Semnificaţia expunerii Giulgiul din Torino pentru acest moment istoric: reflecţia
cardinalului Severino Poletto, arhiepiscop de Torino
(RV – 13 aprilie 2010) La Sfânta Liturghie de inaugurare a expunerii Giulgiului, celebrată
în domul din Torino pe 10 aprilie, cardinalul Severino Poletto, arhiepiscopul fostei
capitale piemonteze, a descris preţioasa pânză de in ca pe o „imagine silenţioasă
dar extrem de sugestivă a unui om răstignit, care prezintă în mod impresionant toate
semnele caracteristice violenţei suferite de trupul lui Isus în timpul Patimii, aşa
cum sunt descrise de Evanghelii” . Înaltul prelat a subliniat că motto-ul acestei
expuneri, şi anume „Passio Christi, Passio hominis” (Patima lui Cristos, Patima omului)
îndeamnă la a pune în legătură Patima „atât de plină de suferinţă a Domnului nostru
Isus cu atâtea pătimiri, cruci şi suferinţe care în cursul istoriei, şi în special
în zilele noastre marchează viaţa umanităţii”. Expunerea Giulgiului va dura până
pe 23 mai, fiind aşteptaţi circa un milion şi jumătate de pelerini care vor trece
prin faţa anticei pânzei de in, cu semnificaţii atât de sfinte şi profunde pentru
cine o priveşte cu ochii credinţei. Dar ce semnificaţie poate căpăta Giulgiul în
acest moment din istoria Bisericii? Care este înţelesul transmis de pânza care – mai
ales privită cu ochii credinţei – este cea în care a fost înfăşurat trupul lui Isus,
după coborârea de pe Cruce? Ca răspuns la această întrebare, vă propunem o reflecţie
a cardinalului Severino Poletto: • „Are semnificaţia unui Cristos suferind, ca
şi discipolii săi care în decursul istoriei au trebuit mereu să sufere pentru că Isus
a spus: 'Fericiţi sunteţi când vă vor insulta, vă vor persecuta şi minţind vor spune
împotriva voastră tot răul din cauza mea. Bucuraţi-va şi tresăltaţi de veselie, căci
răsplata voastră mare este în ceruri'. Iar Giulgiul ne spune: „Voi suferiţi? Priviţi-mă!
Am suferit mai mult decât voi şi înainte de voi. De aceea, aveţi încredere; eu am
învins lumea'. Acesta este cuvântul lui Isus care devine motiv de speranţă, de mângâiere,
fiind un balsam al consolării pentru toate persoanele din Biserică, începând cu Sfântul
Părinte şi continuând cu toţi ceilalţi, care sunt atacaţi pe nedrept”.