2010-04-22 11:44:55

Roma: pelerinaj nocturn pe urmele Sfântului Petru pentru Ziua vocaţiilor


(RV - 22 aprilie 2010) Un pelerinaj nocturn cu plecarea de la biserica Sfântul Sebastian din afara Zidurilor până la bazilica Sfântul Petru în rugăciune pentru vocaţii. Se va ţine, la Roma, în noaptea de vineri 23 spre sâmbătă 24 aprilie, cu ocazia celei de-a 43-a Zile mondiale a vocaţiilor, care se celebrează duminică 25 aprilie. Întâlnirea organizată de seminarele din Roma în colaborare cu unele călugăriţe, este pentru ora 23.30 la bazilica San Sebastiano pe Via Appia Antica. Aici - potrivit agenţiei SIR - pelerinii vor fi primiţi de cardinalul vicar Agostino Vallini care va introduce rugăciunea itinerantă prezentând semnificaţia motoului „În căutarea lui Isus pe urmele lui Petru”.

Apoi, la ora 0.30 începe pelerinajul până la bazilica Sfântul Petru. Diferite sunt etapele prevăzute cu tot atâtea cateheze despre ceea ce comportă azi alegerea vieţii creştine după exemplul primilor martiri, despre semnificaţia noii evanghelizări, asupra figurii preotului roman, după pilda Sfântului Filip Neri. Sosirea în Vatican este prevăzută pentru ora 6. Încheierea pelerinajului este fixată pentru 6.30 cu celebrarea Sfintei Liturghii în bazilica San Pietro prezidată de cardinalul Agostino Vallini, vicarul general al Papei pentru dieceza de Roma.

Aici saerviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.