an a fost “Haideţi copii la Maria!”, cu motoul: “Lăsaţi copiii să vină la mine…” (Lc 18,16). Sfânta Liturghie a fost celebrată de către Episcopul eparhial, împreună cu 40 de preoţi din toate protopopiatele eparhiei. În jurul podiumului amenajat în curtea Şcolii generale nr. 1, se aflau peste de 900 de participanţi, între care 692 de copii, 109 de însoţitori, persoane consacrate din Ordinul “Sfântul Vasile cel Mare” şi Congregaţia Surorilor Maicii Domnului, laici precum şi 70 de animatori – tineri din ASTRU. Răspunsurile la Liturghie au fost date de corul de copii “Allegria” al capelei “Sf. Iosif” din Cluj, dirijat de Cristina Nagy.

- Oradea. Reuniunea Mariană a Eparhiei de Oradea a încheiat Luna Preacuratei, duminică, 30 mai, printr-un pelerinaj la Mănăstirea “Mariapocs” din Ungaria. Organizat de Reuniunea Mariană împreună cu Biroul Pastoral Eparhial pentru laici, pelerinajul a primit binecuvântarea PS Virgil Bercea. „Doream să mulţumim Preacuratei pentru multele daruri primite în decursul celor aproape o sută de ani de existenţă a Reuniunii Mariane în eparhia noastră”: au spus marianiştii. Simţeam şi ca pe o datorie să cunoaştem biserica în care, în anul 1729, a fost hirotonit preot marele episcop Inocenţiu Micu Klein.

- Bucureşti. Sfinţirea primei pietre pentru biserica mănăstirii „Sfânta Treime de la Pârâul Rece, jud. Braşov. ”Duminică, 30 mai 2010, când Biserica Catolică a celebrat solemnitatea Preasfintei Treimi, PS Cornel Damian, episcop auxiliar de Bucureşti, a binecuvântat şi sfinţit piatra noului lăcaş de cult al mănăstirii "Preasfânta Treime" a Fraţilor Franciscani Conventuali de la Pârâul Rece. Mănăstirea este proiectată ca un centru ecumenic, în care oamenii să se poată reculege şi să se roage lui Dumnezeu pentru unitatea întregii Bisericii.
 
Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.