Faţa nevăzută a donaţiilor "samaritane" de organe: ce spun medicii şi juriştii

RV 27 apr 2010. Experţii de bioetică de la Universitatea Catolică din Milano au criticat într-o notă avizul favorabil dat în Italia de Comitetul Naţional de Bioetică la aşa zisele "donaţii samaritane". Este vorba de persoane care hotărăsc să doneze propriile organe unor persoane necunoscute, de care nu sunt legaţi prin legături afective sau de rudenie. Aparent, semn al unei dăruiri dezinteresate, acest tip de donare de organe prezintă şi riscuri nebănuite. Reprezentanţii Centrului de Bioetică al Universităţii Catolice din Milano afirmă că în acest fel se denaturează însăşi conceptul de donaţie iar pe de altă parte se insinuează ideea că trupul este doar un compus din mai multe părţi separabile şi nu expresie a identităţii personale. Dar nu numai atât. Observă prof. Francesco D'Agostino, care predă Filosofia dreptului la Universitatea Tor Vergata din Roma:
• "Este o donaţie în care donatorul nu donează un organ unei rude sau unui prieten, ci "cu ochii închişi". Rinichiul său, de exemplu, ar putea ajunge la oricine, fără să se întrebe cu privire la identitatea destinatarului (...). Aici vorbim de introducerea unei noi practici sociale şi chiar de modificarea actualei legislaţii. Problema, aşadar, nu este doar de ordin etic, bioetic, dar devine şi una de natură bio-juridică".

Există aşadar riscul ca acest tip de donaţii de organe să devină un cal troian pentru alte practici?
• "Când vorbim de donaţii "samaritane" în cheie bio-juridică, trebuie să fim conştienţi că intrăm pe un teren minat, cel al comerţului clandestin de organe, care sunt vândute sau cumpărate sub masca unei donaţii dezinteresate, a unei donaţii samaritane. E posibil, aşadar, ca în acest fel să fie alimentat comerţul ilicit de organe. Dar există şi o altă problemă care priveşte autenticitatea donaţiei samaritane, pentru că dacă dreptul dă autorizaţia, trebuie să o facă cu bună ştiinţă, adică după ce a verificat subzistenţa premiselor care justifică autorizaţia. În cazul nostru, premisa este gratuitatea absolută a donaţiei samaritane şi absenţa oricărei forme de comerţ ilicit".

Anumite rezerve au fost exprimate şi de prof. Francesco Spagnolo, directorul Institutului de Bioetică al Policlinicii Gemelli din Roma. Cum se încadrează în condiţiile actuale figura donatorului "samaritan"?
• "Acest tip de donaţii de organe ar trebuie practicat numai în cazuri de excepţie. De obicei, ar fi mai oportun să se apeleze la mijloacele 'normale', deci, donaţiile făcute după moartea donatorului. Conceptul de donaţie devine actual şi devine un dar în momentul în care donatorul nu mai este în viaţă. Donatorul viu ar trebui să rămână în acel cadru de excepţie la care ne-am referit mai înainte. E clar că nu ne putem mişca numai cu teama că donaţiile 'samaritane' ar putea fi folosite în scopuri de câştig, dar din punct de vedere social şi pedagogic e important să insistăm, în schimb, pe donaţiile 'normale', care pot fi cerute aproape ca o datorie morală de la fiecare dintre noi".