2010-05-21 15:57:49

"Să facem ca Europa să respire din nou cu cei doi plămâni!": Benedict al XVI-lea, la concertul oferit în onoarea sa de patriarhul Kiril al Moscovei


RV 21 mai 2010. Dezideratul unităţii între Orientul şi Occidentul european a fost reafirmat de Benedict al XVI-lea, joi seară în aula Paul al VI-lea din Vatican, la încheierea concertului de muzică clasică şi sacră, oferit în onoarea sa de patriarhul Kiril al Bisericii Ortodoxe Ruse. Evenimentul muzical a făcut parte din manifestările care au avut loc la Roma cu ocazia "Zilelor de cultură şi spiritualitate rusă", organizate în colaborare cu Consiliul Pontifical al Culturii şi Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor.
(ins muzică)

Amnezie. Europa, pentru Benedict al XVI-lea, riscă să uite şi să abandoneze patrimoniul extraordinar inspirat de credinţa creştină, definită "osatura esenţială a culturii europene şi nu numai".
• "Să facem ca Europa să respire din nou cu ambii plămâni, să redăm un suflet nu doar celor care cred ci tuturor popoarelor de pe Continent, să promovăm încrederea şi speranţa, înrădăcinându-le în experienţa milenară de credinţă creştină!".

Şi în zilele noastre, a continuat Urmaşul lui Petru, "rădăcinile creştine sunt vii şi fecunde, în Orient şi în Occident, şi pot, mai mult, trebuie să inspire un nou umanism, un nou anotimp de progres uman autentic, pentru a răspunde cu eficacitate la provocările numeroase şi uneori cruciale pe care le înfruntă comunităţile şi societăţile noastre".

Iar pe tărâmul muzical, a evidenţiat Sfântul Părinte, se realizează deja "dialogul şi armonia dintre Orient şi Occident, dintre tradiţie şi modernitate". Este necesar, de aceea, să se ajungă la "o viziune unitară şi armonizată despre Europa", pentru că fără conştiinţa unor rădăcini culturale şi religioase comune, Europa de astăzi "ar fi ca şi lipsită de un suflet şi marcată de o viziune redusă şi parţială".

La rândul său, în mesajul citit la încheierea concertului de mitropolitul ortodox Hilarion, preşedinte al Departamentului pentru Relaţiile Externe al Patriarhatului de Moscova, patriarhul Kiril a amintit contribuţia culturii ruse la răspândirea Evangheliei, mai ales în anii ateismului de Stat. Referindu-se la semnificaţia concertului oferit de patriarhul ortodox al Moscovei în onoarea Sanctităţii Sale Benedict al XVI-lea, mitropolitul Hilarion a spus că este vorba de "un eveniment de mare importanţă în istoria schimburilor culturale între Bisericile noastre". Credincioşii catolici şi cei ortodocşi, a continuat reprezentantul ortodoxiei ruse, sunt chemaţi să conlucreze ca aliaţi şi nu concurenţi, pentru a apăra împreună valori fundamentale precum familia şi viaţa umană, de la concepere pînă la apusul ei natural, ajutând astfel Europa să depăşească actuala criză de identitate.

Aici, serviciul audio cu vocea Papei şi inserţii muzicale: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.