2010-04-05 19:02:36

Luni: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 5 aprilie 2010) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Creştinii să fie mesageri curajoşi ai iubirii lui Cristos şi biruinţei sale asupra răului chiar în mijlocul dificultăţilor: a îndemnat luni, numită în Italia „Lunea Îngerului”, papa Benedict al XVI-lea la antifonul pascal „Regina Coeli - Bucură-te, Regină a Cerului” recitat împreună cu numeroşi pelerini reuniţi la amiază în curtea interioară a reşedinţei pontificale din Castel Gandolfo, unde s-a transferat duminică după slujbele angajante din Săptămâna Sfântă.

- "Paştele nu lucrează ca prin magie, nu comportă nimic magic. Învierea lui Isus este biruinţa Crucii, preamărirea sau glorificarea Domnului înălţat pe Cruce": revenire la cuvântul de învăţătură al Papei ţinut în Vinerea Mare după „Calea Crucii” oficiată la Colosseum.

- Continuă, din întreaga lume, urările de Paşti adresate papei Benedict al XVI-lea împreună cu expresiile de solidaritate şi afecţiune după atacurile din aceste zile pe fondul abuzurilor comise de unii membri ai clerului. Papa, afirmă mai mulţi observatori, este ţinta atacurilor pentru că are curajul adevărului, apără viaţa umană şi căsătoria, în timp ce forţe puternice în Occident caută să impună cultura morţii şi negarea adevărului. În Raportul 2008 al administraţiei americane privind abuzurile în dauna minorilor, se afirmă că preoţii catolici implicaţi sunt mai puţin de 0,03%.

- Ierusalim. Numeroase celebrări luni în Ţara Sfântă: pelerini şi credincioşi locali au înălţat rugăciuni şi cântări. În fiecare an la Paşti se reînnoieşte speranţa: creştinii şi nu doar ei, aşteaptă timpuri mai bune. Creştinii locali palestinieni dar şi micile comunităţi ebraice umplu bisericile în aceste zile. Şi lucrul cel mai frumos este celebrarea împreună a Paştelui la aceeaşi dată ca în acest an.

- Santiago de Chile. Cardinalul Tarcisio Bertone, secretar de Stat începe marţi o vizită în Chile la invitaţia Conferinţei Episcopale chiliene şi în calitate de oaspete oficial al Guvernului cu ocazia Bicentenarului Republicii. Vizita se încheie pe 14 aprilie.

- Roma. A fost înfiinţată în aceste zile "Asociaţia Luigi şi Maria Beltrame Quattrocchi", la iniţiativa fiicei lor, Enrichetta, în vârstă de 96 de ani. "Părinţii mei, afirmă Enrichetta la Radio Vatican, erau cu adevărat un model de familie creştină, însufleţită de Duhul Sfânt; armonia dintre părinţii mei creştini stă la baza noii asociaţii; o familie fericită este posibilă dacă urmează modul lor de a crede în Dumnezeu, pentru că viaţa este determinată de valorile în care crezi", a încheiat fiica soţilor beatificaţi de Ioan Paul al II-lea în 2001.

- Italia. Oraşul L'Aquila comemorează un an de la cutremurul devastator de la 6 aprilie 2009. Marţi dimineaţă la ora 3.32, ora seismului, o scurtă şi emoţionantă ceremonie religioasă în faţa catedralei,cu lectura numelor celor 308 victime însoţită de dangătul colpotelor; la ora 4.00, Sfânta Liturghie pentru odihna veşnică a celor răpuşi de cutremur, celebrată de arhiep. Giuseppe Molinari în bazilica Santa Maria di Collemaggio.

- Brazilia. După mai multe luni de lucrări, publicat primul Manual Misionar, de către regiunea Nord-Est 2 a Conferinţei Episcopale Braziliene. 117 pagini, în format tascabil, manualul îşi propune să fie un ajutor pentru creştinii care vor să fie misionari. Din temele abordate, misiunea lui Isus şi misiunile populare, spiritualitatea misionară, misiunea în Sfânta Scriptură, lectura spirituală a Bibliei, vizitele misionare, exemplul Maicii Domnului, misionarii în această regiune braziliană, ABC-ul misionarului şi, în fine, cântările liturgice.

- Italia/Milano. Două reuniuni de studiu despre pr. Primo Mazzolari, la încheierea celebrărilor prilejuite de comemorarea a 50 de ani de la moarte. Prima manifestare, organizată de Acţiunea Catolică pe 12 aprilie, are ca temă "Laicii şi imaginea Bisericii pentru astăzi, în lumina învăţăturii pr. Mazzolari". A doua reuniune, pe 13 şi 14 aprilie, va avea loc la Universitatea din Milano, pe tema "Neliniştile credinţei. Părintele Primo Mazzolari şi catolicismul italian înainte de Conciliu Vatican al II-lea", organizată de Fundaţia Pr. Primo Mazzolari.

- Din actualitatea internaţională. Pakistan: cel puţin 38 de morţi, în urma unui nou val de atentate. Mexic: cutremur de 7,2 grade Richter la graniţa cu Statele Unite, ducând la moartea a 2 persoane şi rănirea a cel puţin 100; declarată, starea de urgenţă, în oraşul Mexicali, unde s-au înregistrat importante daune materiale.

- Marţi 6 aprilie, în calendarul liturgic bizantin român, Marţea Luminată şi Sfântul Eutihiu, arhiepiscop, anul 582; în calendarul roman sau latin, Luni din octava Paştelui şi Sfântul Marcelin din Cartagina, martir, secolul 4.







All the contents on this site are copyrighted ©.