2010-04-09 17:08:04

Biserica este atacată ca atare: solidaritate cu Sfântul Părinte din lumea catolică, dar nu numai


RV 09 apr 2010. De ce Papa şi Biserica, considerată ca atare, continuă să fie atacate în mass-media? E o întrebare pe care şi-o pun tot mai mulţi. Între timp, însă, Benedict al XVI-lea primeşte tot mai multe expresii de sprijin şi solidaritate, atât din mediile catolice cât şi în afară.

Se schimbă timpurile şi modalităţile, dar nu şi obiectivul: atacarea Papei, mai mult, a Papilor, şi a Bisericii, nu pentru gravele erori comise de unii membri ai Bisericii, dar pur şi simplu pentru ceea ce reprezintă. Cu o insistenţă din ce în ce mai mare, această observaţie este adusă în prim plan de reprezentanţi ai lumii catolice, dar nu numai. "Vehemenţa atacurilor împotriva lui Benedict al XVI-lea", constată, de exemplu, istoricul italian Andrea Riccardi, "are origini înainte de pontificat". Imaginea de "inchizitor intransigent" pe care presa a voit să o aplice cardinalului Joseph Ratzinger, astăzi, Benedict al XVI-lea, "a pregătit terenul unui impact anevoios, în general întotdeauna critic faţă de acest Papă". La rândul său, intelectualul evreu Jon Juaristi a scris în cotidianul spaniol ABC că "nu e nevoie să fii neapărat catolic" pentru a înţelege adevăratul motiv al atacurilor la adresa Bisericii: scopul este îndepărtarea catolicilor din sfera publică. În cotidianul israelian Jerusalem Post, fostul primar al New York-ului, Ed Koch, susţine că "atacurile continuate din mass-media" împotriva Papei şi a Bisericii "au devenit o manifestare de anticatolicism". Secvenţa de articole "despre aceleaşi evenimente", subliniază Koch, "nu mai arată intenţia de a informa ci doar de a pedepsi".

Solidaritatea faţă de Sfântul Părinte a venit în aceste ultime ore din partea mai multor cardinali, episcopi, preoţi şi credincioşi din orice parte a lumii. În spatele "atacurilor injuste" împotriva Papei, afirmă cardinalul secretar de Stat Tarcisio Bertone, se află "un mod de a vedea familia şi viaţă umană contrar Evangheliei". O opinie, aceasta, împărtăşită şi de episcopii din Vietnam, care au subliniat că în timp ce violenţa, avortul şi divorţul se răspândesc în întreaga lume, unele mijloace de presă preferă să vorbească numai de abuzurile comise de o parte a clerului. Distorsiuni şi falsităţi împotriva papei Benedict al XVI-lea, au fost evidenţiate şi de arhiepiscopul de Bombay, card. Oswald Gracias. Într-un articol publicat de Osservatore Romano, prelatul indian aminteşte, totodată, armonia dintre Ioan Paul al II-lea şi prefectul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, card. Joseph Ratzinger, în abordarea situaţiei abuzurilor cu seriozitate şi fermitate. De aici, paradoxul unor atacuri duse chiar împotriva celor care, actualul papă şi predecesorul său, au înzestrat Biserica cu instrumentele legislative necesare pentru înfruntarea scandalului de pedofilie.

Sprijinul faţă de Sfântul Părinte a fost exprimat şi de cardinalul Crescenzio Sepe, arhiepiscop de Napoli. Prelatul italian afirmă că chiar şi un singur caz de abuz în dauna minorilor ar fi fost prea mult. Cu toate acestea, cardinalul Sepe denunţă "inconsistenţa atacurilor" împotriva lui Benedict al XVI-lea, care în raport cu "această plagă foarte gravă" se arată "inflexibil", după cum se vede în situaţia din Irlanda. "Mai mult respect" faţă de Papa, a solicitat şi arhiepiscopul de Torino, card. Severino Poletto, care constată că "în fiecare zi se dă un nou episod", cu toate că Sfântul Scaun "a demonstrat că lucrurile n-au fost nici acoperite şi cu atât mai puţin minimalizate".

O nouă dovadă a liniei Bisericii vine din partea Vicariatului Romei, unde cardinalul vicar Agostino Vallini, pe când era episcop de Albano, în sudul Romei, a intervenit tempestiv în cazul unor presupuse abuzuri în dauna minorilor din partea unui preot, care nu făcea parte din clerul diecezan, în activitate pastorală la Pomezia. Preotul, se citeşte în nota Vicariatului, "a fost imediat suspendat 'a divinis' şi s-a cerut superiorului legitim transferul său imediat la o altă activitate care să nu presupună exerciţiul slujirii preoţeşti". Decizia sa, "considerată de o severitate excesivă", "a trezit în rândul credincioşilor reacţii puternice împotriva episcopului" dar cu toate acestea, se afirmă în comunicat, mons. Vallini "a menţinut decizia adoptată".

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.