2010-05-08 19:01:56

Sâmbătă: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 8 mai 2010) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- La Benedict al XVI-lea, sâmbătă, în audienţă, episcopii din Belgia în vizită "ad Limina Apostolorum". "Numai Cristos potoleşte furtunile unei Biserici pusă la încercare de păcat", a afirmat Urmaşul lui Petru în cuvântul său, care a îndemnat preoţii să tindă necontenit spre sfinţenie".

- Mons. Józef Kowalczyk, nunţiu apostolic în Polonia numit arhiepiscop de Gniezno şi primat al Ploniei. Sfântul Părinte a acceptat renunţarea la conducerea pastorală a arhidiecezei de Gniezno în Polonia prezentată pentru limită de vârstă de mons. Henryk Józef Muszyński, primat al Poloniei şi l-a numit arhiepiscop mitropolit de Gnezno pe mons. Józef Kowalczyk, până în prezent arhiepiscop titular de Heraclea şi reprezentant pontifical, adică nunţiu apostolic în Polonia.

- Papa acceptă renunţarea la conducerea diecezei de Augsburg în Germania. Sâmbătă Benedict al XVI-lea a acceptat renunţarea la conducerea pastorală a diecezei de Augsburg şi la funcţia de Ordinar Militar prezentată de mons. Walter Mixa, înscris în registrul Procuraturii Republicii din München. Potrivit vicarului general, sâmbătă după amiază capitulul catedralei urma să aleagă un administrator diecezan care să conducă dieceza în perioada sediului vacant. Noul administrator diecezan se va prezenta presei luni 10 mai.

- "Avem nevoie de ochi limpezi şi nevinovaţi pentru a citi drumul noului mileniu şi să înţelegem unde sunt riscurile şi speranţele sale mai adevărate": afirmă pentru rubrica Octava Dies pr. Federico Lombardi, directorul nostru general, într-un editorial despre apropiata călătorie a Papei în Portugalia, care începe marţi 11 mai, la Lisabona. "Deşi a fost dezvăluit secretul de la Fatima pentru că faptele s-au împlinit, notează pr. Lombardi, mesajul de la Fatima îşi păstrează toată seriozitatea sa în faţa istoriei".

- Mesaj al lui Benedict al XVI-lea către medicii catolici reuniţi la Lourdes în Franţa pentru cel de-al 23-a Congres mondial al Federaţiei internaţionale a asociaţiilor medicilor catolici încheiat sâmbătă: fiţi martori ai iubirii infinite a lui Dumnezeu faţă de cine suferă.

- Continuă vizita în România cardinalului Leonardo Sandri, prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale la invitaţia Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. Sâmbătă, împreună cu nunţiul apostolic şi toţi episcopii greco-catolici, participarea la pelerinajul anual pentru cinstirea episcopilor martiri de la Sighetu Marmaţiei; duminică, dimineaţa, Liturghie solemnă în catedrala Sfânta Treime din Blaj iar în cursul după amiezii, întâlnirea cu membrii Sinodului Episcopilor.

- Începută pe 4 mai continuă până pe 13 mai în capitala Brasilia cea de-a 48-a Adunare plenară a episcopilor brazilieni pentru a reflecta asupra temei „Ucenici şi slujitori ai Cuvântului lui Dumnezeu: misiunea Bisericii în lume”. Întâlnirea la care participă peste 300 de episcopi va continua până pe 16 mai cu desfăşurarea Congresului euharistic naţional în prezenţa legatului pontifical cardinalul Cláudio Hummes.

- Cardinalul Franc Rodé, prefectul Congregaţiei pentru Institutele de Viaţă Consacrată a oficiat joi 6 mai în biserica Santo Stefano Rotondo din Roma Liturghia euharistică la împlinirea a 35 de ani de la moartea cardinalului József Mindszenty, fost primat al Ungariei: un păstor unit cu Cristos care a luptat împotriva totalitarismelor

- Oneşti. Sâmbătă 8 mai hramul Sanctuarului „Fericitul Ieremia Valahul”. Este al doilea hram sărbătorit în prezenţa rămăşiţelor pământeşti ale Fericitului frate capucin, primul român ridicat oficial la cinstea altarelor de episcopul Romei. Au fost aduse de la Napoli în mai 2008. Liturghia hramului a fost prezidată de PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi.

