2010-05-10 10:23:35

"Cor ad cor loquitur": motoul vizitei lui Benedict al XVI-lea în Marea Britanie


(RV - 10 mai 2010) "Inima vorbeşte inimii" este motoul ales pentru călătoria apostolică a lui Benedict al XVI-lea în Marea Britanie, care va avea loc anul acesta între 16 şi 19 septembrie: o alegere potrivită ţinând seama că în ultima zi a acestei călătorii apostolice Sfântul Părinte îl va beatifica pe cardinalul John Henri Newman, cel mai iubit teolog victorian, aşa cum se poate citi într-un comunicat publicat pe situl web dedicat acestei vizite de agenţia Zenit. Cuvintele alese de cardinalul Newman pentru stema sa când a devenit cardinal în 1879 aparţin în realitate Sf. Francisc de Sales, episcop francez faţă de care nutrea o mare devoţiune.

Aceste cuvinte, care au devenit motoul vizitei pontificale reprezintă viziunea cardinalului Newman în ceea ce priveşte fiinţa umană, convingerea sa că adevărata comunicare între persoane depşea inteligenţa şi se ajungea din propria inimă la inima celorlalţi. Scrisese, la un moment dat, că elocvenţa şi inventivitatea, viclenia şi abilitatea apără bine o cauză şi o răspândesc în mod foarte rapid, murind însă împreună cu acestea. Nu are rădăcini în inima oamenilor şi, în timp, nu supravieţuieşte unei generaţii. Adevărul însă, vorbeşte din inima unei persoane. Cardinalul Newman considera că o printr-o inimă trează între morţi şi prin sentimente modelate în cer, putem da mărturie cu adevărat că Cristos este viu. Cristos vorbeşte la inimă.

În legătură cu pregătirile vizitei Sfântului Părinte în Marea Britanie, Conferinţa episcopilor din Anglia şi Ţara Galilor a cerut catolicilor o angajare activă cu rugăciuni şi contribuţii economice la 23 mai, zi în care se va face o colectă specială pentru călătoria apostolică. În timpul Sfintei Liturghii, vor fi distribuite cartonaşe cu o rugăciune pentru vizita Papei iar banii strânşi în acea zi vor fi folosiţi pentru a acoperi costul vizitei care revine Bisericii întrucât guvernul va acoperi costul vizitei de stat.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.