Papa la audienţa generală în Piaţa San Pietro a vorbit despre Sf. Leonard Murialdo şi Sf. Iosif Benedict Cottolengo, două exemple de trăire preoţească şi de caritate creştină

(RV - 28 aprilie 2010) Două mari figuri de preoţi din secolul al XIX-lea, amândoi din regiunea italiană Piemont: Sf. Leonard Murialdo şi Sfântul Iosif Benedict Cottolengo. În vederea încheierii Anului Sfintei Preoţii, şi în ultima miercuri din aprilie, la audienţa generală din Piaţa San Pietro, în prezenţa a circa 30 de mii de pelerini, Benedict al XVI-lea o a ţinut o cateheză despre aceşti doi sfinţi preoţi subliniind mărturia lor creştină în favoarea celor săraci şi coerenţa lor în trăirea preoţiei.

Despre Sf. Leonard Murialdo, papa a amintit că sunt marcaţi acum 110 ani de la moarte şi 40 de ani de la canonizare; referitor la Sf. Iosif Cottolengo a spus că au început celebrările pentru al doilea centenar al hirotonirii sale preoţeşti.

Doi oameni ai Providenţei - crezută, slujită şi mărturisită - amândoi piemontezi şi amândoi în acţiune, prin operele lor de ajutor în favoarea celor mai săraci, în Torino, oraşul Sfântului Ioan Bosco din anii 1800.

Miercuri dimineaţă, în prezenţa celor circa 30 de mii de persoane din Piaţa Sfântul Petru, luminată puternic de soarele de primăvară, Benedict al XVI-lea le-a manifestat propria admiraţie faţă de Sfântul Leonard Murialdo şi Sfântul Iosfi Benedict Cottolengo, definiţi la începutul catehezei „doi sfinţi exemplari în dăruirea lor lui Dumnezeu şi în mărturia carităţii”.

Papa l-a prezentat pe Leonard Murialdo, anii 1828-1900, canonizat de Paul al VI-lea pe 3 mai 1970, deci în urmă cu 40 de ani. Torinez, al optulea fiu „al unei familii de rând”, Leonard a primit o foarte bună formare creştină, urmată de o criză spirituală şi de o nouă, cum o va numi el, „revenire la lumină”. „Reîntoarcerea la lumină” s-a petrecut - aşa cum el însuşi povesteşte - cu harul unei spovezi generale, în care a redescoperit imensa milostivire a lui Dumnezeu;
Devenit preot, îl cunoaşte pe părintele Ioan Bosco. Acesta îi încredinţează conducerea unui oratoriu. Aici îşi dezvoltă - a spus Pontiful - „o profundă sensibilitate socială, educativă şi apostolică”. Cateheză, şcoală, activităţi recreative au fost bazele metodei sale educative în Oratoriu.

În 1873 a întemeiat Congregaţia Sfântului Iosif, al cărei scop apostolic a fost, încă de la început, formarea tineretului, în special a celui mai sărac şi abandonat. Este vorba de părinţii „Iozefinii lui Murialdo”, activi în prezent şi în România, de exemplu, la Roman în dieceza de Iaşi.

Ambientul torinez al timpului a fost marcat de o intensă înflorire de opere şi activităţi caritative promovate de Murialdo până la moartea sa petrecută pe 30 martie 1900.
• Îmi place să subliniez că punctul central al spiritualităţii lui Murialdo este convingerea iubirii milostive a lui Dumnezeu: un Tată mereu bun, răbdător şi generos, care îşi dezvăluie măreţia şi intensitatea milostivirii prin iertare. Această realitate Sf. Leonard a trăit-o la nivel nu intelectual, ci existenţial, prin întâlnirea vie cu Domnul. El s-a considerat mereu un om favorizat de Dumnezeu îndurător: de aceea a trăit sensul bucuros al gratitudinii faţă de Domnul, conştiinţa senină a propriei limite, dorinţa fierbinte de pocăinţă, angajarea constantă şi generoasă de convertire. Îşi vedea întreaga existenţă nu doar iluminată, călăuzită, susţinută de această iubire, ci cufundată continuu în milostivirea infinită a lui Dumnezeu.

Leonard a fost mereu un om şi un preot „recunoscător” faţă de Dumnezeu, care într-o zi - a scris - în timp ce se găsea „în adâncul prăpastiei (…) acolo Dumnezeu a venit să mă caute” şi acolo l-a făcut „să-i înţeleagă glasul”.

De aceea, a notat Papa, Leonard a trăit conştiinţa senină a propriei mărginiri, însoţind-o cu „o angajare constantă şi generoasă în convertire” şi cu deplina conştiinţă a misiunii sale de preot, aceea de „a salva sufletele”.
• Sfântul Leonard amintea mereu pentru sine şi confraţilor responsabilitatea unei vieţi coerente cu sacramentul primit. Iubirea de Dumnezeu şi din nou iubirea de Dumnezeu: aceasta a fost puterea drumului său de sfinţenie, legea preoţiei sale, semnificaţia cea mai profundă a apostolatului său în mijlocul tinerilor săraci şi izvorul rugăciunii sale.
Sfântul Leonard Murialdo, preot, s-a încredinţat total „Providenţei divine”, pe care a pus bazele Congregaţiei Sfântul Iosif, întemeiată de el.

