Benedict al XVI-lea destăinue episcopilor portughezi: am nevoie să îmbrăţişez din ce în ce mai mult Crucea pentru a-i aduna pe fraţii şi surorile mele în umanitate

(RV - 14 mai 2010) Biserica din zilele noastre are nevoie de oameni, bărbaţi şi femei, tineri şi vârstnic curajoşi, capabili să înlăture căluşul din gură pe care o anumită cultură antireligioasă ar vrea să li-l pună şi să arate frumuseţea credinţei. Are nevoie de preoţi care să fie „profeţi de dreptate”, care să nu se teamă să-i apere pe săraci şi să-i denunţe pe cei care îi asupresc. Cu un discurs de o mare intensitate, Benedict al XVI-lea a încredinţat ultimele sale gânduri sejurului său la Fatima celor circa 50 de episcopi ai Portugaliei, care l-au ascultat joi seară la întâlnirea desfăşurată în Casa „Doamna Noastră de la Muntele Carmel”.

Credinţa în Dumnezeu este ameninţată de alte „divinităţi”? Creştini să fie de aceea c ei dintâi care să arate farmecul urmării Evangheliei. „Stăpâni ai acestei lumi” - fie ei politicieni sau intelectuali - propun o monocultură a lor care dispreţuieşte religia? Creştinii să vorbească despre Dumnezeu „fără căluş în gură”. Discursul cu care Benedict al XVI-lea şi-a luat rămas bun de la Fatima este ca o dojană a spiritului, un condensat de creştinism adaptat timpurilor de azi. Nu întâmplător, Papa îl adresează şi încredinţează episcopilor Portugaliei, primii responsabili ai Bisericii locale.

Dar înainte de vigoarea didactică a gândurilor sale, Pontiful a dezvăluit ceva din intimitatea sa, cuvinte ce exprimă ce înseamnă a fi la catedra lui Petru:
• Papa are nevoie să se deschidă tot mai mult la misterul Crucii, îmbrăţişând-o ca pe unica speranţă şi ultima cale pentru a câştiga şi reuni în Cel Răstignit pe toţi fraţii şi surorile sale în umanitate. Supunându-se Cuvântului lui Dumnezeu, el este chemat să trăiască nu pentru sine însuşi ci pentru prezenţa lui Dumnezeu în lume”.

După aceasta, Benedict al XVI-lea s-a lansat într-o critică amănunţită şi atentă ce fotografiază fără sofisme timpul de loc uşor al Bisericii în epoca secularizării. E nevoie de un semnal, de o bătaie de aripi, spune în esenţă. În timp ce nu folosesc, spune clar, cei care îşi zic creştini, victime ale situaţii jenante că sunt botezaţi:
• E nevoie de martori adevăraţi ai lui Isus Cristos, mai ales în ambientele umane unde tăcerea credinţei este mai amplă şi mai profundă: politicienii, intelectualii, profesioniştii comunicării care profesează şi promovează un demers mono-cultural, cu dispreţ faţă de dimensiunea religioasă şi contemplativă a vieţii. În asemenea domenii nu lipsesc credincioşi care se ruşinează şi care dau o mână secularizării, constructoare de bariere pentru inspiraţia creştină.

Deci, reclamă Pontiful, spaţiu pentru o curajoasă vână misionară, pentru „laici maturi” care să se identifice cu Biserica şi să fie „solidari cu transformarea complexă a lumii” şi care mai presus de toate să fie liberi de complexe de inferioritate:
• Să menţină vie dimensiunea profetică, fără căluş în gură, în scenariul lumii actuale, deoarece ’cuvântul lui Dumnezeu nu este încătuşat!’ (…) Decisiv este, însă, a reuşi a imprima în fiecare agent evanghelizator o adevărată ardoare de sfinţenie, conştienţi că rezultatul derivă mai presus de toate din uniunea cu Cristos şi din lucrarea Duhului său.

La acest punct, episcopul Romei a reamintit una din convingerile sale cele mai profunde: viaţa creştină nu este o plictisitoare listă de reguli. Şi împotriva acestui abuzat loc comun, Papa opune prospeţimea mărturiei, adevărata forţă care converteşte. „Cu greu” credinţa catolică, a afirmat:
• Va putea să atingă inimile cu ajutorul unor simple discursuri sau avertismente morale şi mai puţin încă prin rechemări generale la valorile creştine. Rechemarea curajoasă şi integrală la principii este esenţială şi indispensabilă; totuşi simpla enunţare a mesajului nu ajunge până în adâncul inimii persoanei, nu-i atinge libertatea, nu-i schimbă viaţa. Ceea ce fascinează este mai presus de toate întâlnirea cu persoane credincioase care, prin credinţa lor, atrag spre harul lui Cristos, dând mărturie despre el.

De aceea, Papa a mulţumit în special Mişcărilor bisericeşti. Carismele suscitate de Spiritul Sfânt, a spus, au purtat o „nouă primăvară” când mulţi vorbeau de „o iarnă a Bisericii”. Episcopilor, Benedict al XVI-lea le-a cerut să fie garanţi ai „caracterului eclezial” al acestor comunităţi, eventual îndreptându-le cu spirit de înţelegere, parcursurile de credinţă. Apoi, a încheiat stimulând clerul la trăirea autentică a vocaţiei. Să aveţi „simţăminte de îndurare şi de compasiune”, a cerut, pentru a răspunde „la gravele carenţe sociale”.

Şi chiar dacă acum dificultăţile „se fac simţite mai mult”, ele, a insistat succesorul lui Petru:
• Să nu slăbească în voi logica darului. Să continue să fie vie, în ţară, mărturia voastră de profeţi ai dreptăţii şi păcii, apărători ai drepturilor inalienabile ale persoanei, unind vocea voastră cu cea a celor mai slabi, pe care cu înţelepciune i-aţi motivat să aibă o voce a lor, fără să vă temeţi să ridicaţi vocea în favoarea celor oprimaţi, umiliţi şi maltrataţi.

Aici serviciul audio:


------------------------------------------------------------------------------
„Papa are nevoie să se deschidă tot mai mult la misterul Crucii, îmbrăţişând-o ca pe unica speranţă şi ultima cale pentru a câştiga şi reuni în Cel Răstignit pe toţi fraţii şi surorile sale în umanitate. Supunându-se Cuvântului lui Dumnezeu, el este chemat să trăiască nu pentru sine însuşi ci pentru prezenţa lui Dumnezeu în lume”. A spus papa Benedict al XVI-lea la întâlnirea cu episcopii Portugaliei în Casa „Doamna Noastră de la Muntele Carmel” din Fatima.

Episcopul Romei le-a mulţumit păstorilor portughezi pentru fidelitatea lor necondiţionată faţă de succesorul lui Petru. În discursul său Pontiful a vorbit despre necesitatea unei puternice mărturii creştine în societate, a unor laici maturi care să nu se ruşineze să vestească Evanghelia în ambientele în care trăiesc, a unei Biserici care menţine vie dimensiunea ei profetică, fără căluş în gură, şi căreia să nu-i fie teamă să înalţe vocea în favoarea celor oprimaţi şi umiliţi. Benedict al XVI-lea, mulţumind episcopilor lusitani pentru fidelitatea lor necondiţionată faţă de succesorul lui Petru, a manifestat că „Papa are nevoie să se deschidă tot mai mult la misterul Crucii, îmbrăţişând-o ca pe unica speranţă şi ultima cale pentru a-i câştiga şi aduna în Cel Răstignit pe toţi fraţii şi surorile sale în umanitate.

Supunându-se Cuvântului lui Dumnezeu, el este chemat să trăiască nu pentru sine însuşi ci pentru prezenţa lui Dumnezeu în lume”. „Chemarea curajoasă şi integrală la principii - a adăugat - este esenţială şi indispensabilă; totuşi, simpla enunţare a mesajului nu ajunge până în adâncul inimii persoanei, nu-i atinge libertatea, nu-i schimbă viaţa. Ceea ce fascinează este mai presus de toate întâlnirea cu persoane credincioase care, cu ajutorul credinţei lor, atrag sper harul lui Cristos, dând mărturie despre el”.

Papa a exprimat marea sa preţuire pentru fervoarea spirituală promovată de mişcări şi comunităţi bisericeşti. „Condiţia necesară, evident - a precizat - este ca aceste noi realităţi să trăiască în Biserica comună, deşi cu spaţii într-un anume mod rezervate pentru viaţa lor, astfel ca aceasta să devină apoi mai fecundă pentru toţi ceilalţi. Purtătorii unei carisme speciale trebuie să se simtă fundamental responsabili ai comuniunii, ai credinţei comune a Bisericii şi trebuie să se supună conducerii Păstorilor.

Aceştia sunt cei care trebuie să garanteze caracterul eclezial al mişcărilor”. Păstorii - a continuat - trebuie „să ajute mişcările să găsească strada justă, făcând îndreptările cuvenite cu spirit de înţelegere - acea înţelegere spirituală şi umană care îmbină laolaltă îndrumarea, recunoaşterea şi o anumită deschidere şi disponibilitate la a accepta să înveţe”.

Papa a invitat episcopii să redescopere paternitatea episcopală faţă de preoţi: „Prea mult timp s-a pus pe planul al doilea responsabilitatea autorităţii ca slujire pentru creşterea altora, şi, înainte de toate, a preoţilor. Aceştia sunt chemaţi să slujească, în ministerul lor pastoral, integraţi într-o acţiune pastorală de comuniune sau de ansamblu, cum ne aminteşte Decretul conciliar „Presbyterorum Ordinis”: „Nici un preot nu-şi poate îndeplini cum se cuvine misiunea, în mod izolat şi de unul singur, ci numai unindu-şi forţele cu ceilalţi preoţi, sub conducerea acelora care se află în fruntea Bisericii” (n.7).

Nu este vorba de a se întoarce în trecut, nici de o simplă întoarcere la origini, ci de o recuperare a fervorii originilor, a bucuriei începutului experienţei creştine”. În fine , papa îndeamnă episcopii portughezi să răspundă cu putere la formele să sărăcie din ţară ca profeţi ai dreptăţii şi păcii.