- Bucureşti. În urma negocierilor cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, executivul a convenit, de principiu, o ţintă de deficit bugetar pe anul 2010 sub 7% din Produsul Intern Brut (PIB) şi o creştere economică în jurul a 1%. Între măsurile anunţate, reducerea cu 25% a fondului de salarii pentru bugetari şi cu 15% a ajutorului de şomaj; luată în calcul, şi o posibilă reducerea a pensiilor cu 15%.

- Bruxelles. Acord al ţărilor din zona euro privind apărarea monedei unice în pragul unei situaţii foarte grave, definită de preşedintele Băncii Centrale Europene o "criză de sistem"; convocată pentru duminică o reuniune de urgenţă a Comisiei Europene, pentru aplicarea măsurilor menite să limiteze efectele crizei din Grecia.

- Cenuşa vulcanică. Cinci mii de zboruri au fost anulate sâmbătă din cauza unei noi erupţii a vulcanului Eyjafjallajokul din Islanda; după Irlanda şi Scoţia, probleme pentru traficul aerian, sâmbătă, şi în Peninsula Iberică, iar duminică, potrivit prognozei, în sudul Franţei şi nordul Italiei.

- Roma. După două premii "César" în Franţa, filmul "Concertul", comedie dramatică realizată de regizorul Radu Mihăileanu, a obţinut vineri seară la Roma premiul "David di Donatello", al Academiei de Cinema din Italia, la categoria 'cel mai bun film european'. Radu Mihăileanu a mai primit acelaşi premiu italian în 1999 pentru filmul "Trenul vieţii".

- Columbia. Preotul Carlos González, 47 de ani, rănit grav într-un episod de criminalitate locală în seara de 4 mai, a murit vineri la spital în urma rănilor suferite. Surse ale poliţiei au confirmat arestarea celor doi tineri care au atentat la viaţa preotului catolic, director al unei şcoli profesionale la Manizales, circa 200 km de Bogotá.

- Pakistan. Cinci adolescenţi creştini, acuzaţi în baza controversatei legi privind blasfemia, de a fi 'profanat' o pancartă cu versete coranice, au fost constrânşi să-şi abandoneze familiile pentru a evita violenţe din partea extremiştilor islamici. Pentru a calma presiunile, adolescenţii au acceptat să se îndepărteze de familii, evitând astfel posibilitatea de a fi acuzaţi în mod oficial de blasfemie, o încălcare pedepsită cu închisoarea pe viaţă sau pedeapsa cu moartea.

- Filipine. Creşte aşteptarea pentru alegerile prezidenţiale de duminică. În ajunul scrutinului, tensiuni sociale pe insula Mindanao, în sudul ţării, teatru unui conflict cronic cu mişcările musulmane. Pentru agenţia Fides, rezultatele şi desfăşurarea votului vor fi un test de evaluare a credibilităţii, transparenţei şi a noilor perspective pentru viaţa politică a Ţării asiatice.

- Cupa Mondială la Fotbal. Conferinţa episcopilor catolici din Africa de Sud a anunţat că relicvele Sfintei Tereza a Pruncului Isus vor fi pentru prima dată la Johannesburg, între 25 iunie şi 12 iulie. Propunerea a venit din partea unui grup de tineri şi face parte din iniţiativele Bisericii Catolice în regiune în vederea Campionatului Mondial de Fotbal, care se va desfăşura în Africa de Sud de la 11 iunie la 11 iulie.

- Din actualitatea internaţională. Marea Britanie: în urma rezultatelor definitive de la alegerile politice (Partidul Conservator, 306 locuri, Partidul Laburist, 258, iar gruparea liberal-democratică, 57), liderii celor trei grupări, lipsiţi de majoritatea parlamentară, constrânşi la orice coaliţie. Germania: test electoral crucial, duminică, pentru cancelarul Angela Merkel, în landul Nord Rhein-Westfalia.

- Scurte consideraţii omiletice la Duminica a VI-a a Paştelui.

- Duminică, 9 mai, în calendarul liturgic bizantin român Duminica 6 după Paşti - Duminica Orbului, Sfântul Isaia, profet, secolul 8 înainte de Cristos şi Sfântul Cristofor, martir, secolul 3; în calendarul roman sau latin Duminica a VI-a a Paştelui şi Sfântul Pahomie, pustnic, abate sau stareţ în Egiptul de Sus, anii 287-348. A întemeiat nu departe de malurile Nilului primul „coenobium”, comunitate călugărească, de obşte sau de viaţă în comun.







All the contents on this site are copyrighted ©.