2010-05-05 18:16:04

Miercuri: Buletinul de ştiri


(RV - 5 mai 2010) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Audienţa generală. Apel al papei Benedict al XVI-lea pentru o lume liberă de arme nucleare. Apelul a fost lansat la audienţa generală de miercuri, în Piaţa San Pietro, unde pontiful a propus celor circa 30 de mii de pelerini o cateheză despre „munus sanctificandi”, misiunea preotului de a sfinţi, de a-i pune pe oameni în contact cu Dumnezeu prin propovăduirea Cuvântului divin, prin Sacramentele şi Cultul Bisericii.

- „Criza într-o economie globală. Reproiectarea drumului nostru. Punerea la adăpost prin intervenţii publice şi norme morale”. În jurul acestei teme s-au interogat circa 50 de personalităţi internaţionale ale lumii ecleziastice, academice, din întreprinderi şi finanţe precum şi societatea civilă, reuniţi timp de patru zile în Vatican pentru Adunarea Plenară 2010 a Academiei Pontificale de Ştiinţe Sociale. Concluziile plenarei au fost prezentate miercuri de preşedintele Academiei, Mary Ann Glendon, fiind prezenţi cancelarul, mons. Marcelo Sáncez Sorondo şi coordonatorul lucrărilor José T. Raga, profesor de Economie la Universitatea Complutense din Spania.
 
- Cardinalul Peter Kodwo Appiah Turkson, preşedintele Consiliului Pontifical al Dreptăţii şi Păcii a intervenint marţi în Biserica Sfântul Ignaţiu din Roma la deschiderea manifestării „Iezuiţi la Roma. Conexiuni neaşteptate. Călătorie în inima Companiei”, promovată de Provoncia italiană a părinţilor iezuiţi. Cardinalul Turkson a subliniat necesitatea construirii a cât mai multe punţi între numeroasele culturi şi a avertizat împotriva riscului unor dezordini majore fără o muncă adecvată pentru integrarea imigraţilor.

- Continuă la Roma, până sâmbătă 8 mai, vizita ad Limina Apostolorum a episcopilor Belgiei.

- Cardinalul Leonardo Sandri, prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale în România. La invitaţia Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, cardinalul Leonardo Sandri, prefect al Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, efectuează o vizită în România, în perioada 6-10 mai, a anunţat Biroul de presă al Arhieparhiei de Alba-Iulia şi Făgăraş cu sediul la Blaj. Înaltul prelat, născut la Buenos Aires în Argentina, în 1943, se va afla în mijlocul credincioşilor greco-catolici în numele papei Benedict al XVI-lea, pentru a vedea la faţa locului realităţile Bisericii Române Greco-Catolice, în calitate de responsabil al departamentului din Curia Romană care se ocupă de Bisericile Catolice Răsăritene.

- Londra. Joi britanicii la urne pentru alegerea noului parlament. Liderii partidelor în arena politică sunt premierul la închierea mandatului Gordon Brown, conservatorul David Cemeron şi liderul liberal-democraţilor Nick Clegg. Episcopii catolici şi anglicani, invită la o alegere conform conştiinţei.

- Scurgerea de petrol în Golful Mexicului este un semn care arată cât de mult omul s-a abătut de la planul lui Dumnezeu al Creaţiei: scrie patriarhul ecumenic ortodox de Constantinopol, Bartolomeu I, care cere să se utilizeze orice resursă pentru stăvilirea mareei negre.

- Irak. Durerea nunţiului apostolic la Bagdad pentru dublul atentat de duminică la Mosul împotriva creştinilor.

- Albania. Criza economică se agravează pe zi ce trece. Episcopii catolici în adunarea lor anuală exprimă îngrijorarea Bisericii care niciodată în istorie nu a fost indiferentă, ci a încurajat mereu la fraternitate angajându-se pentru promovarea binelui comun şi un viitor mai bun al ţării.

- Italia. Ziua naţională împotriva pedofiliei. În aproape 30% din cazuri, autorul crimei este tatăl.

- China. Marea evlavie a catolicilor chinezi faţă de Sfânta Fecioara Maria se manifestă în luna mai în special prin pelerinaje la sanctuarele mariane şi ca pregătire la Ziua mondială de rugăciune pentru Biserica din China, de la 24 mai, cerută de papa Benedict al XVI-lea.

- Grecia. Trei morţi în urma dezordinilor de miercuri într-o bancă din Atena, Marfin Egnatia Bank, în centrul capitalei elene. Banca a fost atacată cu bombe incendiare pe marginea manifestaţiilor împotriva planului de austeritate lansat de guvern.

- Joi 6 mai, în calendarul liturgic bizantin român, Sfântul şi dreptul Iov, mult răbdătorul; în calendarul roman sau latin, Sfinţii Marian, lector şi Iacob, diacon, martiri în Numidia, anul 259 şi Sfântul Dominic Savio, adolescent, Italia, anii 1842 -1857.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.