Benedict al XVI-lea către membrii Comisiei Pontificale Biblice: durerea căinţei este
un har, pentru că este reînnoire, este opera Divinei Milostiviri
(RV – 15 aprilie 2010) A fi ascultător lui Dumnezeu – acesta este primatul şi adevăratul
semnificat al penitenţei şi al iertării în viaţa creştinilor. Astfel a subliniat Benedict
al XVI-lea joi dimineaţă, la Sfânta Liturghie concelebrată în Capela Paulină din Vatican
cu membrii Comisiei Pontificale Biblice.
„A fi ascultători lui Dumnezeu”,
acesta este primatul – a amintit Papa, readucând în actualitate cuvintele Sfântului
Petru în faţa Sinedriului: „Trebuie să-l ascultăm pe Dumnezeu nu pe oameni”. Supunerea
faţă de Dumnezeu îi dă lui Petru libertatea de a se opune supremei instituţii religioase.
La fel Socrate în faţa tribunalului din Atena care-i oferă libertatea cu condiţia
de a nu-l mai căuta pe Dumnezeu nu trebuie să se supună acestor judecători, nu trebuie
să-şi cumpere viaţa pierzându-se pe sine, dar trebuie să-i fie ascultător lui Dumnezeu. Este
ascultarea faţă de Dumnezeu „cea care dă libertatea”. Dimpotrivă, în timpurile moderne
– a observat Benedict al XVI-lea – s-a teoretizat libertatea omului şi faţă de ascultarea
lui Dumnezeu: omul ar fi liber, autonom şi nimic altceva.
• „Dar această autonomie
este o minciună, o minciună ontologică, pentru că omul nu există de la sine şi pentru
sine; este o minciună politică şi practică, pentru că colaborarea şi împărtăşirea
libertăţii este necesară şi dacă Dumnezeu nu există, dacă Dumnezeu nu este o instanţă
accesibilă omului, rămâne ca supremă instanţă doar consensul majorităţii. Apoi, consensul
majorităţii devine ultimul cuvânt faţă de care trebuie să fim ascultători şi acest
consens – o ştim din istoria secolelor trecute – poate fi şi un consens în rău. Astfel
vedem că aşa-zisa autonomie nu eliberează omul”.
„Dictaturile au fost întotdeauna
împotriva ascultării de Dumnezeu”, a subliniat Papa:
• „Dictatura nazistă,
ca şi cea marxistă, nu pot accepta un Dumnezeu deasupra puterii ideologice, şi libertatea
martirilor, care-l recunosc pe Dumnezeu…este întotdeauna actul de eliberare, prin
care ajunge la noi libertatea lui Cristos”.
Azi, graţie lui Dumnezeu – a continuat
Benedict al XVI-lea – nu trăim în regimuri de dictatură, dar există forme subtile
de dictatură: • „Un conformism, pentru care devine obligatoriu să se gândească
la fel cum gândesc toţi, să se acţioneze aşa cum acţionează toţi, şi subtile agresiuni
împotriva Bisericii sau şi mai puţin subtile demonstrează cum acest conformism poate
fi realmente o adevărată dictatură”.
Pentru creştini – a adăugat Benedict
al XVI-lea – a asculta mai mult de Dumnezeu decât de oameni presupune a-l cunoaşte
cu adevărat pe Dumnezeu şi a voi cu adevărat să-i fim ascultători, presupune ca Dumnezeu
să nu fie pretext pentru propria voinţă dar să fie cu adevărat Dumnezeu care invită
– în cazul în care este necesar – chiar şi la martiriu: • „Noi, azi, avem deseori
un pic de teamă de a vorbi despre viaţa eternă. Vorbim despre lucruri care sunt utile
lumii, recunoaştem că creştinismul ajută chiar şi la a face lumea mai bună, dar nu
îndrăznim să spunem că ţinta sa este viaţa eternă şi că de la acest scop ultim derivă
criteriile vieţii”.
Şi atunci – a solicitat Papa – trebuie să avem curajul,
bucuria şi marea speranţă că viaţa etenă există, că este adevărata viaţă şi că de
la această adevărată viaţă vine lumina care iluminează şi această lume.
Într-o
astfel de perspectivă „penitenţa este un har”, harul că noi ne recunoaştem păcatul,
recunoaştem că avem nevoie de reînnoire, de schimbare, de o transformare în fiinţa
noastră. • „Trebuie să spun că noi creştinii, chiar şi în ultimul timp, am evitat
deseori cuvântul penitenţă, care ni se pare prea dur. Acum, aflaţi sub atacurile lumii
care ne vorbesc despre păcatele noastre, vedem că a putea să ne căim este un har şi
vedem cum este necesar să facem penitenţă, adică să recunoaştem ceea ce este greşit
în viaţa noastră. A se deschide spre iertare, a se pregăti pentru iertare, a se lăsa
transformat. Durerea căinţei, adică a purificării şi a transformării, această durere
este har, pentru că este reînnoire, este opera Divinei Milostiviri”.