2010-05-07 15:25:39

Papa către noii membri ai Gărzii Elveţiene: "serviciul vostru vă conferă sensul viu al catolicităţii"


RV 07 mai 2010. Benedict al XVI-lea a primit vineri în Vatican noii recruţi din Garda Elveţiană care au depus joi seară jurământul. În cadrul audienţei, Papa a subliniat legătura specială dintre gărzile elveţiene şi Scaunul Apostolic, exprimându-şi gratitudinea pentru serviciul lor generos în apărarea persoanei sale.

"Angajaţi-vă cu responsabilitate şi generozitate în serviciul adus Suveranului Pontif şi Sfântului Scaun": este îndemnul papei Benedict al XVI-lea adresat vineri celor 30 de noi soldaţi ai Gărzii Elveţiene, primiţi în audienţă împreună cu familiile a doua zi după jurământul solemn. În discursul său, pronunţat în germană, franceză şi italiană – limbile Confederaţiei Elveţiene – Papa a pus accentul pe legătura dintre Garda Elveţiană şi Succesorul lui Petru. "Serviciul pe care îl îndepliniţi", a observat Pontiful, "vă cere să descoperiţi pe chipul celor pe care-i întâlniţi un pelerin care-l caută pe Dumnezeu". Este un serviciu, a întărit Papa, care contribuie la creşterea personală atât pe planul uman cât şi al credinţei:
• "Serviciul vostru în favoarea ministerului petrin vă va dărui un simţ mai viu al catolicităţii, împreună cu o percepţie mai profundă a demnităţii omului care trece pe lângă voi şi care înlăuntrul său este în căutarea drumului care duce la viaţa veşnică".

"Trăită cu o conştiinţă profesională şi cu simţul supranatural", a reluat Sfântul Părinte, "datoria voastră vă va pregăti şi pentru viitoarele obligaţii, personale şi publice", pe care "le veţi asuma după terminarea serviciului, ajutându-vă să le asumaţi ca adevăraţi discipoli ai Domnului".

Audienţa la Sfântul Părinte a avut loc a doua zi după ceremonia jurământului celor 30 de noi recruţi halebardieri, desfăşurată joi după amiază în Statul Cetăţii Vaticanului, în prezenţa preşedintelui Confederaţiei Elveţiene, doamna Doris Leuthard. Jurământul solemn este depus în ziua când se aminteşte jertfa vieţii a 147 de gărzi elveţiene, la 6 mai 1527, în apărarea papei Clement al VII-lea, în contextul predării Romei din partea trupelor armate ale lui Carol al III-lea de Bourbon.

Spiritul de ascultare a fost şi în centrul discursului adresat noilor gărzi elveţiene de către comandantul Gărzii Elveţiene, Daniel Rudolf Anrig:
"Trăim într-un moment de neîncredere faţă de autorităţi, sub semnul individualismului şi al egoismului. Prin ce ne deosebim noi, Gărzile Elveţiene? Prin jurământul nostru solemn în apărarea uno valori fundamentale precum ascultarea, fidelitatea şi loialitatea".

Despre legătura specială dintre Garda Elveţiană şi Succesorul lui Petru, a vorbit şi capelanul Corpului pontifical, mons. Alain de Raemy:
• "Purtând coiful, platoşa şi uniforma comună, voi trăiţi spiritul de abnegaţie, spiritul celui care vrea numai să slujească. Splendoarea vestimentaţiei nu vorbeşte despre voi ca persoană, dar face referinţă la demnitatea Succesorului lui Petru".

După imnurile oficiale, al Statului Cetăţii Vaticanului şi al Confederaţiei Elveţiene, a urmat momentul intens şi emoţionant al jurământului, cu mâna pe drapel şi cu trei degete de la mâna dreaptă spre cer, în semn de invocaţie a Preasfintei Treimi:
• “Ich, Hellebardier ..., schwöre alles das...”
Fiecare din cei 30 de halebardieri a jurat în limba maternă să "servească cu fidelitate, loialitate şi onoare pe Suveranul Pontif" chiar cu preţul vieţii. S-a reînnoit astfel motoul Gărzii Elveţiene Pontificale: "acriter et fideliter", cu onoare şi fidelitate, un binom care contradistinge mica armată încă de la înfiinţare, în 1506, din voinţa papei Iuliu al II-lea, şi care stă la baza armoniei dintre spiritul tradiţiei şi exigenţele modernităţii.








All the contents on this site are copyrighted ©.