Cu patruzeci de ani înainte de Sf. Leonard Murialdo, dar cu acelaşi spirit de caritate, a trăit părintele Iosif Benedict Cottolengo, fondatorul operei numită de el însuşi "Mica Casă a Divinei Providenţe".
• "Duminica viitoare, în cadrul vizitei mele pastorale la Torino, voi avea posibilitatea să venerez relicvele acestui sfânt şi să întâlnesc oaspeţii Micii Case".

Născut în localitatea Bra, din provincia italiană Cuneo, la 3 mai 1786, Iosif Benedict era primul din 12 copii. Arătând încă din fragedă vârstă o mare sensibilitatea faţă de cei săraci, a devenit preot, fiind urmat de alţi doi fraţi din familie. Anii tinereţii sale, a observat Pontiful la audienţă, au fost marcaţi de "aventura napoleonică" şi de consecinţele negative în domeniul religios şi social. Cottolengo a devenit un preot bun, căutat de mulţi penitenţi şi predicator de exerciţii spirituale la Torino. La 32 de ani a fost numit canonic în congregaţia Preasfintei Treimi, dar nu se simţea liniştit:
• "Dumnezeu îl pregătea la o misiune specială şi chiar în urma unei întâlniri neaşteptate şi decisive, l-a făcut să înţeleagă care avea să fie viitorul său în exerciţiul slujirii preoţeşti. Domnul pune întotdeauna semne pe drumul nostru pentru a ne călăuzi după voinţa sa către adevăratul nostru bine".

Pentru pr. Cottolengo acest eveniment s-a verificat în 1827, când a fost chemat cu Sfintele Taine la moartea unei tinere mame cu cinci copii. Adânc mişcat, a mers în faţa Preasfântului Sacrament şi s-a rugat astfel: "Dumnezeul meu, de ce? De ce m-ai ales pe mine să fiu martor la această suferinţă? Ce aştepţi de la mine? Trebuie să fac ceva!". Ridicându-se, a tras toate clopotele, a aprins lumânările în biserică şi primind lumea care intra în biserică, le spunea tuturor: "Mi-a fost dat harul! Am primit harul!".
• "Din acel moment, Cottolengo a fost transformat: toate capacităţile sale, mai ales abilitatea sa economică şi de organizare, au fost folosite pentru a da viaţă la iniţiativele de sprijin ale celor mai nevoiaşi. El a ştiut să implice în iniţiativele sale zeci şi zeci de colaboratori şi voluntari".

A mers la periferia oraşului Torino unde a înfiinţat un gen de sat unde a pus în practică stilul 'familiei', "constituind adevărate comunităţi de persoane, voluntari şi voluntare, bărbaţi şi femei, persoane consacrate şi laici, uniţi pentru a înfrunta şi depăşi împreună greutăţile care se prezentau. Fiecare dintre ei, în Mica Casa a Divinei Providenţe, avea o misiune precisă: care muncea, care se ruga, care slujea, care educa sau administra. Cei sănătoşi şi cei bolnavi împărţeau cu toţii aceeaşi greutate a zilei".

În afară de micile citadele pentru cei bolnavi, a întemeiat şi cinci mănăstiri de călugăriţe contemplative şi una de eremiţi, pe care le considera printre realizările cele mai importante, un fel de 'inimă' care trebuia să bată pentru întreaga sa Operă. A murit la 30 aprilie 1842, pronunţând aceste cuvinte: "Misericordia, Domine! Misericordia, Domine! Bună şi Sfântă Providenţă... Fecioară Preasfântă, acum e rândul tău!". Viaţa sa, stă scris într-un ziar al timpului, a fost "o zi intensă de iubire".

După portretele acestor doi preoţi extraordinari, Papa a repetat că amândoi aveau izvorul inepuizabil al activităţii lor în uniunea lor cu Dumnezeu:
• "Nu e posibil să practici caritatea fără a trăi în Cristos şi în Biserică. Mijlocirea şi exemplul lor să ilumineze şi pe mai departe slujirea atâtor preoţi care se dăruiesc cu generozitate pentru Dumnezeu şi pentru turma ce le-a fost încredinţată, şi să-l ajute pe fiecare să se dăruiască cu bucurie şi generozitate lui Dumnezeu şi aproapelui".

La numeroasele saluturi în alte limbi, după cateheza audienţei generale, Benedict al XVI-lea s-a adresat în particular delegaţiilor ecumenice din Biserica luterană a Norvegiei şi din Biserica Anglicană, precum şi reprezentanţilor evrei din organizaţia "Pave the Way", aflaţi în vizită la Sfântul Scaun.

Primiţi acum şi Binecuvântarea Apostolică invocată de Succesorul lui Petru la terminarea audienţei generale de miercuri, în faţa bazilicii Sfântul Petru, binecuvântare ce ajunge pe calea undelor la toţi cei care o primesc în spirit de credinţă.

Aici, serviciul audio cu Binecuvântarea Apostolică: