Episcopii scandinavi la Roma pentru vizita ad Limina Apostolorum: problemele minorităţii catolice într-o societate secularizată

(RV - 22 martie 2010) Episcopii Scandinaviei au început luni la Roma vizita lor „ad Limina Apostolorum”. Aceastpă Conferinţă episcopală cuprinde cinci ţări: Suedia, Norvegia, Finlanda, Danemarca şi Islanda. Credincioşii catolici în această arie geografică sunt o mică minoritate: nu ajung la 3% din populaţie.

Despre situaţia Bisericii în această regiune nord-europeană ne vorbeşte episcopul de Stockholm, mons. Anders Arborelius, preşedintele Conferinţei episcopale a Scandinaviei.
• Cea mai mare parte a catolicilor Scandinaviei este de origine străină iar numărul lor creşte din an în an tocmai datorită imigraţiei. Sosesc catolici din Polonia, Lituania, America Latină, Africa, Orientul Mijlociu. Aici au venit mulţi creştini irakieni. Există deci problema de a uni aceşti credincioşi care provin din atâtea ţări diferite. Într-o mică parohie se pot găsi credincioşi de 50 şi chiar mai multe naţionalităţi. Provocarea pentru noi este aceea de a ajuta aceste persoane să crească împreună pentru a forma o comunitate, un unic corp bisericesc.

Care este situaţia vocaţiilor la preoţie, la viaţa consacrată?
• Desigur, fiind ţările noastre teritorii de imigraţie, nu avem niciodată destule vocaţii autohtone care să-i asiste pe cine vine la noi. Prin urmare, depindem de preoţii care vin din extern. În orice caz, în fiecare an există câţiva preoţi ai Scandinaviei care sunt hirotoniţi iar numărul chemărilor în mănăstirile de viaţă contemplativă este destul de bun. În ceea ce priveşte institutele de călugăriţe de viaţă activă avem un număr redus de vocaţii.

Societăţile scandinave sunt foarte secularizate. Cum înfruntă această situaţie Biserica locală?
• Acesta este contextul în care trăim şi îndatorirea noastră zilnică este de a căuta să fim mărturisitori ai credinţei într-o societate mai degrabă secularizată. Totuşi, în prezent notăm că există mult mai mult interes pentru religie: ziarele vorbesc despre rugăciune, despre Dumnezeu şi Biserică, uneori, e adevărat, în mod foarte critic, dar cel puţin se vorbeşte. Înainte situaţia era foarte diferită, deoarece nu se puneau întrebări asupra religiei, nu se vorbea deloc. Astăzi în schimb se discută mult şi lumea este mai deschisă decât ne gândim. Aceasta este pentru noi şi o şansă pentru a vesti Evanghelia lumii scandinave.

Ce urme a lăsat istorica vizită a lui Ioan Paul al II-lea în Scandinavia în 1989?
• A deschis multe uşi: societatea şi-a dat seama că şi catolicismul este o realitate în ţările noastre şi mă gândesc că în special pentru celelalte grupuri creştine a însemnat un fel de revelaţie, o descoperire. Aşa cum unii au observat, lumea şi-a dat seama în privinţa catolicilor că sunt creştini şi nu altceva.

În luna mai anul acesta Conferinţa episcopală scandinavă promovează un Congres dedicat familiei. Ce ne puteţi spune despre această iniţiativă?
• Pentru noi familia este din ce în ce mai importantă în societatea noastră, unde este foarte slabă întrucât prevalează o ideologie individualistă. Ne gândim că a pune familia pe primul loc este şi o lucrare de evanghelizare: există atâtea persoane care se simt singure şi relaţiile interpersonale au devenit foarte dificile. Deci, ne gândim că viziunea creştină despre familie poate fi foarte importantă ca mijloc şi cale pentru a purta Evanghelia la popoarele scandinave.

Care sunt astăzi raporturile cu celelalte Biserici creştine, în special cu Biserica luterană?
• Cu Biserica luterană am încheiat abia un dialog asupra Doctrinei Îndreptăţirii sau Justificării. A fost o iniţiativă comună suedeză şi finlandeză iar un document în această privinţă va fi publicat în scurt timp. Cred că a fost un semn profetic faptul de a arăta că asupra acestui punct suntem azi mult mai aproape, deoarece asupra multor altor chestiuni situaţia a devenit puţin dificilă. De exemplu, când Biserica luterană a Suediei a recunoscut căsătoriile între persoane de acelaşi sex a fost un moment tragic pentru ecumenismul din ţara noastră. Dar trebuie să continuăm să căutăm terenuri comune de dialog. Este apoi semnificativă schimbarea atitudinii multor Biserici care înainte erau mai degrabă anticatolice: astăzi, în schimb, asupra multor teme avem o bază comună de la care plecăm. Cu Biserica ortodoxă şi cu cele orientale care sunt prezente în ţările noastre avem mult în comun. Ecumenismul a devenit de acum o sarcină urgentă în ţările noastre, unde creştinii sunt puţini şi este important să fie capabili să arate că avem o credinţă comună în Isus Cristos, deoarece multă lume de afară vorbeşte doar despre conflictele dintre creştini.

Cu celelalte comunităţi religioase, de pildă, cu musulmanii, există vreo colaborare?
• În Suedia musulmanii au crescut. De exemplu la Malmö există mai mulţi oameni care frecventează moscheea decât bisericile luterane. Este deci foarte urgent un dialog mai profund cu musulmanii pe diferite chestiuni şi ştim că asupra unor puncte avem aceeaşi opinie. De exemplu, musulmanii nu acceptă căsătoriile între persoane de acelaşi sex şi acelaşi lucru e valabil şi pentru alte chestiuni etice. Deci, aş zice că prezenţa musulmanilor în ţările noastre a făcut religia mai prezentă în Scandinavia. Societatea noastră secularizată nu ştie cum să gestioneze această situaţie, dar creştinii ar putea juca oarecum rolul de punte între această situaţie şi musulmanii proveniţi din alte ţări. În diferite locuri avem multe iniţiative pentru a-i pune în contact pe creştini şi musulmani. Există, natural, şi dificultăţi: de pildă, numeroşi creştini fugiţi din Irak de o situaţie de persecuţie în acea ţară au puternice resentimente pentru modul în care sunt trataţi de grupurile islamice. Prin urmare, nu este uşor a căuta şi stabili un dialog mai profund cu islamul şi celelalte comunităţi religioase. Cu comunitatea ebraică, în fine, avem relaţii foarte bune, de exemplu în Suedia, unde catolici şi evrei au trăit aceeaşi istorie de minoritate şi de luptă pentru paritatea în drepturi.

Aici serviciul audio: