2010-05-26 13:02:57

Papa vine în ajutorul sinistraţilor din Polonia


RV 26 mai 2010. În urma inundaţiilor fără precedent provocate în aceste zile de ploile torenţiale din Polonia, care au dus la moartea mai multor persoane şi evacuarea unor mari teritorii, Consiliul Pontifical Cor Unum a trimis mons. Józef Michalik, preşedintele Conferinţei Episcopale Polone, un ajutor din partea papei Benedict al XVI-lea, destinat celor care au avut de suferit de pe urma inundaţiilor şi populaţiei evacuate din circumscripţiile ecleziastice mai afectate.

"Sfântul Părinte", se afirmă într-un comunicat al Consiliului "Cor Unum", "îşi exprimă în acest fel apropierea sa faţă de cei în suferinţă şi încurajarea sa părintească pentru cei care, cu generozitate, au venit în ajutor".

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.