2010-04-21 16:34:32

Miercuri: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 21 aprilie 2010) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Planul de iubire al lui Dumnezeu este mai mare decât furtunile şi naufragiile. La audienţa generală de miercuri în Piaţa Sfântul Petru. Papa a povestit experienţa pastorală a recentei sale călătorii apostolice în Malta, din 17 şi 18 aprilie. A menţionat întâlnirea sa cu unele victime de abuzuri şi a lansat un apel Europei în privinţa imigraţiei.

- Roma. Studenţi din Roma scriu Papei. 1200 de studenţi de la universităţi statale şi private din Roma şi de reprezentanţi ai Pastoralei Universitare Diecezane, exprimă într-o scrisoare apropierea şi afecţiunea lor faţă de papa Benedict al XVI-lea. Documentul prilejuit de cea de-a cincia aniversare a alegerii sale la sediul petrin a fost consemnat Pontifului la audienţa generală de miercuri.

- New York. Comunitatea internaţională să apere valorile şi cultura popoarelor indigene lovite dur de devastatoarea criză financiară. Sfântul Scaun a extins programele proprii şi proiecte pentru o ameliorare globală a condiţiilor de viaţă: a subliniat observatorul permanent la Naţiunile Unite, arhiepiscopul Celestino Migliore intervenind la New York la cea de-a IX-a sesiune a Forumului ONU asupra chestiunilor indigene.

- Maroc. Episcopii Conferinţei Episcopale din Nord Africa sunt reuniţi în aceste zile la Rabat în Maroc pentru a discuta asupra libertăţii religioase şi dialogului cu islamul. Puternic accent asupra numeroaselor expulzări de misionari creştini din regiune şi dificultăţilor în exercitarea libertăţii de cult şi de religie. Valul expulzărilor început în luna martie în Maroc constituie o noutate absolută în zonă.
 
- Havana. Guvernul Cubei trebuie să realizeze „schimbările necesare” pentru a redresa propria economie. Are totodată nevoie de dialog cu Statele Unite: susţine cardinalul Jaime Lucas Ortega, arhiepiscop de Havana într-un interviu acordat săptămânalului catolic „Palabra Nueva”.

- Roma. Debut editorial în limba italiană pentru Anca Mărtinaş, de la Secţia română Radio Vatican. Miercuri, 21 aprilie, în data tradiţională a întemeierii Romei - ab Urbe condita, la Centrul Rusia Ecumenică din Borgo Pio, 141, a fost prezentat romanul „Dalla Romania senza amore”, „Din România fără iubire”. O istorie de mare actualitate propusă ca „itinerar uman spre Roma”, în care protagonistele îşi povestesc viaţa dând o autentică mărturie despre istoria recentă, încărcată încă de rănile provocate de regimul totalitar şi alterată de sindroame ale unor boli sociale cronice care adesea sculptează în privirile românilor o anumită nuanţă de privare de iubire. La prezentarea a intervenit şi mons. Giancarlo Perego, Director general al Fundaţiei „Migrantes” din cadrul Conferinţei Episcopale Italiene.

- Din panorama internaţională. După 6 zile de haos în traficul aerian provocat de norul de cenuşă vulcanică, normalizare lentă a zborurilor în Europa.
 
- Joi 22 aprilie, în calendarul liturgic bizantin român Sfântul Teodor Siceotul, episcop, anul 613; menţionat şi în calendarul roman sau latin unde mai sunt comemoraţi Sfinţii Soter, Caius şi Agapit I, papi martiri şi Sfântul Leonida, martir, secolul III, tatăl marelui scriitor bisericesc Origen.
 
Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.