O autoritate umană fără Dumnezeu, este împotriva omului: Benedict al XVI-lea, la audienţa generală de miercuri, vorbind despre misiunea de a conduce a preotului

RV 26 mai 2010. Autoritatea pe care o exercită Biserica înseamnă slujirea oamenilor în numele lui Isus Cristos: a afirmat Benedict al XVI-lea vorbind miilor de pelerini şi credincioşi despre misiunea de a conduce a preotului, la tradiţionala audienţă generală de miercuri, în Piaţa Sfântul Petru.

Anul Sfintei Preoţii, a observat Papa, se apropie de încheiere şi de aceea, ultimele cateheze au avut ca temă obligaţiile esenţiale ale preotului. După cele două audienţe despre misiunea de a învăţa şi de a sfinţi a preotului, Papa a vorbit miercuri despre a treia îndatorire esenţială a preotului: aceea de a conduce, de a călăuzi, nu cu autoritatea proprie ci cu autoritatea lui Cristos, partea Poporului lui Dumnezeu care i-a fost încredinţată.

Dar, s-a întrebat Suveranul Pontif la audienţă, "cum poate fi înţeleasă în cultura contemporană această ultimă dimensiune, care presupune conceptul de autoritate şi îşi trage originea din mandatul Domnului de a paşte turma sa? Ce este, în realitate, pentru noi creştinii, autoritatea? Experienţele culturale, politice şi istorice din trecutul recent, mai ales dictaturile în Europa de Est şi de Vest din secolul XX – a observat Pontiful german – l-au făcut pe omul contemporan să vadă cu suspiciune ideea de autoritate. O suspiciune care, nu rareori, l-a făcut să creadă că e necesară abandonarea oricărei forme de autoritate care nu vine exclusiv de la oameni şi nu stă sub controlul oamenilor:
• "Chiar şi simpla privire la regimurile care, în secolul trecut, au semănat teroare şi moarte, ne aminteşte cu tărie că autoritatea, în orice domeniu, când este exercitată fără o referinţă la Transcendent, făcând abstracţie de Autoritatea supremă care este Dumnezeu însuşi, ajunge inevitabil să se îndrepte împotriva omului".

Este important, prin urmare – a reluat Sfântul Părinte – să recunoaştem că autoritatea umană nu este niciodată un scop ci întotdeauna şi numai un mijloc şi că, în mod necesar şi în orice epocă, scopul este întotdeauna persoana umană, creată de Dumnezeu cu o demnitate proprie intangibilă şi chemată să se relaţioneze cu propriul Creator, pe drumul pământesc al existenţei şi în viaţa veşnică; este o autoritate exercitată cu spirit de răspundere înaintea lui Dumnezeu, Creatorul. O autoritate înţeleasă în acest fel, al cărei scop unic este slujirea adevăratului bine al persoanelor, transparenţă a unicului Bine Suprem care este Dumnezeu, nu numai că nu este străină de oameni, dar, dimpotrivă, este un ajutor preţios pe drumul către deplina realizare în Cristos, spre mântuire".

De aici, vorbind liber pelerinilor şi credincioşilor din Piaţa Sfântul Petru, Benedict al XVI-lea şi-a îndreptat atenţia spre raportul dintre ierahie şi dimensiunea pastorală a Bisericii. În ultimele decenii, a reluat Sfântul Părinte, s-a folosit deseori cuvântul "pastoral" aproape în opoziţie cu termenul "ierarhie". Dar "ierarhia" înseamnă structura de autoritate sacramentală din Biserică, rânduită după cele trei trepte ale Sacramentului Preoţiei: episcopatul, prezbiteratul şi diaconatul. În opinia publică, când e vorba de ierarhie, domină elementul de subordinare şi elementul juridic, drept care, pentru mulţi, ideea de ierarhie apare în contrast cu flexibilitatea şi vitalitatea realităţii pastorale şi chiar cu umilinţa tipică Evangheliei:
• "Dar aceasta este o înţelegere greşită cu privire la sensul ierahiei, cauzată în istorie şi de abuzuri de autoritate şi de carierism".

"Ierarhie" nu înseamnă "stăpânire sacră" ci "origine sacră", altfel spus, această autoritate nu vine de la oameni, dar îşi trage originea din sacru, din Sacrament; face, deci, ca persoana să se supună propriei vocaţii, misterului lui Cristos; face din om un slujitor al lui Cristos şi numai ca slujitor al lui Cristos, acesta poate conduce, călăuzi prin Cristos şi cu Cristos.
• "Cine intră în Ordinul Sacru al sacramentului, "ierarhia", nu este un autocrat, (un stăpân cu puteri absolute – n.r.), dar intră într-o legătură nouă de ascultare faţă de Cristos (…). Şi nici Papa, punct de referinţă pentru toţi ceilalţi Păstori şi pentru comuniunea Bisericii, nici Papa nu poate să facă ceea ce vrea; dimpotrivă, Papa este custodele ascultării faţă de Cristos, faţă de Cuvântul cuprins în Crezul Bisericii (…), şi trebuie să meargă înaintea tuturor în ce priveşte ascultarea faţă de Cristos şi de Biserica sa".

Ierarhia, aşadar, nu are la bază arbitriul unei puteri absolute ci o întreită legătură de credinţă: mai întâi, cu Cristos şi cu ordinea dată de Domnul Bisericii sale; apoi, legătura cu ceilalţi Păstori în unica comuniune a Bisericii şi, înfine, legătura cu credincioşii încredinţaţi fiecăruia, în ordinea Bisericii.

Biserica, de aceea, exercită o "autoritate care este slujire", şi nu în numele propriu ci "în numele lui Isus Cristos". Prin Păstorii Bisericii, Cristos este cel care îşi arată iubirea faţă de turma sa. Dar autoritatea sacramentală, obiectivă, a clerului, a întărit Benedict al XVI-lea, nu poate fi separată de "existenţa personală":
• "Pentru a fi Păstori după inima lui Dumnezeu (cf Ieremia 3,15), e necesară o înrădăcinare profundă în prietenia vie cu Cristos, nu numai a inteligenţei dar şi a libertăţii şi a voinţei, o conştiinţă clară a identităţii primite la sfinţirea preoţească, o disponibilitate necondiţionată de a conduce turma încredinţată acolo unde Domnul vrea şi nu în direcţia care, aparent, pare mai convenabilă sau mai uşoară".

Nimeni nu este cu adevărat capabil să pască turma Domnului dacă nu trăieşte într-o ascultare vie şi adevărată faţă de Cristos şi Biserică. De aici, necesitatea unei întâlniri personale şi constante cu Cristos, în beneficiul fraţilor săi:
• "Nu există, de fapt, un bine mai mare în această viaţă pământească decât să-i conduci pe oameni la Dumnezeu, să retrezeşti credinţa, să-l scoţi pe om din amorţeală şi disperare, să-i dai speranţa că Dumnezeu este aproape şi conduce istoria personală şi a lumii. Acesta, în cele din urmă, este sensul profund şi definitiv al obligaţiei de a conduce, care ne-a fost încredinţată de Domnul".

Înainte de saluturile finale, de această dată în douăsprezece limbi, Urmaşul lui Petru a îndemnat preoţii să participe la celebrările de încheiere a Anului Preoţiei, organizate la Roma şi întreaga lume între 9-11 iunie, cerând credincioşilor să se roage pentru Papa, pentru Episcopi şi preoţi: "Rugaţi-vă" a fost îndemnul său, "pentru ca să avem grijă de toate oile, chiar şi de cele rătăcite, de întreaga turmă ce ne-a fost încredinţată".

Primiţi acum şi Binecuvântarea Apostolică invocată de Sfântul Părinte la terminarea audienţei generale, miercuri în Piaţa Sfântul Petru, binecuvântare ce ajunge pe calea undelor la toţi ascultătorii care o primesc în spirit de credinţă.

Aici, serviciul audio: