În audienţă la Benedict al XVI-lea, primul ambasador al Emiratelor Arabe Unite, doamna
Hassa Abdulla Ahmed Al-Otaiba: aprecierea Papei pentru libertatea de cult a creştinilor
în statul musulman
RV 20 mai 2010. Emiratele Arabe sunt un stat musulman
care apără libertatea de cult şi demnitatea numeroşilor muncitori străini care l-au
ales ca ţară de adopţie, ceea ce este un motiv de mare satisfacţie pentru Sfântul
Scaun: a afirmat Benedict al XVI-lea primind joi în audienţă pe ambasadorul Emiratelor
Arabe Unite pe lângă Sfântul Scaun, doamna Hassa Abdulla Ahmed Al-Otaiba, prima care
ocupă această funcţie după stabilirea, la 31 mai 2007, de relaţii diplomatice între
statul islamic şi Sfântul Scaun.
"Un eveniment de bun auspiciu": astfel a
definit Suveranul Pontif audienţa în care a întâlnit-o pe prima reprezentantă diplomatică
a Emiratelor Arabe Unite pe lângă statul Sfântul Scaun, mamă a patru copii, poliglotă
şi plurilaureată, cu studii în America şi Elveţia. Benedict al XVI-lea şi-a exprimat
satisfacţia pentru modul în care statul islamic gestionează echilibrul intern al unei
naţiuni de suprafaţa Austriei, cu mari resurse de petrol şi gaze naturale, care numără
4 milioane de locuitori şi 70% de muncitori străini, din care cei mai mulţi sunt originari
din Orientul Mijlociu şi Extremul Orient. Această prezenţă, a observat Pontiful în
discursul său, reprezintă o "bogăţie pentru stat nu doar prin munca dar şi prin prezenţa
lor, care devine ocazie de întâlnire rodnică şi pozitivă între popoare, culturi şi
religii": • "Deschiderea Emiratelor Arabe Unite faţă de muncitorii străini recere
un angajament neîntrerupt în vederea consolidării condiţiilor necesare pentru o coexistenţă
paşnică şi progresul social, fapt care merită să fie lăudat. Aş dori să evidenţiez
cu satisfacţie – a continuat Sfântul Părinte – că există mai multe biserici catolice
construite pe terenuri donate din partea autorităţilor publice. Este dorinţa Sfântului
Scaun ca această colaborare să continue şi să se dezvolte, în virtutea necesităţilor
pastorale crescânde ale populaţiei catolice care s-a stabilit în această ţară". Libertatea
de cult, a reluat Benedict al XVI-lea în discursul adresat ambasadoarei Emiratelor
Arabe Unite, "contribuie în mod semnificativ la binele comun şi reprezintă o sursă
de armonie socială în toate societăţile în care este practicată".
Salutând
apoi stabilirea de relaţii diplomatice bilaterale, Suveranul Pontif a afirmat că diplomaţia
Sfântului Scaun are la bază "iubirea de Dumnezeu şi respectul demnităţii aproapelui".
Aceleaşi valori orientează şi formează misiunea Bisericii Catolice în serviciul Comunităţii
Internaţionale, cu scopul de a promova pacea şi dezvoltarea integrală, drepturile
şi progresul autentic al tuturor, fără a face deosebire de rasă, culoare sau crez: •
"Orice politică, cultură, tehnologie şi dezvoltare, au în vedere bărbaţii şi femeile,
înţeleşi ca fiinţe unice în natura lor conferită de Dumnezeu. A reduce obiectivele
acestor eforturi umane doar la scopul de câştig sau convenienţă, ar presupune riscul
de a pierde centralitatea persoanei umane în integritatea ei, ca bun primare de salvgardat
şi valorizat". Iată de ce, a insistat Benedict al XVI-lea, Sfântul Scaun caută să
"menţină o viziune clară şi autentică despre om pe scena internaţională, pentru a
exprima noi energii în serviciul a ceea ce este mai bun pentru progresul popoarelor
şi naţiunilor".
În finalul discursului său, Suveranul Pontif a dat asigurări
privind "dorinţa creştinilor catolici" din Emiratele Arabe Unite "de a contribui la
bunăstarea societăţii, de a duce o viaţă cu frică de Dumnezeu şi de a respecta demnitatea
tuturor popoarelor şi a religiilor".