2010-03-21 16:55:50

Roma: veghe de rugăciune pentru misionarii martiri


(RV - 21 martie 2010) S-a încheiat duminică la Roma iniţiativa celor trei zile de rugăciune şi reflecţie organizată de asociaţia caritativă de drept pontifical Ajutor Bisericii care Suferă”. Seara la ora 20.45 în bazilica Sfântul Laurenţiu din afara Zidurilor, veghea de rugăciune pentru misionarii martiri.
 
În timp ce în Malaysia şi musulmanii vin în apărarea bisericilor creştine; în timp ce în Irak continuă execuţiile având ca ţintă persoanele care cred în Cristos; în timp ce în Yemen creştinii continuă să primească ameninţări din partea reţelei al Qaida; în timp ce în toată lumea propovăduirea Evangheliei se prezintă tot mai mult ca o luptă pentru supravieţuire, şi Roma aminteşte martirii din orice naţiune: cei care au ales să-şi dăruiască viaţa pentru a-l mărturisi pe Cristos şi Evanghelia sa. Duminica aceasta, bazilica paleocreştină San Lorenzo fuori le Mura, a oferit cadrul pentru veghea de rugăciune la nivel diecezan pentru misionarii martiri. „Dieceza de Roma îşi exprimă sensibilitatea faţă de misiunea universală a Bisericii - afirmă preotul Michele Caiafa, de la Centrul misionar. O face prin participarea la celebrările zile dedicate memoriei fiilor săi căzuţi în munca de predicare a Evanghelie mântuirii la toate popoarele. Sensul celebrărilor se extinde în două direcţii. Pe de o parte, amintirea pe de alta recuperarea ideii martirajului ca sacrificiu şi mărturie prin exercitarea zilnică a carităţii.

Martor al unei Biserici care suferă a fost mons. Jospeph Coutts, episcop de Faisalabad în Pakistan, prezent la veghea de rugăciune. „În ţara mea, de zece ani încoace asistăm la o creştere a intoleranţei religioase, în special dup 11 septembrie 2001. Legea 295 a Codului penal pakistanez e foarte periculoasă. Condamnă la moarte pe oricine profanează Coranul sau proferă insulte la adresa Profetului. Dar este o lege care lasă prea mult spaţiu interpretărilor arbitrare, cum s-a întâmplat anul trecut „când la Gojra o mulţime de oameni s-a năpustit asupra creştinilor şi a linşat opt dintre ei; sau în 2005 la Sangla Hill, când au fost incendiate biserici, conventuri şi case”. „Trăim - spune episcopul - ca oi în mijlocul lupilor, trăim mereu sub tensiune, fără a şti de unde şi cum se poate declanşa violenţa. Vă invit să ne rugăm împreună deoarece misiunea universală a Bisericii are nevoi de încurajare şi de sprijin spiritual”.








All the contents on this site are copyrighted ©.