În urmă cu cinci ani, funeraliile papei Ioan Paul al II-lea celebrate de cardinalul
Ratzinger: graţie iubirii sale înflăcărate pentru Cristos a purtat o greutate peste
forţele umane
(RV - 8 aprilie 2010) Pe 8 aprilie 2005, o multitudine de credincioşi, sute
de mii, aduce în Piaţa Sfântul Petru, ultimul emoţionant salut lui Ioan Paul
al II-lea. Un eveniment care, şi datorită mijloacelor de comunicare,
a căpătat o dimensiune planetară şi care, şi astăzi, rămâne întipărit
în amintirea a milioane de persoane. Omenirea unită se regăsea în Piaţa Sfântul
Petru pentru a aduce extremul salut lui Ioan Paul al II-lea, păstor al Bisericii,
care şi-a dedicat în întregime existenţa în serviciul poporului lui Dumnezeu. I-au
adus omagiu, Şefi de Stat şi de guvern, dar mai ales turma sa, credincioşii care l-au
iubit cu afecţiune filială. O multitudine, cum Cetatea Eternă nu a mai văzut în istoria
ei milenară.
Ceea ce a făcut şi mai extraordinar, providenţial, acel moment
este faptul că celebrarea funeraliilor a revenit celui care atunci era decanul Colegiului
cardinalilor, cardinalul Joseph Ratzinger. Într-un fel se poate vorbi de o trecere
ideală de ştafetă. Dar să reparcurgem pe scurt acel intense emoţii din 8 aprilie 2005.
•
Secvenţe muzicale "Jesus Christ You are my life" Vântul care
răsfoieşte cartea Evangheliei de pe sicriul cu trupul neînsufleţit al Pontifului aşezat
jos în faţa altarului. Mulţimea credincioşilor care strigă „Santo subito - Sfânt
imediat”. Steagurile poloneze cu panglică de doliu. Sunetul clopotelor. Roşul
hainelor cardinalilor celebranţi. Strângerile de mână dintre lideri ai unor ţări aflate
în conflict. Imagini de neşters şi sunete cu îndelungi ecouri ale unui eveniment care
a fost înainte de toate o mărturie de credinţă.
Timp de un sfert de veac Ioan
Paul al II-lea străbătuse căile lumii pentru a propovădui vestea cea bună. Şi acum,
se pare că lumea s-a adunat în Piaţa San Pietro pentru a-l îmbrăţişa încă o dată pe
Papa „venit de departe”. Pentru a mulţumi preotului, păstorului, omului care a repetat
neobosit tuturor şi fiecăruia: „Nu vă fie frică. Deschideţi, mai mult deschideţi-i
larg porţile lui Cristos”.
Ascultând din nou mărturiile credincioşilor reuniţi
la Roma din toate părţile în acele zile, se are impresia că Papa Karol Wojtyla s-a
întors în Casa Tatălui, dar este încă, şi chiar mai mult, în mijlocul nostru: •
Ne-a făcut să cunoaştem direct persoana lui Isus, nu valori abstracte, ci o persoană
şi aceasta în mod sigur va rămâne pentru totdeauna. Ce reprezintă pentru
tine această pierdere? • Reprezintă un punct de plecare spre o credinţă
mai matură, mai conştientă chiar fără Papa, dar mai presus de toate
cu sprijinul său, acum când este aproape de Cristos şi poate să ne ajute
mult mai mult şi să ne orienteze cu mai multă forţă spre drumul pe care ni l-a indicat
în timpul vieţii sale.
• Noi suntem aici la Roma de la ora 4
dimineaţa. Stăm la rând pentru că vrem să-i spunem mulţumesc Papei.
•
Neajunsul e suportabil deoarece dacă ţinem cont de ceea ce el ne-a dat nouă, aceasta
este minimul pe care noi îl putem face pentru el.
•Pentru mine
este Sfântul tuturor!
• A vorbit la inima tuturor, dar cu un limbaj
universal: limbajul lui Cristos.
Şi Ioan Paul al II-lea „a devenit una
cu Cristos”. Subliniază aceasta cardinalul Joseph Ratzinger, care în omilia Liturghiei
înmormântării, aminteşte parcursul pământesc al lui Karol Wojtyla. Succesorul lui
Petru, dar şi prietenul fratern cu care a împărtăşit iubirea fără rezerve pentru Cristos
şi Biserică. „Urmează-mă!”. Toată viaţa sa, afirmă viitorul Pontif, Ioan Paul al II-lea
a răspuns la chemarea Domnului.
Acesta este secretul, misterul forţei sale: •
Iubirea lui Cristos a fost forţa dominantă a iubitului nostru Sfânt Părinte;
cine l-a văzut rugându-se, cine l-a auzit predicând, o ştie. Şi astfel, graţie acestei
înrădăcinări profunde în Cristos a putut purta o greutate, ce merge dincolo de forţele
pur omeneşti: A fi păstor al turmei lui Cristos, al Bisericii
universale.
El a interpretat pentru noi misterul pascal ca mister al divinei
milostiviri; a găsit reflexul cel mai curat al milostivirii lui Dumnezeu în Mama lui
Dumnezeu. El, care îşi pierduse mama la o vârstă fragedă ,,a iubit-o cu atât mai
mult pe Mama dumnezeiască.
A auzit cuvintele Domnului răstignit ca fiind adresate
lui personal:”Iată mama ta!” Şi a făcut la fel ca ucenicul pe care-l iubea : a luat-o
întru ale sale (în intimitatea fiinţei sale). Totus tuus. Şi de la mamă a
învăţat să se conformeze lui Cristos. • Pentru noi toţi rămâne de neuitat
cum în această ultimă duminică de Paşte a vieţii sale pământeşti, Ioan Paul
al II-lea marcat de suferinţă, s-a arătat încă o dată la fereastra Palatului
Apostolic şi o ultimă oară a dat binecuvântarea „Urbi et Orbi”, în modul
în care forţele îi permiteau.
Cardinalul Ratzinger îşi încheie omilia în
acea mare zi de vineri 8 aprilie 2005 adresându-se direct lui Karol Wojtyla. Cuvintele
sale, pronunţate cu glasul plin de emoţie, interpretează sentimentele poporului lui
Dumnezeu şi manifestă cu tărie legătura în Cristos dintre Ioan Paul al II-lea şi Benedict
al XVI-lea: • Putem fi siguri că iubitul Papă stă acum la fereastra casei
Tatălui, ne vede şi ne binecuvântează. Da, binecuvântează-ne, Sfinte
Părinte. Noi încredinţăm sufletul tău ales Mamei lui Dumnezeu, Mamei
tale, care te-a condus în fiecare zi şi te va conduce acum în slava cea veşnică a
Fiului ei, Isus Cristos Domnul nostru.