Benedict al XVI-lea la audienţa generală: Între credinţă şi ştiinţă există prietenie, nu opoziţie

(RV - 24 martie 2010) Figurii Sfântul Albert cel Mare, unul din cei mai mari autori ai teologiei scolastice, precum şi maestru al Sfântul Toma d’Aquino, i-a fost dedicată audienţa generală de miercuri în Piaţa Sfântul Petru cu participarea a circa 30 de mii de persoane. Proclamat doctor al Bisericii în 1931, „Sântul Albert cel Mare, an ii 1206-1280, ne aminteşte - a spus Papa - că între ştiinţă şi credinţă există prietenie şi că oamenii de ştiinţă pot parcurge, prin vocaţia lor pentru studiul naturii, un autentic şi fascinant itinerar de sfinţenie”.

Vorbind pelerinilor, Benedict al XVI-lea a evidenţiat cum cultura lui Albert cel Mare are „ceva prodigios” şi că „interesele sale enciclopedice l-au făcut să se ocupe nu doare de filozofie şi de teologie, ca alţi contemporani ai săi, dar şi de orice altă disciplină cunoscută atunci, de la fizică la chimie, de la astronomie la mineralogie, de la botanică la zoologie”. Şi a adăugat că Sf. Albert „are încă mult să ne înveţe pe noi”. Mai presus, „arată că între credinţă şi ştiinţă nu există opoziţie, în ciuda unor episoade de neînţelegere care s-au înregistrat în istorie” şi că „un om de credinţă şi de rugăciune” poate „cultiva liniştit studiul ştiinţelor naturale şi înainta în cunoaşterea micro şi macrocosmosului, descoperind legile proprii ale materiei, întrucât toate acestea contribuie la alimentarea setei şi iubirii de Dumnezeu”.

„Fenomenele naturii - a continuat Benedict al XVI-lea -, dotate de măreţie şi frumuseţe, sunt ca operele unui artist, prin care, prin analogie, nu îl putem cunoaşte pe Autorul creaţiei”. Şi folosind o asemănare deja întrebuinţată cu membrii Academiei Pontificale de Ştiinţe, a adăugat că „lumea naturală poate fi comparată cu o carte scrisă de Dumnezeu, pe care noi o citim în baza unor diferite metode ale ştiinţelor”. „Câţi oameni de ştiinţă, de fapt, pe urma Sfântului Albert cel Mare, au dus mai departe cercetările lor inspirate de stupoare şi gratitudine în faţa lumii care, în ochii lor de cercetători şi de credincioşi, apărea ca lucrarea bună a unui Creator înţelept şi iubitor! Studiul ştiinţific se transformă atunci într-un imn de laudă”.

Alt merit al Sfântului Albert - a spus Papa - este acela de a accepta şi valoriza gândirea lui Aristotel dezminţind teama contemporanilor săi potrivit căror filozofie lui Aristotel era „cu totul incompatibilă cu credinţa creştină”. Sfântul Albert cel Mare „a arătat că filozofia şi teologia au o metodă diferită” dar că „în dialog între ele, cooperează armonios la descoperirea vocaţiei autentice a omului, însetat de adevăr şi de fericire”.