2010-05-23 15:36:30

Benedict al XVI-lea în solemnitatea Rusaliilor: Duhul Sfânt uneşte Biserica în diversitate; modelul din Babel impune cultura unităţii


(RV - 23 mai 2010) Biserica nu impune unitatea, cum vrea modelul de la turnul din Babel cu limbajul unei culturi a unităţii. Biserica este una şi multiplă deoarece unitatea Spiritului se manifestă în pluralitatea înţelegerii: a spus papa Benedict al XVI-lea la Liturghia solemnităţii Rusaliilor celebrată în bazilica Sfântul Petru.
 
• Secvenţe muzicale din timpul Liturghiei.
Biserica în ziua Rusaliilor invocă cu insistenţă darul Duhului Sfânt, un dar pe care Isus l-a cerut şi continuă să-l ceară de la Tatăl pentru prietenii săi; primul şi principalul dar pe care ni l-a dobândit prin Învierea şi Înălţarea sa la Cer”. Dar care sunt efectele Spiritului Sfânt, ale acestei noi şi puternice comunicări de sine a lui Dumnezeu?
• Acolo unde există rupturi şi extraneităţi, ea creează unitate şi înţelegere. Se introduce un proces de reunificare între părţile familiei umane, divizate şi dispersate; persoanele, adesea reduse la indivizi în competiţie sau în conflict între ele, atinse de Spiritul lui Cristos, se deschid la experienţa comuniunii, care poate să le implice în aşa măsură încât să facă din ele un organism nou, un nou subiect: Biserica. Acesta este efectul operei lui Dumnezeu: unitatea; de aceea unitatea este semnul de recunoaştere, ’biletul de vizită’ al Bisericii în cursul istoriei sale universale.

Încă de la început, din ziua Rusaliilor, ea vorbeşte toate limbile. Biserica universală precede Bisericile particulare iar acestea trebuie să se conformeze ei, conform criteriului de unitate şi universalitate. Biserica este „una şi multiplă” fiind constituită din dubla dimensiune de „unitate şi universalitate”. De aici derivă „un criteriu practic de discernământ pentru viaţa creştină”_
• Când o persoană sau o comunitate se închide în modul propriu de a gândi şi acţiona, este semn că s-a îndepărtat de Duhul Sfânt. Drumul creştinilor şi al Bisericilor particulare trebuie să se confrunte mereu cu cel al Bisericii una şi catolică, şi să se armonizeze cu el. Asta nu înseamnă că unitatea creată de Duhul Sfânt este un soi de egalitarism. Din contra, acesta este mai degrabă modelul din Babel, adică impunerea unei culturi a unităţii pe care am putea să o definim ’tehnică’. Biblia, de fapt, ne spune (Cf Gen 11,1-9) că la Babel toţi vorbeau o singură limbă. La Rusalii în schimb, Apostolii vorbesc limbi diferite aşa încât fiecare să înţeleagă mesajul în graiul său. Unitatea Spiritului se manifestă în pluralitatea înţelegerii.

Biserica priveşte dincolo de orizonturile geografice şi „depăşeşte ziduri şi bariere”:
• Biserica nu rămâne niciodată prizoniera unor hotare politice, rasiale şi culturale; nu se poate confunda cu Statele şi nici cu Federaţiile de State, deoarece unitatea sa este de gen diferit şi aspiră să traverseze toate frontierele omeneşti.

 
Papa a amintit că la Rusalii Duhul Sfânt se manifestă ca foc ce dă ucenicilor „noua înflăcărare a lui Dumnezeu” pentru a reînnoi faţa pământului:
Cât este de diferit acest foc de cel al războaielor şi bombelor! Cât este de diferit incendiul lui Cristos, propagat de Biserică, în comparaţie cu cele aprinse de dictatorii din orice epocă, chiar din secolul trecut, care lasă în urma lor pământ ars. Focul lui Dumnezeu, focul Spiritului Sfânt, este cel al rugului care arde fără să se mistuie (Cf Ex 3,2). Este o flacără care arde, dar nu distruge; care, dimpotrivă, aprinzându-se face să iasă la iveală partea cea mai bună şi mai adevărată a omului, aşa cum într-o fuziune face să rezulte forma sa lăuntrică, vocaţia la adevăr şi la iubire.

Este un foc care „arde dar nu se consumă”, înfăptuind o transformare: de fapt, trebui „să consume ceva în om, reziduurile care îl strică şi îl împiedică în relaţiile sale cu Dumnezeu şi cu aproapele. Acest rezultat al focului divin - a explicat papa Benedict - ne înspăimântă, ne este frică de a fi ’fripţi’, am prefera să rămânem aşa cum suntem”:
Aceasta depinde de faptul că de multe ori viaţa noastră este programată după logica lui a avea, a poseda şi nu a se dărui. Multe persoane cred în Dumnezeu şi admiră figura lui Isus Cristos, dar când le este cerut să piardă ceva din ei înşişi, atunci dau înapoi, le este frică de cerinţele credinţei. Există teama de a trebui să renunţăm la ceva frumos, de care suntem ataşaţi; teama că a-l urma pe Cristos ne privează de libertate, de anumite experienţe, de o parte din noi înşine. Pe de o parte vrem să stăm cu Isus, să-l urmăm îndeaproape, şi pe de alta ne este teamă de consecinţele pe care asta le comportă.

Papa a repetat îndemnul lui Isus către ucenici:
• Nu vă temeţi. La fel ca Simon Petru şi ceilalţi, trebuie să lăsăm ca prezenţa sa şi harul său să ne transforme inima, mereu supusă slăbiciunilor omeneşti. Trebuie să ştim să recunoaştem că a pierde ceva, mai mult, pe noi înşine pentru Dumnezeul adevărat, Dumnezeul iubirii şi al vieţii, este în realitate a câştiga, a se regăsi pe deplin. Cine se încrede în Isus trăieşte deja în această viaţă pacea şi bucuria inimii, pe care lumea nu o poate da, şi nici nu poate să o ia odată ce Dumnezeu ni le-a dat. Face deci să ne lăsăm atinşi de focul Duhului Sfânt!

„Durerea pe care ne-o provoacă este necesară pentru transformarea noastră. Este realitatea crucii” - a continuat succesorul lui Petru - este „misterul crucii, fără care nu există creştinism”. Benedict al XVI-lea a încheiat omilia cu invocaţia către Duhul Sfânt:
• Vino Duhule Sfinte! Aprinde în noi focul iubirii tale! Ştim că aceasta este o rugăciune îndrăzneaţă, cu care cerem să fim atinşi de flacăra lui Dumnezeu; dar ştim mai ales că această flacără - şi numai aceasta - are puterea de a ne salva. Nu vrem, pentru a ne apăra viaţa, să o pierdem pe cea veşnică pe care Dumnezeu vrea să ne-o dăruiască. Aven nevoie de focul Duhului Sfânt, pentru că numai iubirea răscumpără. Amin.

• Secvenţe muzicale din timpul slujbei liturgice.
După Liturghia euharistică oficiată în Bazilica Vaticană, episcopul Romei a condus recitarea rugăciunii pascale „Regina Coeli - Bucură-te, Regină a Cerului” de la fereastra biroului său particular. Zeci de mii de credincioşi erau prezenţi la amiază în Piaţa San Pietro, într-o minunată zi de primăvară. Papa le-a amintit că Biserica „trăieşte constant din revărsarea Duhului Sfânt” şi cunoaşte nenumărate „rusalii”, precum Conciliul al II-lea din Vatican, „Nu există deci Biserică fără Rusalii” - a spus - şi „nu există Rusalii fără Fecioara Maria” cum au demonstrat întâlnirile din recenta sa călătorie la Fatima, unde o imensă mulţime s-a adunat în rugăciune cu „o singură inimă şi un singur suflet”. Papa a reînnoit apoi rugăciunea sa, „în acest An al Sfintei Preoţii, pentru slujitorii Evangheliei, pentru ca mesajul mântuirii să fie vestit la toate neamurile”.

A amintit apoi că sâmbăta trecută în oraşul italian Benevento a fost proclamată Fericită, Tereza Manganiello, credincioasa laică, aparţinând Ordinului al Treilea Franciscan. A unsprezecea fiică a unei familii de ţărani, din secolul al XIX-lea, a dus „o viaţă simplă şi umilă, în trebuirile casei şi angajarea spirituală în biserica Capucinilor”:
• La fel ca Sf. Francisc din Assisi căuta să-l imite pe Isus Cristos oferind suferinţe şi pocăinţe pentru a repara păcatele şi era plină de iubire faţă de aproapele; se străduia să vină în ajutor tuturor, în special pentru cei săraci şi cei bolnavi. Mereu zâmbitoare şi dulce, la doar 27 de ani a plecat la Cer, unde inima ei deja locuia. Să-i mulţumim Domnului pentru această martoră luminoasă a Evangheliei!

Papa a amintit şi că luni 24 mai, în comemorarea liturgică a Sfintei Fecioare Maria, Ajutorul Creştinilor, se celebrează Ziua de Rugăciune pentru Biserica din China:
În timp ce credincioşii care sunt în China se roagă ca unitatea dintre ei şi cu Biserica universală să se aprofundeze tot mai mult, catolicii în lumea întreagă - în special cei care sunt de origine chineză - se unesc cu ei în rugăciune şi în dragostea, pe care Duhul Sfânt o revarsă în inimile noastre mai ales în solemnitatea de azi.

În fine, în italiană a salutat în special membrii Mişcării pentru Viaţă, care „promovează cultura vieţii şi în mod concret ajută atâtea tinere femei să poarte la capăt o sarcină dificilă”:
• Dragi prieteni, cu voi amintesc cuvintele Fericitei Tereza din Calcutta: „Acel mic copil născut sau încă nenăscut. a fost creat pentru un lucru mare: să iubească şi să fie iubit!"

După recitarea rugăciunii „Regina Coeli - Bucură-te, Regină a Cerului”, rezervată Timpului pascal, - deci pentru ultima dată împreună cu credincioşii anul acesta, deoarece de luni se revine la antifonul „Angelus - Îngerul Domnului”, - papa Benedict al XVI-lea a invocat peste cei prezenţi în Piaţa San Pietro pentru întâlnirea duminicală, binecuvântarea sa apostolică de care pot beneficia şi toţi cei care în spirit de credinţă o primesc pe calea undelor la radio sau televiziune.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.