Reflecţiile Papei pentru Octava Paştelui: un creştin care crede în învierea lui Cristos
este un creştin care are curajul mărturiei
RV 06 apr 2010. Învierea lui Isus este un fapt istoric şi
totodată supranatural, graţie căruia Cristos nu "revine" la condiţia
de dinainte de moarte, ci "trece" prin moarte la o nouă dimensiune a
vieţii. Cu diferite ocazii în timpul pontificatului său, Benedict al XVI-lea a
explicat credincioşilor misterul Paştelui creştin, un mister în care Cristos, a afirmat
Pontiful, îi cheamă să dea mărturie mai ales pe cei din jurul său, de la Maria din
Magdala şi Apostoli, pînă la cei care, după două mii de ani, au primit botezul în
numele său. Tuturor, le cere să dea mărturie cu îndrăzneală în orice timp şi în orice
loc.
Dacă moartea pe Golgota a fost un eveniment public, în agitaţia unui
ajun de Paşti, Învierea se consumă în spaţiul privat al zilei de după sărbătoare.
Faptul care schimbă istoria, s-a verificat departe de ochii şi zarva mulţimii. Pentru
a-l face acceptabil pentru limitele simţurilor umane, cu toate că era prevestit dinainte,
Cristos începe să lase la îndemână mai multe dovezi, încă din primele clipe în care
piatra de la mormânt este dată la o parte. Prima din numeroasele "dovezi" este El
însuşi, care se arată în viaţă celor care îl cunoşteau bine şi l-au văzut murind.
"Femeie, de ce plângi, pe cine cauţi?", o întreabă pe Maria din Magdala, în textul
liturgiei de miercuri, în Octava Paştelui (Ioan 20, 11-18). Dar trebuie să înţelegem
bine, observă Benedict al XVI-lea: "când autorul sacru spune că s-a arătat viu, nu
înseamnă că Isus a revenit la viaţa de dinainte, cum s-a întâmplat cu Lazăr". Sfântul
Bernard, sublinia Pontiful, explică bine de ce Paştele pe care noi îl celebrăm înseamnă
'trecere' şi nicidecum 'întoarcere', pentru că Isus nu s-a întors la situaţia precedentă: •
"În acest caz, (învierea sa) ar fi fost un lucru din trecut: acum două mii
de ani, cineva a înviat şi s-a întors la viaţa precedentă, asemeni lui Lazăr. Învierea
se situează într-o altă dimensiune: este trecerea la o dimensiune de
viaţă profund nouă, care ne interesează şi pe noi, care implică toată familia umană,
istoria şi universul" (15 aprilie 2009).
La câteva ore după ce
s-a arătat Mariei Magdalena, şi în cele patruzeci de zile succesive, Isus a înmulţit
semnele concrete ale noii sale vieţi dincolo de moarte: se arată deseori în Cenacol,
vorbeşte cu ucenicii săi, ba chiar mănâncă înaintea lor, frânge pâinea cu ucenicii
de la Emaus. Pentru Petru, Ioan şi Iacob, Învierea Domnului devine un fapt la fel
de incontestabil ca şi moartea sa pe Cruce: Isus e viu, moartea nu a distrus trupul
său. Dar aici, evangheliştii par să cadă într-o contradicţie. Cum se împacă îndemnul
lui Isus "nu mă reţine", adresat Mariei Magdalena, cu porunca dată lui Toma "adu-ţi
mâna şi pune-o în coasta mea"? Şi totuşi, cele două momente nu sunt contradictorii,
mai mult, unul ajută la înţelegerea celuilalt, în acele prime ore extraordinare care
marchează timpul de după Înviere: • "Maria Magdalena ar vrea să-l aibă
pe Învăţătorul ei ca şi înainte, considerând Crucea o amintire dramatică ce trebuie
dată uitării. Dar din acest moment, nu mai este posibil un raport cu
Cel înviat care să fie unul pur omenesc. Pentru a-l întâlni, nu e nevoie să se meargă
înapoi, ci să se situeze într-un mod nou în relaţie cu El: trebuie mers
înainte! (...). Este ceea ce s-a întâmplat cu Toma. Isus îi arată rănile sale nu pentru
a uita de Cruce, ci ca să o facă de neuitat şi pe viitor" (11 aprilie 2007).
De aici, o consideraţie despre evidenţa care nu este scontată nici după două
mii de ani de creştinism: "în Biserică, observa Pontiful, totul se opreşte, totul
se destramă dacă se pierde credinţa în Învierea lui Cristos: • "Nu este
oare certitudinea că Cristos a înviat, cea care inspiră curaj, îndrăzneală profetică
şi perseverenţă martirilor din orice epocă? Nu este oare întâlnirea
cu Isus cel viu, cea care transformă şi fascinează atâţia bărbaţi şi atâtea femei,
care încă de la începutul creştinismului continuă să renunţe la toate pentru a-l urma
şi a-şi pune viaţa în slujirea Evangheliei?" (26 martie 2008).
În dorinţa
Mariei Magdalena de a-l reţine pe Isus după înviere, şi în posibilitatea oferită lui
Toma de a constata rănile Învăţătorului, sunt cuprinse, de două mii de ani, mâinile
întinse ale celor botezaţi, pentru care epoca în care trăiesc este timpul cel mai
potrivit de a vorbi despre iubirea faţă de Cristos, iar cetăţile lor, locul cel mai
bun în care să facă vizibil binele realizat de aceeaşi iubire: • "Şi noi, asemeni
Mariei Magdalena, lui Toma şi celorlalţi apostoli, suntem chemaţi să
dăm mărturie pentru moartea şi învierea lui Cristos. Nu putem să ţinem numai pentru
noi această veste atât de mare. Trebuie să o ducem lumii întregi: 'L-am
văzut pe Domnul!'. Să ne ajute Fecioara Maria să gustăm din plin bucuria pascală,
pentru ca întăriţi de puterea Duhului Sfânt, să o răspândim la rândul nostru oriunde
vieţuim şi muncim" (11 aprilie 2007).