2010-04-16 15:00:51

Benedict al XVI către „Papal Foudnation”: Biserica nu încetează să ofere mesajul ei de iubire şi speranţă că răul nu va avea niciodată ultimul cuvânt


(RV - 16 aprilie 2010) Benedict al XVI-lea a primit vineri dimineaţă în audienţă membrii "Papal Foundation” asociaţia caritativă întemeiată în 1990 de cardinalul John Krol. Fundaţia susţine dieceze din lume care întâmpină dificultăţi economice şi promovează proiecte umanitare în ţări lovite de sărăcie, războaie şi foamete.
Salutând membrii asociaţiei „Papal Foudation”, papa Benedict a amintit călătoria apostolică în Ţara Sfântă din 2009. Reevocând, în special, vizita la Sfântul Mormânt din Ierusalim, succesorul lui Petru a subliniat că în orice timp şi în orice loc, Biserica este chemată să proclame mesajul de speranţă al Evangheliei şi să confirme adevărul său printr-o „mărturie concretă de sfinţenie şi caritate”.

Cristos - a adăugat Pontiful - ne-a învăţat că darul noii vieţi învinge totul, chiar şi moartea:
• Evil never has the last word, that love is stronger…Niciodată răul nu are ultimul cuvânt, iubirea este mai tare decât moartea, viitorul nostru şi cel al umanităţii stă în mâinile unui Dumnezeu purtător de grijă şi fidel.

Papa a mulţumit de asemenea membrilor „Fundaţiei Papale” pentru eforturile generoase în scopul de a oferi asistenţă umanitară în diferite ţări, pentru a asigura formarea pentru Biserică a viitori lideri şi pentru a duce mai departe angajamentul misionar în dieceze şi congregaţii în întreaga lume. Sfântul Părinte le-a cerut în fine să se roage „pentru necesităţile Bisericii universale, şi să implora o reînnoită revărsare a darurilor Duhului de sfinţenie, unitate şi zel misionar asupra întregului Popor al lui Dumnezeu”.
 
Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.