Scrisoarea Papei către catolicii irlandezi: comentariul teologului Bruno Forte
(RV - 21 martie 2010) Un pas important pentru reînnoirea Bisericii irlandeze: astfel,
cardinalul, Seán Brady, arhiepiscop de Armagh şi primat al Irlandei, a comentat
Scrisoarea pastorală a lui Benedict al XVI-lea către catolicii irlandezi în
chestiunea abuzurilor sexuale asupra minorilor din partea unor membri ai clerului,
scrisoare publicată sâmbătă 20 martie. Un document de o valoare
extraordinară, pastorală şi ecleziologică, adică sub aspect bisericesc.
Subliniază
aceasta arhiepiscopul de Chieti-Vasto, mons. Bruno Forte intervievat de redacţia noastră
centrală:
• Eu găsesc o întreită valoare. Înainte de toate, în privinţa
stilului. Este o Scrisoare caracterizată de ceea ce, cu un termen paulin, s-ar numi
’parresìa’- îndrăzneala adevărului, adică un mare curaj în a spune adevărul, în a
spune lucrurilor pe nume şi aceasta pe baza încrederii certe că Dumnezeu este Adevăr.
Doi, este o Scrisoare destinată unei pluralităţi de destinatari din partea episcopului
Romei ca părinte, dar se prezintă şi cu toată bogăţia umanităţii şi apropierii faţă
de aceşti diferiţi destinatari: victimele, vinovaţii, părinţii, tinerii, preoţii,
episcopii, toţi credincioşii din Irlanda. În fine, este o Scrisoare care alege calea
evanghelică de a voi să placă lui Dumnezeu, de a se încrede în El şi deci de a nu
voi, din punct de vedere uman, să cedeze la calcule şi la măsuri care pot într-un
fel satisface voinţa umană de siguranţă.
Papa, în această Scrisoare, înfruntă
şi tema Bisericii în relaţia cu ’scandalul’, piatra de poticneală spirituală:
•
Există o forţă, o claritate în a spune lucrurile care îmi pare absolut salutară, eliberatoare;
în acelaşi timp, însă, este şi un văl de îndurare îndreptat spre vinovat, spre tâlhar,
tocmai pentru că îi vrea răscumpărarea. Aşa cum, fireşte, priveşte la victime şi în
apropierea profundă de ele le arată nu o compasiune emotivă, dar o voinţă fermă de
proximitate, de ajutor chiar şi în disponibilitatea de a plăti personal din partea
Bisericii pentru a susţine itinerarele de eliberare interioară a acestor persoane.
Aptitudinea
candidaţilor la preoţie şi la viaţa călugărească, poate, într-un fel, constituie,
în cele din urmă, miezul problemei…
• Uneori, în anii de după Conciliu,
preocuparea provocată de scăderea numerică a vocaţiilor ar putea să fi indus la slăbirea
atenţiei în discernământul necesar al calităţilor umane, înainte de toate, şi apoi
creştine şi în fine preoţeşti care sunt necesare pentru a trece la hirotonirea preoţească
a unui candidat. Acesta poate să fi fost unul din motivele pentru care uneori persoane
imature din punct de vedere uman şi mai presus de toate instabile sub aspect afectiv
sau cu grave tare au putut fi admise la Hirotonire. Este un domeniu căruia trebuie
să i se acorde mai mare atenţie.
Prin această Scrisoare pastorală, încă
o dată Papa stă de partea victimelor…
• Mi se pare admirabil în
acest Papă tocmai stilul de a se face aproapele Bisericii sale, aproapele tuturor
- păstori, preoţi şi episcopi, credincioşi - a fi aproape de victime, de părinţii
lor, de tineri, dar şi de vinovaţi cu o foarte mare umanitate, însă în acelaşi timp
de a spune fără umbră adevărul lui Dumnezeu. Şi această conjugare care aparent părea
imposibilă şi care în schimb este marea forţă a acestui Magisteriu: a fi total umano
şi tocmai de aceea, simultan şi inseparabil a fi total al lui Dumnezeu, în totală
ascultare de El. În fond, în felul acesta Biserica este Biserica Cuvântului Întrupat
care uneşte în sine în mod perfect, nedespărţit, neseparat dar şi fără amestec, umanul
şi divinul.