„Ultimele şapte cuvinte ale lui Cristos pe cruce” de Joseph Haydn: concert în Vatican pentru onomastica Papei

(RV - 19 martie 2010) Concert în Vatican în solemitatea Sfântului Iosif: „Ultimele şapte cuvinte ale lui Cristos pe cruce” de Franz Joseph Haydn. Cele şapte meditaţii muzicale pornind de la ultimele cuvinte ale lui Isus au fost scrise pentru orchestră în 1787, fiind comandate pentru slujba din Vinerea Mare, de la biserica din grota Santa Cueva de lângă Cádiz în Spania. În 1795, compozitorul a adăugat lucrării părţi corale iar în anul următor a transcris-o pentru cvartet de coarde.

Vineri la ora 18 Benedict al XVI-lea a participat la concertul susţinut în onoarea sa cu ocazia zilei onomastice, în Sala Clementină din Palatul Apostolic. „Cvartetul Henschel” de coarde şi mezosopranul Susanne Kelling au executat “Ultimele şapte cuvinte ale lui Cristos pe Cruce” de Joseph Haydn, în noua versiune a Patimii lui Haydn realizată de José Peris Lacasa, organist onorific al Capelei Palatului Regal din Madrid.

• Secvenţe muzicale din introducerea la „Ultimele şapte cuvinte ale lui Cristos pe Cruce”.
„O cale pentru a-l emoţiona şi pe ascultătorul cel mai nepriceput în profunzimile sufletului său”: astfel Haydn descria Opera sa. O Sonată pentru fiecare frază pronunţată de Cristos pe Cruce de la „Tată, iartă-i căci nu ştiu ce fac” la „Părinte! În mâinile tale îmi încredinţez sufletul meu”.

„Rugăciunea lui Cristos - observa Benedict al XVI-lea - atinge culmea sa pe Cruce, exprimându-se în acele ultime cuvinte pe care evangheliştii le-au păstrat”:
• Acolo unde pare să lanseze un strigăt de deznădejde: ’Dumnezeul meu, Dumnezeul meu pentru ce m-ai părăsit’ în realitate Cristos îşi însuşeşte invocaţia celui care, asediat fără scăpare de duşmani, nu-l are pe altul decât pe Dumnezeu căruia să i se încredinţeze şi, dincolo de orice posibilitate umană, trăieşte harul şi mântuirea” (Liturghia din Miercurea Cenuşii din 6 februarie 2008).
 
Iată de ce, subliniază Papa, nu există „contradicţie între plângerea „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu pentru ce m-ai părăsit?’ şi cuvintele pline de încredere filială ’Tată, în mâinile tale încredinţez sufletul meu’:
• Şi acestea sunt luate dintr-un Psalm, psalmul 30, implorare dramatică a unei persoane care, abandonată de toţi, se încredinţează sigură lui Dumnezeu. Rugăciunea, cerere stăruitoare plină de speranţă este, de aceea, leit-motivul Postului Mare, şi ne face să-l simţim pe Dumnezeu ca unica ancoră de salvare (…) În faţa unui ’mare pericol’ e nevoie de o mare speranţă, şi aceasta este doar speranţa care poate conta pe Dumnezeu (Liturghia din Miercurea Cenuşii din 6 februarie 2008).

Pe Cruce, se manifestă regalitatea singulară a lui Cristos, dar şi pe Calvar „se confruntă două atitudini opuse”:
• Unele personale de la picioarele Crucii, şi chiar şi unul dintre cei doi tâlhari, se adresează cu dispreţ Răstignitului: Dacă eşti Cristos, Regele Mesia - spun ei - salvează-te pe tine coborând jos de pe lemnul de supliciu. Isus, în schimb, dezvăluie propria slavă rămânând acolo, pe Cruce, ca Miel jertfit. Cu El se aliază neaşteptat celălalt tâlhar, care implicit mărturiseşte regalitatea dreptului nevinovat şi imploră: ’Aminteşte-ţi de mine, când vei intra în împărăţia ta (Liturghia pentru Consistoriul din 25 noiembrie 2007).

Implorare la care Isus răspunde cu cuvinte surprinzătoare: „Astăzi vei fi cu mine în Paradis”. Iată, deci, că putem identifica acel cuvânt care cuprinde toate cuvintele lui Cristos pe Cruce: Iertarea.
• Isus poate dărui iertarea şi puterea de a ierta, deoarece el însuşi a suferit consecinţele vinei şi le-a consumat în flacăra iubirii sale. Iertarea vine de la Cruce; el transformă lumea prin iubirea cu care se dăruieşte. Inima sa deschisă pe Cruce este poarta prin care intră în lume harul iertării. Şi numai acest har poate transforma lumea şi construi pacea (Liturghia de Rusalii, 15 mai 2005).
 
Aici serviciul audio: