2010-04-19 14:17:26

Spania: La Málaga, între 27 aprilie şi 1 mai, al VIII-lea Congres european privind migraţia, organizat de Consiliul Conferinţelor Episcopale Europene


(RV – 19 aprilie 2010) „Europa persoanelor în mişcare. A depăşi temerile şi a contura perspective”. Acesta este titlul Congresului european privind migraţia, ajuns la cea de-a opta ediţie. Organizat de Consiliul Conferinţelor Episcopale Europene (CCEE), congresul va avea loc la Málaga, în Spania, între 27 aprilie şi 1 mai.
Vor fi prezenţi circa 100 de delegaţi din partea Conferinţelor Episcopale din Europa, episcopi reprezentanţi din partea Conferinţelor Episcopale, directori naţionali pentru pastorala migranţilor şi operatori pastorali, reprezentanţi ai societăţii civile şi ai lumii politice.
La întâlnire va lua parte şi preşedintele Consiliului Pontifical pentru Pastorala Migranţilor şi Itineranţilor, arhiepiscopul Antonio Maria Vegliò – se informează într-un comunicat al Consiliul Conferinţelor Episcopale Europene, preluat de agenţia SIR.

Obiectivul întâlnirii este analizarea multiplelor cauze şi consecinţe pe care le au fluxurile migratorii în Europa pentru activitatea Bisericii. Vor fi analizate mai ales „noile situaţii cărora trebuie să le facă faţă” instituţiile care se ocupă în mod special de fenomenul migraţiei – familia şi parohiile – pentru a analiza ceea ce Biserica face în prezent şi ceea ce trebuie să facă în viitor şi, de asemenea, ceea ce fac şi ceea trebuie să facă statele.
Acest parcurs va constitui o oportunitate pentru verificare temerilor ce trebuie depăşite şi pentru a contura perspective şi în ceea ce priveşte noua evanghelizare a continentului.

Aici serviciul audio:







All the contents on this site are copyrighted ©.