Învierea lui Isus este biruinţa Crucii, glorificarea Domnului înălţat pe Cruce care schimbă lumea: transformă trădarea în prietenie, ura în iubire

(RV - 5 aprilie 2010) Paştele nu acţionează ca prin magie. Paştele nu sărvârşeşte nici o magie. Afirma papa Benedict al XVI-lea în Mesajul Urbi et Orbi din Duminica Paştelui 2010. Şi explica: aşa cum dincolo de Marea Roşie evreii au găsit pustiul, la fel Biserica, după Înviere, găseşte întotdeauna istoria cu bucuriile şi speranţele ei, durerile şi angoasele ei. Şi totuşi, această istorie, este schimbată, este marcată de un legământ nou şi veşnic, este realmente deschisă spre viitor. De aceea, mântuiţi în speranţă, - îndemna Pontiful - să ne continuăm pelerinajul, purtând în inimă cântarea străveche şi mereu nouă: „Să cântăm Domnului, căci strălucită este biruinţa sa!”. Învierea lui Isus este biruinţa Crucii, este preamărirea, glorificarea Domnului înălţat pe Cruce.

•Secvenţe muzicale „Adoramus Te”.
„Vinerea Sfântă este ziua celei mai mari speranţe”: acest mesaj forte papa Benedict al XVI-lea l-a lăsat vineri seară creştinilor care se pregăteau la marea priveghere din Noaptea Paştelui. La Calea Crucii desfăşurată la Colosseum în Roma antică, Succesorul lui Petru a încurajat credincioşii să privească Patima lui Cristos ca semn al iubirii lui Dumnezeu care învinge totul, până şi ura şi care poate face să se nască prietenia chiar din trădare.

Speranţa: acesta este cuvântul cheie oferit de episcopul Romei miilor de credincioşi reuniţi la amfiteatrul roman Flaviu, denumit ulterior Colosseum. În vinerea în care crucea lui Cristos străjuieşte inimile creştinilor trezind conştiinţa păcatului, papa Benedict i-a încurajat de mai multe ori să privească dincolo de durere, pentru că în împărtăşirea Patimii lui Isus se poate vedea iubirea fără margini a lui Dumnezeu care s-a dat cu totul omului, iubire ce este izvor de har, de eliberare şi pace.

Deci întunericul morţii, a explicat Pontiful, nu este sfârşitul a toate, deoarece prevesteşte zorii „biruinţei iubirii lui Dumnezeu, aurora luminii care permite ochilor inimii să vadă în mod nou viaţa, dificultăţile, suferinţa:
• De când Isus s-a lăsat coborât în groapă, mormântul şi moartea nu mai sunt loc fără speranţă, unde istoria se termină în eşecul cel mai total, unde omul atinge limita extremă a neputinţei sale. Vinerea Sfântă este ziua celei mai mari speranţe, cea maturizată pe Cruce. În timp ce Isus moare, în timp ce îşi dă ultima suflare, strigând cu glas puternic: ’Tată, în mâinile tale încredinţez sufletul meu’ (Lc 23,46). Încredinţându-şi existenţa ’dăruită’ în mâinile Tatălui, el ştie că moartea sa devine izvor de viaţă, aşa cum sămânţa în pământ trebuie să se rupă pentru ca planta să poată răsări.

„Dacă bobul de grâu, căzut în pământ, nu moare, rămâne singur; dar, dacă moare, aduce mult rod” (In 12,24). Benedict al XVI-lea a reamintit apoi că viaţa înfloreşte în plină vigoare dacă omul se leapădă de sine, dacă trece dincolo de mica sa dimensiune şi se deschide altora şi lumii. Întocmai ca Isus, care este bobul care cade în pământ, se frânge, se rupe, moare şi de aceea poate să aducă rod.

La fel, Crucea nu este punctul în care totul se termină:
• Din ziua în care Cristos a fost înălţat pe ea, Crucea, care apare ca semn al abandonării, al solitudinii, al falimentului, a devenit un nou început: din adâncul morţii se înalţă promisiunea vieţii veşnice. Pe Cruce străluceşte deja splendoarea biruitoare a aurorei zilei de Paşti.

Şi atunci a contempla Calea Crucii nu este altceva decât „a învăţa imensa lecţie de iubire pe care Dumnezeu ne-a dat-o pe Cruce”. Pentru ca să se nască în noi o reînnoită dorinţă de a ne converti inima trăind în fiecare zi aceeaşi iubire, singura forţă capabilă să schimbe lumea.

O iubire care e susţinută de harul Învierii încât:
• Insuccesele, dezamăgirile, amărăciunile noastre, care par să marcheze prăbuşirea a toate, sunt luminate de speranţă. Actul iubirii Crucii este confirmat de Dumnezeu Tatăl iar lumina strălucitoare a Învierii învăluie şi transformă totul: din trădare poate să se nască prietenia; din renegare, iertarea; din ură, iubirea.

Papa a încheiat cu invocaţia: "Dă-ne, Doamne, să ne purtăm cu iubire crucea, crucile noastre zilnice, în siguranţa că ele sunt luminate de strălucirea Paştelui".

Aici serviciul audio: