2010-04-17 14:03:32

„Cinci ani”, un bilanţ bogat şi deplin, de slujire lui Dumnezeu şi umanităţii: editorialul părintelui Federico Lombardi la rubrica „Octava Dies”


(RV – 18 aprilie 2010) „Cinci ani”, astfel se intitulează editorialul părintelui Federico Lombardi la rubrica săptămânală „Octava Dies”. Un editorial dedicat împlinirii a cinci ani de pontificat al lui Benedict al XVI-lea. Un bilanţ sintetic dar cuprinzător, bogat şi deplin, de slujire lui Dumnezeu şi umanităţii, pe care vă propunem să-l urmăriţi. Părintele Federico Lombardi:

• „Timpul a trecut repede şi evenimentele au fost intense în cei cinci ani de Pontificat. Pentru a-i descifra în mod corect este obligatorie întoarcerea cu gândul la Capela Sixtină, la dimineaţa de după alegere, când noul Papă aduna ereditatea spirituală a marelui său predecesor şi indica prioritatea care avea să orienteze slujirea sa „în via Domnului”.
Raportul omului cu Dumnezeu, revelat nouă de Isus Cristos, întâlnit în special în Euharistie, în cultul Bisericii. Angajarea „fără a-şi pondera energia” pentru a reconstrui „deplina şi vizibila unitate a tuturor urmaşilor lui Cristos”. Dorinţa de a răspunde „la cererea de ajutor din partea umanităţii zilelor noastre care, tulburată de incertitudini şi de temeri, se interoghează asupra viitorului”.
Dialogul „deschis şi sincer” cu credincioşii altor religii şi cu cei care caută pur şi simplu răspunsuri la întrebări fundamentale ale existenţei, „pentru căutarea adevăratului bine al omului şi al societăţii”.
Fără îndoială, acestea au fost priorităţile reale ale pontificatului. Urmate cu coerenţă şi curaj într-un context în care deseori nu au lipsit tensiuni şi obstacole. Dar Benedict al XVI-lea spunea că nu ar fi încercat să facă să strălucească propria lumină, dar cea a lui Cristos. Auschwitz, Istanbul, New York, Sydney, Paris, Ierusalim, ţări din continentul African. Sinagogi şi moschei, enciclice privind caritatea, speranţa, etica în dezvoltare, în economie şi în respectarea ambientului.
Un bilanţ bogat şi deplin, de slujire lui Dumnezeu şi umanităţii. Un parcurs de continuat cu un itinerariu sigur”.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.