2010-05-14 16:42:43

Apelul Papei către operatorii Pastoralei Sociale: apăraţi săracii, viaţa şi familia, independent de politică şi de ideologii


(RV – 14 mai 2010) A urma stilul Bunului Samaritean, având „o inimă care vede unde este nevoie de iubire”. Acesta este îndemnul adresat de Benedict al XVI-lea joi seară, la întâlnirea de la Fatima cu organizaţiile Pastoralei Sociale, în cadrul celebrării din biserica Preasfânta Treime de la Fatima, urmată de binecuvântarea pietrei de temelie a unui centru de voluntariat pentru asociaţiile „Misericordia”. Succesiv, la casa de reculegere a sanctuarului, a avut loc întâlnirea cu membrii şi conducerea Conferinţei episcopale portugheze. Sfântul Părinte a lansat un puternic apel pentru apărarea vieţii şi a familiei, îndemnându-i pe creştinii angajaţi în social să fie independenţi de politică şi de ideologie şi să respingă presiunile culturii dominante.

„Cine învaţă de la Dumnezeu va fi în mod inevitabil o persoană pentru ceilalţi”, a subliniat Episcopul Romei adresându-se operatorilor sociali şi evidenţiind că uniţi cu Cristos suntem „cuprinşi de compasiune pentru mulţimile care cer justiţie şi solidaritate”. Ca şi Bunul Samaritean, a continuat, „să oferim răspunsuri concrete şi generoase”. Şi totuşi, a constatat, deseori nu este uşor „să se ajungă la o sinteză satisfăcătoare între viaţa spirituală şi activitatea apostolică”.

• „Presiunea exercitată de cultura dominantă care prezintă cu insistenţă un stil de viaţă fondat pe legea celui mai puternic, pe câştigul fără efort şi ispititor – a relevat – ajunge să influenţeze modul nostru de a gândi”. Şi a indicat riscul ca proiecte ale serviciului de pastorală socială să fie golite „de acea motivaţie a credinţei şi speranţei creştine care le-a suscitat”.
Dacă este necesar să se răspundă „la logica eficienţei” pentru a răspunde exigenţelor celor săraci şi marginalizaţi ai societăţii” – a adăugat – trebuie găsită mereu sinteza cu viaţa spirituală, impunându-se o autentică unitate de inimă, de spirit şi de acţiune.

Referindu-se la instituţiile sociale ale Bisericii, Succesorul lui Petru a evidenţiat necesitatea clarităţii în activitatea acestora:
• „Este necesar să fie clară orientarea lor, pentru ca acestea să asume o identitate cât mai evidentă în inspiraţia obiectivelor lor, în alegerea resurselor umane, în calitatea serviciilor oferite şi în gestionarea mijloacelor”.

Un alt aspect asupra căruia a insistat Benedict al XVI-lea este cel al independenţei şi autonomiei faţă de politică şi de ideologii, îndemnându-i pe operatorii sociali să dea viaţă unor activităţi de asistenţă, de educaţie şi de caritate care să promoveze fiinţa umană în demnitatea ei.
• „În această sferă se situează angajarea creştinilor în apărarea drepturilor omului, atenţi la totalitatea persoanei umane în diferitele sale dimensiuni”.
Astfel şi-a exprimat aprecierea pentru iniţiativele care „încearcă să lupte împotriva mecanismelor socio-economice şi culturale care duc la avort”, dar şi pentru iniţiativele destinate să ducă „la reconcilierea şi la vindecarea persoanelor rănite de drama avortului”.
De asemenea, a încurajat eforturile de tutelare a familiei „fondată pe căsătoria indisolubilă dintre un bărbat şi o femeie” pentru „ a răspunde uneia dintre cele mai insidioase şi mai periculoase provocări în faţa binelui comun”.
Încă o dată, Sfântul Părinte i-a îndemnat pe credincioşi să-şi asume „stilul Bunului Samaritean”, adică să aibă o „inimă care vede unde este nevoie de iubire”.

• „Actualul scenariu al istoriei – a mai spus – este unul al crizei socio-economice, culturale şi spirituale”. Dar aceasta pune în evidenţă oportunitatea unui discernământ orientat de propunerea creativă a mesajului cultural al Bisericii”.
Caritatea – a amintit – este forţa şi principiul doctrinei sociale care permite trasarea unui „proces de dezvoltare umană integrală care să implice profunditatea inimii şi să atingă o cât mai amplă umanizare a societăţii”.
În final, Episcopul Romei i-a îndemnat să „formeze o nouă generaţie de lideri care să se pună în slujba aproapelui”.
A atrage noi operatori laici în acest domeniu pastoral, a conclus, „merită cu siguranţă o deosebită grijă din partea păstorilor, atenţi la viitor”. La încheierea celebrării, caracterizată de un climat deosebit de călduros, Papa a binecuvântat prima piatră a Centrului de voluntariat pentru asociaţiile „Misericordia”, semn tangibil al carităţii faţă de aproapele.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.