Apar în librărie meditaţiile cardinalului Ruini pentru Calea Crucii condusă de Papa în Vinerea Sfântă la Colosseum

(RV - 29 martie 2010) Vor fi în librărie marţi, Marţea Sfântă, meditaţiile Căii Crucii care va fi condusă de papa Benedict al XVI-lea în Vinerea Sfântă la Colosseum începând de la ora 21. Autorul textelor este anul acesta cardinalul Camillo Ruini. 30 de mii de exemplare sunt tipărite de Librăria Editură Vaticană, dintre care 15 mii se vor afla în librăriile religioase şi în punctele de vânzare ale Librăriei Vatican din Piaţa Sfântul Petru, Piaţa Pius al XII-lea şi Via Propaganda, celelalte 15 mii vor fi distribuite gratuit participanţilor la ritul Via Crucis, la Colosseum. Ilustraţiile care înfrumuseţează publicaţia reproduc Via Crucis din prima jumătate a secolului al 19 realizate de Joseph Führich care se găseşte în biserica Sfântul Ioan Nepomuk din Viena, Austria. Intorpsecţia, durerea şi speranţa constituie temele propuse de cardinalul Ruini.

„Doamne, Dumnezeule Părinte atotputernic…Liberează-ne voinţa de prezumţia…ingenuă şi nefondată de a ne putea construi singuri fericirea şi sensul vieţii noastre”: este o frântură din rugăciunea care deschide Calea Crucii - Drumul Crucii din Vinerea Sfântă 2010 la Colosseum meditată de cardinalul Camillo Ruini, care va invita credincioşii la scurte şi profunde reflecţii.

Prima este aceea care vine din răstignirea lui Isus din cauza păcatelor noastre cum explică şi Sfintele Scripturi. De aici îndemnul de a privi „la răul şi păcatul care sălăşluiesc” în noi „şi pe care prea adesea ne prefacem că nu ştim” şi de a parcurge în Calea Crucii un itinerar de pocăinţă, de durere şi de convertire, atât timp cât Isus este despuiat de haine pentru a fi pironit pe cruce. Acolo revine nouă să ne dezbrăcăm înaintea lui Dumnezeu şi a fraţilor noştri, „să ne despuiem de pretenţia de a apărea mai buni decât ceea ce suntem, pentru a încerca să fim sinceri şi transparenţi”, nu făţarnici.

Pe măsură ce etapele drumului lui Cristos revin în amintire prin fragmentele evanghelice ale Patimii, trecutul este pus în legătură cu prezentul, încât insultele, batjocurile şi actele de dispreţ ale soldaţilor faţă de Isus judecat de Pilat pot reaminti, potrivit cardinalului Ruini, „miile de pagini din istoria omenirii şi cronicii zilnice” cuprinzând fapte de violenţă şi samavolnicii; îndreaptă atenţia spre cruzimea omului, capabil „de cele mai rele lucruri, până şi de fapte incredibile”, când lumina binelui care sălăşluieşte în conştiinţă este „obscurată de resentimente, de dorinţe nemărturisite, de pervertirea inimii”.

Dar a medita la Patima Domnului înseamnă şi a lua act „despre durerea fizică” pe care Isus „a trebuit să o îndure”, „o durere enormă şi groaznică, până la ultima suflare pe cruce, o durere ce nu poate să nu trezească frică”.

Şi dacă astăzi „suferinţa fizică este cea mai uşor de învins, sau cel puţin de atenuat” prin noile tehnici şi metode”, „anesteziile şi…tratamentele durerii” - care deşi nu fac să dispară „uriaşa masă de suferinţe fizice…în lume”- cum să nu ţinem cont de faptul că „Isus nu a refuzat durerea fizică”. „Astfel - scrie cardinalul Ruini - s-a făcut de fapt solidar cu întreaga familie umană, în special cu acea mare parte din ea a cărei viaţă, şi astăzi, este marcată de această formă de durere”. În acel mod, şi noi trebuie să ne deschidem şi să fim solidari în suferinţa celuilalt.

Dar a-l aminti pe Isus sub povara Crucii înseamnă şi a ne gândi la „atâtea diferite forme” de cruce „în viaţa de fiecare zi”, considerate adesea dizgraţii sau nenorociri, în timp ce, observă cardinalul Ruini, creştinul care vrea să meargă pe urmele lui Cristos, lepădându-se de sine, poate să le aleagă ca porţi care în viaţă se deschid spre un bine mai mare. Şi pentru acele dizgraţii care sunt pierderi, trebuie să ne gândim la Cel Înviat a învins moartea. Chiar dacă, bând „până la capăt paharul său amar, adresându-se Tatălui l-a întrebat „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu pentru ce m-ai părăsit?”. Un strigăt care aminteşte că trebuie să avem încredere în Dumnezeu, să ne încredem în acela care l-a înviat pe Fiul.

Este apoi amintirea lui Ioan Paul al II-lea în meditaţiile cardinalului Ruini pentru Calea Crucii din Vinerea Sfântă 2010 la Colosseum în zona antică a Romei. Tocmai vineri se împlinesc 5 ani de la moartea sa, şi considerând răul de care omul este capabil, cardinalul aminteşte ceea ce Ioan Paul al II-lea afirma în această privinţă: „limita impusă răului - care îl are pe om ca artizan şi victimă este numai…Milostivirea Divină.

Şi terminând Calea Crucii, coboară tăcerea, acea tăcere care se aşterne în faţa morţii lui Isus. Tăcere de adoraţie, tăcere în care ne încredinţăm pe noi înşine lui Cristos. Şi privind la Maria la picioarele crucii, tăcere ce ne face să înţelegem cum „pentru a fi cu adevărat creştini…trebuie să fim legaţi” de Isus cu „mintea, voinţa, inima” în micile şi în marile alegeri cotidiene”, fără a-l reduce pe Dumnezeu la „o consolare care ar trebui să fie mereu disponibilă”, şi fără ingerinţe în interesele concrete în baza cărora acţionăm”.

Iar dacă în faţa mormântului lui Isus drumurile celor care cred şi care nu cred, se împart asupra învierii, şi astăzi încă pentru creştini, ştirea Mariei din Magdala dată apostolilor şi povestită în Evanghelii este aceea care a transformat „drumul crucii” în „izvor de viaţă”.

Aici serviciul audio: