Papa la bordul avionului explică ziariştilor motivele vizitei în Malta: omagiul Sfântului
Paul, iubirea Maltei pentru Biserica rănită de păcate, drama refugiaţilor
(RV - 18 aprilie 2010) În obişnuita întâlnire cu jurnaliştii la bordul avionului
papal, Benedict al XVI-lea a explicat motivele călătoriei sale în Malta. Trei sunt
motivele acestei călătorii în Malta, prima din cele cinci programate deja pentru anul
acesta. Motive pe care Benedict al XVI-lea le-a sintetizat într-un scurt discurs şi
punctual.
Pentru a păşi pe urmele Sfântului Paul şi pentru a-i pune în lumină
marea figură şi mesajul său: • Cred că se poate sintetiza esenţialul
călătoriei sale cu cuvintele prin care el l-a rezumat la sfârşitul Scrisorii
către Galateni: credinţa care lucrează în dragoste. Acestea sunt lucrurile importante
şi astăzi: credinţa, relaţia cu Dumnezeu, care se transformă apoi în
caritate.
Din naufragiul Apostolului Neamurilor, de acum 1950 de
ani, pentru Malta s-a născut norocul de a avea credinţa, acest lucru este valabil
şi pentru azi a explicat Papa: • Putem să ne gândim şi noi că naufragiile
vieţii pot face planul lui Dumnezeu pentru noi şi pot chiar fi utile pentru noi începuturi
în viaţa noastră.
Al doilea motiv al călătoriei, pentru a aduce
omagiu Bisericii Maltei, vioaie şi bogate în vocaţii. O Biserică gata să răspundă
la provocările de azi: • Ştiu că Malta îl iubeşte pe Cristos şi iubeşte
Biserica sa care este Trupul său şi ştie că, chiar dacă acest Trup este rănit
de păcatele noastre, Domnul totuşi iubeşte această Biserică, şi Evanghelia sa este
adevărata forţă care purifică şi vindecă.
O Biserică rănită de păcate
precum criza abuzurilor, la aceasta Papa se referea, cum a explica apoi directorul
Sălii vaticane de presă, părintele Federico Lombardi, vorbind despre
naufragiu şi despre trup rănit, dar subliniind şi forţa de vindecare
care vine din Evanghelie.
Malta este şi punctul, a spus apoi Papa vorbind
despre al treilea şi ultimul motiv, unde valurile de refugiaţi sosesc din Africa pentru
a bate la porţile Europei, şi la aceasta trebuie ca toţi să răspundă, nu o poate face
doar Malta: • Noi toţi trebuie să răspundem la această provocare, să
lucrăm pentru ca toţi să poată, în ţara lor, trăi o viaţă demnă şi pe de altă parte
face posibilul pentru ca aceşti refugiaţi să găsească aici unde sosesc, să afle, în
orice caz, un spaţiu de viaţă demnă.
Deci, aceste sunt punctele de bază
ale acestei călătorii într-o insulă care aminteşte, a încheiat Benedict al XVI-lea,
tocmai credinţa este forţa care dă iubirea şi deci şi fantazia pentru a răspunde bine
acestor provocări.